O nouă tentativă de a vinde terenurile Primăriei Oneşti de sub

fostele spaţii ale ONEDIL. S-a ajuns la constituirea comisiei de negociere, din care trebuie să facă parte patru consilieri locali (trei plini plus unul supleant). Aleşii PSD fug ca dracul de tămâie de această comisie, deşi susţin că nu există niciun risc. Minute-n şir, preşedintele de şedinţă, primarul Neghină, colegii din UNPR şi doi consilieri PNL s-au rugat, la propriu, ca social-democraţii să-şi nominalizeze un membru în comisie. „Nu suntem împotriva proiectului, dar nu vrem să facem parte din comisie. Asumaţi-vă dumneavoastră proiectul,” a îndemnat Lucian Stan în numele grupului PSD, care s-a abţinut de la vot în două rânduri, rezultând astfel respingerea proiectului de hotărâre iniţiat de Gheorghe Ene, consilier local PNL, fost PDL

Înstrăinarea terenurilor de sub spaţiile comerciale cumpărate de la ONEDIL, aflate în proprietatea Primăriei Oneşti, a fost supusă din nou dezbaterii. Primarul Neghină şi grupul UNPR susţin proiectul, care a fost iniţiat de Gheorghe Ene atunci când PDL şi UNPR făceau echipă.

Între timp, structura Consiliului Local s-a schimbat. UNPR s-a întărit cu doi foşti consilieri PPDD, iar PSD cu alţi doi de la PNL. Deşi la scurtă vreme după alegerile locale din 2012 Neghină s-a dezis de PDL şi a virat stânga spre PSD, beneficiind de o majoritate lejeră (PSD-UNPR), acum UNPR şi Ene colaborează în vederea vânzării terenurilor din domeniul privat al municipalităţii.

Gheorghe Ene, consilier local PNL: „Fiind iniţiator al acestui proiect de hotărâre (pe vremea când era membru al PDL – nota red.), este normal să mă implic şi în punerea în executare a acestuia. De aceea accept să fac parte din această comisie, cu toate riscurile care vor fi, pentru că vor fi.” 

Riscuri vede şi PSD, deşi nu recunoaşte. Din acest motiv, Emil Lemnaru, fostul primar, şi-a exprimat refuzul absolut de a nominaliza, în lipsa viceprimarului Gnatiuc (preşedintele PSD), un membru în comisia de negociere a preţurilor de vânzare a terenurilor Primăriei.

Din startul discuţiilor pe marginea proiectului, Neghină a ţinut să precizeze faptul că susţine iniţiativa şi l-a numit pe Adrian Brânzaniuc în comisie, din partea UNPR. Vasile Buzdugan (UNPR) a evidenţiat principiul după care ar trebui să se constituie comisia: „Fiecare grup să-şi propună membri în funcţie de numărul consilierilor. Asta înseamnă că PSD ar trebui să propună doi membri. UNPR a propus unul, PNL a propus unul.”

Dinspre cei 6 consilieri PSD prezenţi la şedinţă, o linişte profundă. Nimic nu mişcă în front fără un ordin din partea liderului Lemnaru, în lipsa viceprimarului Gnatiuc.

Gheorghe Ene insistă: „Haideţi! E chiar jenant! PSD nu poate să nominalizeze un membru? Nu-i normal ca toate partidele să-şi asume o responsabilitate cu această comisie? Până acum, la toate comisiile unde erau ceva avantaje, v-aţi băgat. Acum, că e o comisie cu ceva riscuri şi cu ceva probleme, vă daţi în spate.”

Ciprian Zarzu (PNL) le-a amintit aleşilor PSD că, în urmă cu câteva zile, listele pentru Adunarea Generală a Acţionarilor şi Consiliul de Administraţie din cadrul firmei Consiliului Local (DPP SA) erau pline de numele pesediştilor. „La DPP a fost aglomeraţie mare, pentru Consiliul de Administraţie şi Adunarea Generală a Acţionarilor. Până acum, împărţirea pe comisii se făcea pe criterii politice. Chiar dumneavoastră spuneaţi.”

A avut un răspuns Emil Lemnaru (PSD): „Nu este obligatoriu să facă cineva parte din comisie şi nu este pe criterii politice. Este o comisie unde se răspunde individual, iar cei din PSD au dreptul să se înscrie, dacă vor. Nu trebui să impuneţi sau să faceţi aluzii la DPP. Nu are nicio legătură. Dumneavoastră puteţi să faceţi parte, dacă vă propune cineva. Poate să fie toţi de la UNPR sau toţi de la PNL. Care-i problema? Se formează comisia şi se dă drumul la activităţile care se doresc.”

