Al treilea an consecutiv în care mii de oneşteni fac frigul în apartamente, pentru că

primarul Neghină a pus cruce sistemului centralizat de termoficare. Acesta, alături de conducerea Termon CT, a mimat, din nou, intenţia de a reporni termoficarea din Oneşti. Mircea Cetean, administratorul operatorului de termoficare, începe demersurile necesare repornirii sistemului la sfârşitul lunii octombrie, când primele temperaturi cu minus au fost resimţite deja de oneşteni. „Dacă comunitatea va ţipa după căldură, am zis să facem nişte paşi. Noi am făcut primul pas, acela de a atenţiona Consiliul Local şi conducerea Primăriei. Dar este un pas spre o eventuală pornire, dacă Guvernul dă bani, dacă Primăria are fonduri disponibile sau nu.” Primarul Neghină a eliminat orice urmă de dubiu cu privire la intenţiile sale: „Eu nu cred în repornirea sistemului. V-am spus-o şi acum un an, şi acum doi ani, dar e de datoria mea să încercăm.”  

Şi în sezonul rece 2014 – 2015 mii de oneşteni sunt condamnați să facă frigul în apartamente. În timp ce copiii îşi puneau încă o pătură şi mănuşi în mână pentru a-şi face lecţiile, în Consiliul Local se discuta despre repornirea sistemului de termoficare. Atât Mircea Cetean, administratorul Termon, cât şi primarul Neghină se acoperă cu hârtii. Conducerea Termon CT a venit cu cel puţin trei luni întârziere cu propunerea de a reporni o parte din centralele termice. Totul este de faţadă, fapt remarcat şi de consilierii ACL.

Ciprian Zarzu, consilier local ACL: „De ce aceşti paşi nu au fost efectuaţi din vară sau chiar de la sfârşitul primăverii, pentru că aceşti paşi necesită foarte mult timp? Iarna este la uşă. Şi anul trecut s-a dorit pornirea a nouă centrale termice, dar nu s-a mai făcut nimic. Am impresia căşi acum se întâmplă acelaşi lucru.”

Gheorghe Ene, consilier local ACL: „Am impresia că nici administratorii Termon nu-şi doresc pornirea sistemului de termoficare. De ce nu aţi venit cu această solicitare acum trei luni de zile?”

Răspunsul incredibil al administratorului Cetean denotă o totală lipsă de responsabilitate, pe banii oneştenilor: „De ce nu m-aţi chemat?”

Ştefan Martin, consilier local ACL: „Dumneavoastră veniţi la 1 noiembrie cu un memoriu, când trebuia să-l înantaţi în iunie, măcar atunci. Eu ce să înţeleg? Că vreţi să vă acoperiţi cu o hârtie. Altă explicaţie nu am.”

Cetean a propus Consiliului Local formularea unui memoriu către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin care să solicite fondurile necesare repornirii sistemului de termoficare pentru a furniza apă caldă şi căldură pentru 1.200 de familii racordate.

„Scopul acestui material este unul preventiv. Este un pas necesar pentru o eventuală pornire. Noi am făcut primul pas, acela de a atenţiona Consiliul Local şi conducerea Primăriei. Presupun că vă daţi seama că înainte de o eventuală pornire a termoficării ar trebui estimat numărul de clienţi, repartizarea lor pe centralele termice şi dacă îşi doresc să primeasca agent termic de la Termon. Dar este un pas spre o eventuală pornire, dacă Guvernul dă bani, dacă Primăria are fonduri disponibile sau nu. Am estimat preţul în raport cu baza de date. Dacă comunitatea va ţipa după căldură, am zis să facem nişte paşi,”Mircea Cetean, Termon CT.

Mimarea interesului pentru a reporni sistemul de termoficare este evident din faptul că nici până în acest moment conducerea Termon nu a clarificat problema numărului de apartamente rămase la sistemul centralizat, nu au fost stabilite zonele unitare, prin urmare nu se poate calcula cu exactitate preţul gigacaloriei produse şi livrate de Termon, cu atât mai puţin valoarea gigacaloriei plătite de populaţie, în condiţiile în care Guvernul Ponta nu a alocat Oneştiului nici un leu din fondul pentru încălzire 2014 – 2015, prin H.G. din 21.10.2014.

Când pe şeful său de partid şi pe linie de administraţie Victor Ponta nu l-au mişcat cele 1.200 de familii care stau în frig pentru a arunca o pomană electorală pentru repornirea sistemului de termoficare, viceprimarul Nicolae Gnatiuc vede tragedia unor mulţi oneşteni ca într-un film, făcând glume macabre, cu fripturi: „Parcă mă văd într-un film în care unui bolnav pe patul de spital, legat şi la gură, cineva îi aduce o friptură frumoasă, i-o aratăşi îl întreabă dacă vrea să o mănânce. Cam în această situaţie cred că se regăsesc şi oneştenii. Nu cred că îşi mai are rostul o astfel de discuţie. Cred că ce trebuia făcut, trebuia să fie făcut de demult. Iar dacă acum trebuie făcut ceva, e prea târziu, uitându-ne în calendar. Practic, Consiliul Local nu mai poate face nimic în acest moment.”

Directorul economic din cadrul Primăriei declară clar şi răspicat că demersul iniţiat de primarul Neghină şi conducerea Termon CT e tardiv, ba chiar în bătaie de joc, ştiind că nu va da rezultate. „La 1 noiembrie trebuia să fi pornit sistemul. În perioada 1 noiembrie – 31 martie se acordă subvenţii şi de la bugetul local. Dar să vii acum cu această propunere… Nici posibilităţi prin rectificare să aducem aceste sume nu există”Nicolae Găbureanu.

„Nici nu ne-am propus să dăm speranţe, pentru căştim cu toţii că e greu de crezut că va porni. Este o speranţă de 1 la sută, 0,1 la sută. Eu nu cred în repornirea sistemului. V-am spus-o şi acum un an, şi acum doi ani, dar e de datoria mea să încercăm,” – Laurenţiu Neghină, primar Oneşti.

Josnicia şi supunerea politică manifestată de Mircea Cetean, administratorul Termon CT, la finalul discuţiilor, deşi toată lumea ştia că memoriul este o altă hârtie prin care Primăria şi Termon să se acopere, este incredibilă: „Săştiţi că povara, după toate aceste demersuri, cade pe primar.”