Bacau Info
Scandalurile de la nivel central de la mijlocul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, în care Viorel Hrebenciuc,
preşedintele de onoare al PSD Bacău, a fost în prim-plan, i-au scârbit pe o parte din băcăuani.
„N-am crezut că în ţara noastră poate să fie aşa de coruptă. Cum au ajuns sus, cum au început să…”
Tam-tam-ul cu iz penal l-a adus în colimator şi pe preşedintele Traian Băsescu. Pe un domn Ichim l-a deranjat în primul rând „atitudinea lui Băsescu”: „Adică atâţia ani de zile nu s-a găsit modalitatea de a se pune pe rol procesele respective, doar se ştiau… De Hrebenciuc se ştia de mult cu pădurea care a fost acolo şi retrocedările, dar de ce s-a pus pe rol abia acum în ultima luna înainte de alegeri. Ce să zic? Eu nu am nimic cu omul… toţi care au ajuns sus au tras şi au supt din ceea ce am avut noi, pentru că nu ne-a mai rămas nimic” – ne-a spus băcăuanul, între două fumuri de la ţigara pe care s-a aşezat să o fumeze pe o bancă din Parcul Cancicov.
„Nu vreau să par că… mi-e scârbă. Mi-e scârbă de ceea ce se întâmplă în ţara asta, de cei care fac ceea ce fac. De cei care vor să pună mâna pe putere. Eu nu mai suport, nici nu mă mai uit, pentru că nimeni nu ne vrea binele nouă, majorităţii” a mai spus Ichim cu o oarecare resemnare.
La locul de rummy, table etc. din Parcul Cancicov spiritele se încing când vine vorba de politică. Între două piese mutate şi un „munte” strigat de colegul de joc, Florin Obreja, fost confecţioner de meserie, arată cu degetul spre deputatul Ioan Adam şi spre imunitatea parlamentară.
„Eu i-aş întreba pe guvernanţi, inclusiv pe domnul Ponta, dar pe ăia de la Comisia juridică mai ales – Ioan Adam ăla, care-i cercetat şi în dosarul retrocedărilor, dacă imunitatea parlamentară s-o dat pentru politic… şi au curajul să vină să ne ceară votul… lumea în general – vorbesc din punctul meu de vedere – este scârbită, e sătulă. (…) Eu spun că nimeni nu-i mai presus de lege, dar Ioan Adam, care e şi în Comisie (Comisia juridică din Camera Deputaţilor – n.red.), dacă o venit DNA-ul şi i-o pus nişte interceptări în faţă de ce n-are bunul simţ să zică: Colegilor din Comisia Juridică, eu sunt nevinovat, vreau să mă pun la dispoziţia lor. Aţi văzut gestul ăsta? că eu nu l-am văzut. Aţi văzut ce figură de speriat avea. N-aş vrea să fac o asemănare, dar eu când m-am uitat la el era exact ca … ştiţi când se prinde un guzgan de ăsta într-o capcană, o figură de aia de om speriat… La mine să vină DNA-ul le-aş spune: Poftiţi domnilor, dacă mă ştiu curat, nevinovat” – vorbeşte Obreja.
Hrebenciuc e domn în ochii lui, după ce şi-a dat demisia, act care n-a convins însă pe toată lumea. Dan Berdilă, acum de 55 ani, fost subinginer la Maşini Unelte pe vremuri, nu-i de acord cu „domnia” lui Viorel Hrebenciuc: „Aici nu că şi-a dat demisia şi a fost el un domn. A fost obligat. I-o supărat pe ăştia de la PSD şi Ponta i-o zis gata, îţi dai demisia că eşti cam bătrân aici la noi, ai făcut mult mucegai şi trebuie să pleci. Gestul a fost şi de campanie să spună lumea uite domne ce partid cinstit e PSD.”
Prins de subiect, Anton Stoica se apropie de masă:
„Bine că s-a rezolvat, că trebuie să mai ia şi din mafia asta din PSD, nu că-s pesedist sau cu PNL-ul, sau cu mai ştiu eu cine… eu sunt apolitic, dar din cauza unor barosani de ăştia, magnaţi de ăştia, duc oraşul de râpă (…) Dacă cumva iese Ponta, lumea tre’ să iasă în stradă dacă dă vreo lege, vreo graţiere sau vreo aministie pentru ăştia care-s infractori… să dea pentru baba aia de la Suceava care o dat o găină, dar ăştia care iau miliarde …”
Unanimitatea a fost adusă de subiectul Simona Halep, care a șters orice urmă de încrâncenare.