Zarzu a făcut apel la primarul Neghină, în calitate de lider al majorităţii UNPR-PSD, să asigure nominalizarea a încă doi membri în comisie. „Domnule primar, aveţi majoritate în Consiliul Local. Rezolvaţi problema.” Neghină a făcut însă un pas în lateral – „eu fac parte din grupul UNPR”, confirmând o contradicţie între el şi PSD şi o apropiere între UNPR şi Gheorghe Ene, pe marginea acestui proiect.

Lucian Stan, consilier PSD: Noi nu suntem împotriva proiectului, dar nu vrem să facem parte din comisie. Asumaţi-vă dumneavoastră proiectul. Domnul Zarzu a uitat că a votat cu două mâini împotriva proiectului. Acum arată cu degetul spre noi.”

De ce se doreşte vânzarea unor terenuri care generează încasări de 106% la bugetul local?

Miza proiectului îl constituie terenurile aflate sub spaţiile comerciale cumpărate de la ONEDIL. Este vorba despre 137 loturi, aproximativ 10.800 mp. La momentul ultimei discuţii erau 47 cereri pentru terenurile fostului ONEDIL. Firmele care nu au încheiat contracte de concesiune pe terenurile de sub spaţiile comerciale pe care le au în proprietate sunt în număr de 10, dintr-un total de 70 care au cumpărat spaţii de la ONEDIL. Acestea au fost somate timp de 5 ani să intre în legalitate, conform unei Hotărâri de Consiliu Local. 

Chiar Neghină recunoştea în 2013 impotenţa administraţiei pe care o conduce de a reglementa situația. Pentru vreo 6.000 mp există nişte contracte, iar pentru 5.000 mp nu se plăteşte nimic fie prin hotărări (judecătoreşti – n.r.), fie că n-au vrut. E o situaţie total incertă.

De pe urma acestei situaţii au avut şi vor avea de câştigat cel puţin doi consilieri. Primul este Ioan Tofan, aflat într-o evidentă stare conflictuală. Acesta a propus şi a votat proiecte de Hotărâre de Consiliu Local de pe urma cărora firma la care este director general, respectiv ALIMON, beneficiază de avantaje.

„Am vorbit cu mulţi oameni care au construcţia, dar nu au terenul şi stau în expectativă, dacă să facă sau nu cereri de cumpărare, pentru că se gândesc la nişte sume care ar putea depăşi posibilităţile lor. Trebuie să ne gândim şi la un alt lucru, şi dau exemplu firma mea. Am plătit la Primărie 10 ani, pe concesiune, pentru 2 spaţii, 4 miliarde (400 mii lei – n.r.). Cu aceşti bani puteam realiza multe lucruri. Dacă cu banii de pe vânzarea terenurilor se poate acoperi măcar o parte din datorii, atunci e bine, ca să mai respire şi Primăria puţin mai uşor,” spunea Tofan absolut fără grijă la ultima şedinţă de CL din 2013.

În iunie 2013, Tofan a acuzat municipalitatea pentru faptul că unii au plătit zece ani pentru dreptul de a folosi un bun al Primăriei, în timp ce alţii s-au eschivat de la plată. Mai mult, a venit cu un amendament prin care oferea posibilitatea participării la cumpărarea terenurilor doar acelor agenţi comerciali care-şi plăteau dările la zi către bugetul local.

În 2015, Tofan spune singur că este incompatibil: Nu am voie. Sunt incompatibil şi să insist în vreun fel.”   

Un alt consilier local care a făcut bani de pe urma raporturilor dintre Primăria Oneşti şi agenţii comerciali care solicitau terenuri este avocatul Vasile Buzdugan. L-a dat de gol una dintre persoanele prezente la ședință: Sunt atâţia consilieri PSD şi nu pot să facă un pas. Care sunt abuzurile? Care sunt problemele de după? Totul este legal. S-a vândut la Târgu Ocna, la Bacău, s-a vândut la Piatra Neamţ. Nu îmi vinde doar mie, vinde la toţi care sunt în situaţia mea. Să nu uităm alte discuţii între mine şi dumneavoastră, când mă apăraţi împotriva Primăriei”.

Buzdugan: „Şi am fost prost că te-am apărat.” „Nu. Mi-aţi luat banii, nu aţi fost prost.”

A pus punct controverselor fostul primar Emil Lemnaru, care a încercat să-l trezeasca pe consilierul Vicențiu Jitcovici (PSD, fost PNL): „Condu şedinţa! Sunteţi preşedinte de şedinţă”.