Cu puţin peste 13 luni până la termenul final, ritmul de lucru al constructorilor în cadrul proiectului de modernizare a reţelelor de termoficare în municipiul Bacău nu e deloc încurajator. Firmele împing

termenii de finalizare pe obiective cu câte 2, chiar 3 luni, plus perioada de iarnă 2014 – 2015. „Primăria nu a acceptat întârzierea finalizării lucrărilor la punctele termice aflate în modernizare. Aici vorbim de un grafic stabilit de ei, pe care nu l-au respectat. Se vede că unii sunt mai interesaţi să stea decât să lucreze. Dacă nu se încadrează în termenul de finalizare, constructorii nu îşi vor lua banii. Primăria nu poate să facă nimic pe timpul execuţiei, pentru că altfel suntem acuzaţi de abuz în serviciu,” declară Iulian Stoican, viceprimarul Municipiului Bacău. Deşi punctele termice nu sunt gata, Primăria anunţă că face tot posibilul pentru ca băcăuanii să primească, în continuare, apă caldă şi căldură.  

Evoluţia lucrărilor de retehnologizare şi reabilitare a reţelelor termice secundare aferente celor opt puncte termice începute dintr-un total de 20 licitate în cadrul proiectului este lentă. Asocierea de firme care a câştigat execuţia, respectiv Elsaco Electronic SRL Botoşani – Branpis SRL Bacău – Logstor A/S Danemarca – Confort SA Timişoara, a împins termenele de finalizare cu încă 2 – 3 luni faţă de termenele iniţiale.

Iulian Stoican, viceprimarul Municipiului Bacău, e sceptic cu privire la capacitatea firmelor de a finaliza la timp proiectul: „Nu sunt convins că vom finaliza la termen proiectul, nu după cum au lucrat până acum. Din luna mai până acum nu au demonstrat că pot să termine cele opt PT-uri de care s-au ocupat. La anul mai sunt alte 12 PT de modernizat.”

Punctul termic 97: termen iniţial 30.11.2014, întârziere de minim 2 luni. Decopertarea şi dezafectarea vechilor instalaţii: 72%. Montajul conductelor realizat în proporţie de 60%.

PT 15: termen iniţial 30.10.2014, întârziere minim 3 luni. Decopertare şi dezafectare: 10%. Montajul conductelor realizat în proporţie de 9%.

PT 21: termen iniţial 30.09.2014, întârziere minim 2 luni. Decopertare şi dezafectare: 25%. Montaj conducte: 20%.

PT 18: termen iniţial 30.08.2014, întârziere minim 45 zile. Decopertare şi dezafectare: 100%. Procentaj realizare lucrări: 82%.

PT 29: termen iniţial 30.08.2014, întârziere minim 45 zile. Decopertare şi dezafectare: 100%. Procentaj realizare lucrări: 90%.

PT 25: termen iniţial 30.10.2014, întârziere minim 2 luni. Decopertare şi dezafectare reţea primară: 60%. Montaj conducte: 35%. Decopertare şi dezafectare reţea termică secundară: 30%. Montaj conducte: 25%. Se lucrează la finalizarea fundaţiilor şi la construcţia modulelor termice 2, 3, 4, 5, 6. Procentaj lucrări realizate: 33%.

PT zona centrală: termen iniţial 30.11.2014, întârziere minim 3 luni. Decopertare şi dezafectare reţea primară, zona 1 şi 2: 80%. Decopertare şi dezafectare reţea termică secundară, zona 1 şi 2: 80%. Montaj conducte: 75%. Se efectuează săpături fundaţii construcţii module termice 8, 9, 10, 11, 12, 13, 17, iar la modulele termice 2, 3, 4, 5, 6, 7 s-a turnat şapa şi pardoseala. 

PT 28: termen iniţial 30.09.2014, întârziere minim 3 luni. Decopertare şi dezafectare reţele termice primare şi secundare: 20%. Se lucrează la săpături fundaţie, construcţii metalice pentru modulele 2, 3, 4. Procentaj lucrări realizate: 18%.

