Bacau Info
Gabriel Berca se întoarce la locul faptei. A lăsat
PNL – partidul care l-a făcut prefect, secretar general al Guvernului și senator în 2008 – pentru PDL-ul lui Emil Boc, care l-a făcut ministru de Interne. Apoi, din calitatea de consilier prezidențial, pe care a dobândit-o după ce a ratat alegerile parlamentare din 2012 cu PDL, a început să cocheteze cu PMP; inițial cu Fundația, pentru ca în primăvara lui 2015 să devină vicepreședinte ales al Partidului Mișcarea Populară. În mai 2015, Berca își anunță revenirea pe cai mari în noul și marele PNL.
Contactat pentru o declarație despre mutarea „surpriză” pe care bacauinfo.ro a anunțat-o în 4 februarie,Berca a precizat, bineînțeles, că nu e nicio surpriză, mai ales că vorbisem pe tema asta acum trei luni :).
Berca: „I-am lăsat pe cei din PDL cu 18 primari, acum au 3 sau 4”
Gabriel Berca revine acum în PNL în calitate de „secretar executiv pe zona Moldovei”, deoarece „avem nevoie de o forță politică de dreapta capabilă să țină pasul cu PSD. În urma Ordonanței lui Liviu Dragnea, 450 primari au trecut la PSD. S-a adoptat legislația cu privire la alegerea primarilor dintr-un singur tur. Asta avantajează primarii în funcție. În contextul în care, în mod normal, Ardealul votează centru dreapta, iar Oltenia și Muntenia centru stânga, Moldova din nou va decide raportul de forțe din următorul Parlament și m-am hotărât cu un număr de colegi de-ai mei să punem umărul în toată Moldova pentru construcția unei forțe de dreapta puternice.” Acum, lansează săgeți spre foștii săi colegi din PDL: „Din păcate, când am plecat din PDL am avut 18 primari cu tot cu ARD de la Onești, mai sunt vreo 3 sau 4…”.
Gabriel Berca a demonstrat că-i priceput mai mult la vorbe în momentul în care, în 2011, a preluat conducerea PDL Bacău, promițând partidului o listă de primari de la PNL. Edilii liberali care l-au aplaudat la scenă deschisă pe Gabriel Berca în momentul în care acesta a preluat oficial conducerea PDL Bacău s-au ales și cu șunca-n pod, și cu tigaia unsă. Luatul scamelor de pe umerii unui reprezentant al Puterii la vremea respectivă le-a adus primarilor PNL cu fler fonduri de la Guvern, prin Hotărâri care i-au ocolit constant pe restul primarilor din județ. La momentul adevărului însă, cei mai mulți și-au depus candidaturile pentru un nou mandat din partea USL sau PNL, spunând că ei n-au plecat niciodată din PNL, că Berca nu și-ar fi respectat promisiunile, lăsând Organizația Județeană a PDL și slăbită, și cu banii luați.
Acum, Berca își justifică insuccesul prin forța PSD: „Așa este, după căderea Guvernului Ungureanu acei primari au candidat pentru PSD, au rămas la PNL și ulterior au trecut la PSD.”
Fostul senator de Bacău, cu o amplă activitate în zona partidelor de dreapta, spune că la ora asta nu e vorba de a fi primit în organizația județeană, fiind la un nivel mai înalt – „mă voi ocupa ca secretar executiv de toată Moldova. Categoric că voi colabora și cu organizația Bacău și cine va face opoziție actualului PSD va fi aliat și prieten. Nu cred însă că poți să faci opoziție când ai vicepreședinte la Consiliul Județean. Nu există șefi, există dorința de a face treabă. Asta este decizia luată în urma unei discuții pe care am avut-o cu Vasile Blaga și sper să putem să coagulăm o echipă puternică nu numai în Bacău, ci în toată Moldova. Toată lumea-i bine venită, dacă dorește să facă opoziție.” Referindu-se la funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean deținută de PNL, Berca vorbește pe limba foștilor colegi din PDL, care au același punct de vedere, însă nu și pe cea a primarilor, care contestă vehement ideea ca partidul să renunțe la post.
