Primarul Neghină, lăsat în offside chiar de consilierii PSD, în frunte cu viceprimarul Nicolae Gnatiuc. Consilierii PDL/ACL i-au

reproşat primarului că vrea să sacrifice rezultatele celor 75 copii pentru că nu au trecut în barca Puterii. Fotbalul din Oneşti continuă, cel puţin pentru ultimele trei etape din campionat, cu toată opoziţia lui Neghină, care şi-a exprimat dorinţa să rezilieze parteneriatul dintre Primărie şi FCM Dinamo Oneşti. Aşezat pe o majoritate politică zdrobitoare, Neghină nu a reuşit să obţină decât trei voturi. Pentru neadevărurile aruncate în spaţiul public, Neghină a fost ameninţat cu perioada de încercare în care se află, după condamnarea primită pentru faptele sale în Dosarul „Mită la Bac”. Gheorghe Ene, consilier ACL: Când văd că vorbiţi iar despre vânzare, vreau să vă aduc aminte că încă sunteţi într-un termen de încercare. În acest termen de încercare nu trebuie să mai păşiţi cu stângul, să vă feriţi să faceţi afirmaţii calomnioase.”

Lupta dintre Putere şi Opoziţie a fost declanşată în Onești. Primul care a aruncat cu piatra este primarul Laurenţiu Neghină, care a iniţiat şi susţinut în şedinţa de Consiliu Local oprirea colaborării dintre Primărie şi FCM Dinamo Oneşti. Prin rezilierea parteneriatului, echipele clublui de fotbal urmau să fie scoase din campionat, cu doar trei etape înainte de finalul turului. Mai mult, cei 75 copii (7 din afara Oneştiului) legitimaţi la FCM rămâneau fără cazare pe perioada rămasă din anul şcolar 2014 – 2015. Neghină le-a reproşat consilierilor PDL/ACL faptul că la sfârşitul campionatului 2012 – 2013 o serie de fotbalişti, de 19 – 20 ani, au plecat şi au dat probe la echipe din ligile superioare, fiind nominalizaţi 4 jucători cu acord de transfer aprobat şi semnat doar de către FCM Dinamo Oneşti. Astfel, se consideră că nu au fost respectate prevederile contractului de asociere. Nu ar fi fost constituit Consiliul de Administrare  şi nu ar fi existat aprobarea acestuia cu privire la transferul jucătorilor şi stabilirea valorii indemnizaţiilor de transfer. Consiliul de Administraţie nu ar fi funcţionat potrivit contractului de asociere, iar FCM Dinamo Oneşti nu şi-ar fi desemnat reprezentantul în acest consiliu.

Laurenţiu Neghină, primarul municipiului Oneşti: „Singurul lucru pentru care am cerut rezilierea şi susţin rezilierea contractului este acea lipsă de transparenţă prin vânzarea acelor jucători, chiar dacă domnul Florian se supără că folosesc acest cuvânt. A fost o vânzare de jucători netransparentă, nerespectând condiţiile asocierii. Ar fi anormal să propun continuarea asocierii. Pleacă 10 jucători de care nu avem habar. Problema cea mai mare e faptul că în societatea pe acţiuni Primăria şi-a respectat partea, virând 29.000 lei din cei 30.000, în timp ce partenerul nu a contribuit cu partea sa. Clubul are de virat 45.000 lei, însemnând valoarea utilităţilor.”

Răspunsul a venit din partea consilierului PDL Constantin Florian, preşedintele executiv al FCM Dinamo Oneşti: „La acele vânzări, cum le numiţi dumneavoastră, se completează un formular numit acord de transfer. În acordul de transfer, în dreptul unor jucători, erau menţionate următoarele: 10 sau 15 mingi şi un set de echipament. Poate unii dintre dumneavoastră nu ştiu ce înseamnă Liga a IV-a. Liga a IV-a înseamnă Helegiu, Livezi, Filipeşti, Oituz, Negri, Nicolae Bălcescu. Aici activăm cu Liga a IV-a. Sigur, am fost foarte aproape de promovare. Despre mult vehiculatul transfer al jucătorului Botezatu la CSM Paşcani vă pot spune că peste câteva zile se va întoarce. Luăm şi indemnizaţia de transfer, iar jucătorul, din motive obiective, revine la club. Consecinţele sunt destul de mari, fiind implicaţi mulţi copii. Majoritatea sunt elevi la Liceul Nadia Comăneci.”