Iulian Stoican, viceprimarul Municipiului Bacău:„Primăria nu a acceptat întârzierea finalizării lucrărilor la punctele termice aflate în modernizare. Aici vorbim de un grafic stabilit de ei, pe care nu l-au respectat. Dacă nu se încadrează în termenul de finalizare, constructorii nu îşi vor lua banii. Primăria nu poate să facă nimic pe timpul execuţiei, pentru că altfel suntem acuzaţi de abuz în serviciu. Noi nu suntem de acord cu întârzierile din graficul lor, dar termenul final e 31 decembrie 2015. Săptămânal luăm legătura cu conducerea de la Branpis, dar am ajuns la concluzia că ne dăm la gioale unul altuia. Nu e corectă abordarea lor faţă de această investiţie importantă pentru municipiul Bacău. Se vede că unii sunt mai interesaţi să stea decât să lucreze. Pe deasupra, constructorul ne creează tot felul de deservicii în relaţia cu băcăuanii: şanţuri nesemnalizate, neacoperite, cabluri de iluminat public tăiate, mizerie.”

Din cauza nefinalizării lucrărilor la cele opt puncte termice, există riscul imposibilităţii de a furniza apă caldă şi căldură. Primăria subliniază faptul că face tot posibilul pentru a nu-i ţine pe băcăuani în frig. Soluţiile optime de alimentare cu agent termic sunt stabilite în funcţie de evoluţia lucrărilor la fiecare P.T. în parte.

„Acolo unde nu au fost înlocuite conductele vechi, vom relua pe acestea alimentarea cu agent termic. Evident, unde sunt conducte noi, le vom da drumul. Schimbarea conductelor se face pe ramuri. Un punct termic are 4 plecări, 4 ramuri. S-a mers pe înlocuirea câte unei ramuri pe rând. Ne vom folosi şi de o improvizaţie, pe care am folosit-o şi vara. Va fi trasă o conductă paralelă cu lucrarea nefinalizată. Suntem nevoiţi să apelăm acest fel de improvizaţii, din cauza faptului că firmele au întârziat. Şi, din păcate, firmele s-au oprit din lucru acum,” declară Iulian Stoican.

„La Liceul Henri Coandă, punctul termic se transformă în module termice. Este un alt tip de lucrare. Vechiul PT şi instalaţiile din interiorul clădirilor au fost dezafectate şi s-au făcut două module termice noi. În afară de acestea două, mai sunt alte trei, prin curtea liceului, în funcţie de dispunerea clădirilor. Şi, evident, alte două module pentru locatarii din zonă. La ultimele două au fost ceva probleme cu alimentarea cu energie electrică. Asta e o problemă mai veche între Primărie şi E.ON. Durează extraordinar de mult obţinerea a tot ce înseamnă avize şi autorizaţii. Ai spune că birocraţia la ei e mai mare decât la Primărie,” explică Stoican. 

Conductele preizolate care înlocuiesc vechea reţea sunt aduse din Danemarca de Logstor A/S, parteneră în asociere. Unul dintre motivele întârzierilor este reţinerea la Vamă a acestora. „Aici a fost o problemă de marcaj cu Comunitatea Europeană. Chiar dacă e produs fabricat în Europa, conductele au venit pe loturi, iar la Vamă s-a cerut o expertizare suplimentară la Institutul de Acreditare a produselor. Aici s-au pierdut 30 de zile. O altă motivaţie, una pertinentă de altfel, este cea generată de furnizorul de echipamente pentru modulele termice. În acest caz, a fost nevoie de schimbarea documentaţiei, ca urmare a înlocuirii unui produs din proiect. A fost necesar acceptul finanţatorului. Aici s-au mai pierdut 45 de zile. Un al treilea motiv invocat de constructori pentru întârzieri este faptul că proiectarea propriu-zisă arată unele diferenţe cu realitatea din teren. Problema principală o reprezintă măsurătorile privind intrarea noii conducte în fiecare scară de bloc şi care nu corespundeau ca dimensiune cu intrările din teren. A fost nevoie de o expertiză suplimentară pentru lărgirea găurii respective. Din păcate, nu s-a măsurat de la început exact dacă acele conducte încap prin intrarea respectivă. Asta era responsabilitatea proiectantului şi trebuia să le verifice şi contructorul. Practic, proiectantul nu a luat în calcul dimensiunea conductei cu preizolaţie şi nici distanţa necesară tehnică pentru a se monta conducta,” explică pentru bacauinfo.ro Iulian Stoican, viceprimarul Municipiului Bacău. 

În jur de 20 de milioane euro este valoarea investiției în actualul proiect de înlocuire a rețelelor secundare.