Gheorghe Ene, consilier local PDL, i-a atras atenţia edilului asupra faptului că acuzaţiile mincioase îi pot crea probleme, având în vedere perioada de încercare în care se află, după condamnarea la închisoare de 8 luni cu suspendare în Dosarul „Mită La Bac”. „Domnule primar, ştiţi să citiţi? Ăia erau împrumutaţi (cei 10 jucători despre care Neghină afirmă că au fost vânduţi – n.r.). Când văd că vorbiţi iar despre vânzare, vreau să vă aduc aminte că încă sunteţi într-un termen de încercare. În acest termen de încercare nu trebuie să mai păşiţi cu stângul, trebuie să vă feriţi să faceţi afirmaţii calomnioase. Juniorii B sunt pe locul 7, în faţa unor formaţii de primă divizie precum Ceahlăul, Botoşani. Juniorii A sunt pe locul patru, depăşiţi doar de Roman, Iaşi şi Ceahlăul. Rezultate sunt, chiar dacă dumneavoastră consideraţi că există motive de reziliere. Eu spun că v-aţi grăbit. Puteaţi să mai aşteptaţi trei etape, până la terminarea turului de campionat. Dacă reziliaţi asocierea, atunci echipele nu mai pot continua. V-aţi onorat responsabilităţile şi acum omorâţi echipa,” acuză Ene.

Tot consilierul Ene dezvăluie adevăratul motiv politic pentru care primarul Neghină vrea să sacrifice fotbalul oneştean. „Dezasocierea aceasta este rodul faptului că în acest mercato (Ordonanţa Traseiştilor – n.r.) nici unul dintre aceşti trei consilieri (consilierii PDL – n.r.) n-au venit în barca dumneavoastră. Acesta este numai un motiv de care să vă legaţi.”

Până la această dată a fost virată către FCM Dinamo Oneşti suma de 62.000 lei, din 30.11.2012. Mai este o Hotărâre de Consiliu Local, prin care s-au aprobat alţi 50.000 lei, din care s-au livrat doar 10.000 lei. Restul se va vira dacă proiectul va continua.

„31.000 lei pe an pentru 3 echipe, pentru 2 ani de campionat, în timp ce azi am aprobat 10.000 lei pentru un turneu de judo de 2 zile,” arată Ştefan Martin, cel de-al treilea consilier local PDL.

Vasile Buzdugan, consilier pe post de buldog al primarului Neghină, cu fiul proaspăt angajat pe postul de arhitect-şef al Primăriei, a aprins şi mai tare paiele, acuzând voalat că banii din transferuri ar fi intrat în buzunarele celor care se învârt în jurul FCM Dinamo Oneşti. Cum se împart banii, când jucătorii pleacă dintr-o parte în alta?” Replica lui Martin nu s-a lăsat aşteptată prea mult: „Dacă aveţi informaţii despre aşa ceva, vă rog să sesizaţi organele abilitate de control. Aveţi cunoştiinţă de faptul că s-au împărţit bani? Ca să mergem să vorbim în altă parte.”

În faţa tuturor argumentelor aduse de consilierii PDL, superioritatea şi calmul unei majorităţi politice la îndemână se puteau citi pe faţa primarului Neghină. Opinia consilierilor locali se îndrepta spre o singură decizie, încheierea relaţiilor dintre Primărie şi FCM Dinamo Oneşti. Până şi cei trei democrat-liberali se resemnaseră, când salvarea neaşteptată le-a venit dinspre blocul consilierilor PSD. Viceprimarul Nicolae Gnatiuc, preşedintele PSD Oneşti, a trasat direcţia spre care trebuie să tindă pesediştii vechi şi noi.

Eu mă voi abţine la vot pentru ca acest proiect să mai continue trei etape. Subliniez că nu sunt de acord cu modalitatea în care acei sportivi au plecat de la club. Proiectul trebuie să continue anul acesta. Cred că domnul primar trebuie să poarte discuţia cu preşedintele Badea, privind intenţiile acestuia din urmă,” – Gnatiuc.

Astfel, în urma exprimării voturilor, din 14 consilieri locali unul a votat pentru terminarea parteneriatului dintre Primărie şi FCM, trei voturi au fost împotrivă, iar majoritatea pe care se baza Neghină s-a abţinut (9 aleși). Florian nu a votat.