Cu privire la candidatul PNL pentru Primăria Bacău, Berca a evitat să dea un nume și spune că alegerea candidatului este „o problemă a marelui PNL, pentru că într-un timp foarte scurt trebuie stabilit un candidat. (…) Avem șanse mari să câștigăm Bacău, vorbesc acum ca și când… – ….vă identificați deja cu PNL! – Categoric, am fost aici și mă întorc aici – avem șanse să câștigăm Oneștiul, Tg. Ocna și, dacă vom câștiga și mai multe comune, cred că prima dată după 25 ani avem șansa să detronăm PSD de la CJ.”
Urmează Vrânceanu? „Dacă ai știut să faci opoziție ca lumea, a fost mai bine în opoziție”
Cel puțin deocamdată Berca nu va fi urmat oficial și de președintele interimar al PMP Bacău, Ion Vrânceanu, de a cărui numire nu a fost străin.
„Domnul Vrânceanu are structură politică pe Vaslui, nu are nicio legătură cu Bacăul… N-are nicio legătură cu Bacăul din punct de vedere politc. Dacă poate să pună umărul pe zona Onești, Moinești, pe Valea Muntelui – cu mare drag, dar structura sa politică performantă este pe zona Vaslui” – a declarat Berca.
„Eu îl știu pe domnul Berca un om vertical. Știu că toată viața lui și de când face politică a făcut o politică de dreapta, atât timp cât și PNL și PMP sunt partide de dreapta, a fost opțiunea dumnealui…. Practic, el la PMP a avut funcția de vicepreședinte și a răspuns de județele Moldovei”, a declarat pentru bacauinfo.ro Ion Vrânceanu, care n-a suportat însă ideea că Berca „a lăsat PMP de izbeliște”.
„PMP are președinți în toate județele. Practic, ce implicare avea dl. Berca? Era supervisor… urmărea cum președinții își fac datoria. Ori cu domnul Berca, ori fără, noi facem treabă” – a sărit ca ars Vrânceanu, care nu are de gând să se întoarcă la liberali. Deocamdată.
„De ce să nu recunosc, eu am făcut politică liberală, am avut succese în cariera politică… nu m-am gândit încă. Indiferent ce se întâmplă, trebuie și un partid de echilibru, pentru că nu se poate face majoritatea niciodată. Dacă partidul este un luptător să prindă un 10 – 12%, să încline balanța la guvernare… întotdeauna. dacă ai știut să face opoziție ca lumea, a fost mai bine în opoziție decât la guvernare” – a mai spus Vrânceanu, susținut acum în politică mai mult sau mai puțin discret de un alt om de afaceri, Vasile Ciobanu.
Palăr: „Oricine vine găsește o organizație puternică”
Copreședintele Ionel Palăr a evitat în repetate rânduri să facă referire directă la Gabriel Berca. „Sunt obligat în fața colegilor mei și a electoratului să fiu un om rațional” – a conchis, după ce s-a tot învârtit în jurul cozii.
„Nu vreau să dau explicații savante. Noul PNL în județul Bacău a trecut printr-o campanie electorală de forță, ca să spun așa, foarte importantă pentru România, și ne-am descurcat onorabil. Nu ne arogăm mai multe merite decât avem, dar dată fiind situația de la PNL Bacău, faptul că am fost foarte aproape să batem PSD nu ne face să credem că nu am fost în stare să ne conducem filiala. Pe subiect, pot să vă spun că nu am să declar ceva ce nu am discutat cu colegii de la București. Filiala Bacău este puternică și oricine – că e de la București, că e din altă parte – își dorește să se integreze în filiala Bacău trebuie să respecte regulile casei. Referitor la venirea domnului Gabriel Berca nu am nicio informație, dar oricine vine în Bacău nu găsește un teren ars, ci o organizație puternică” – a declarat Ionel Palăr.
Luchian: „E pe linia fostului PDL. Dacă ei asta vor…”
Senatorul Dragoș Luchian – la fel. Nu a vrut să vorbească fără să aibă în față vreo hârtie oficială.
„Din punctul meu de vedere, cred că este o decizie pe linia PDL, de aceea nu pot să-mi exprim o părere a colegilor din PNL. Probabil luni am să stau și eu de vorbă cu cei din conducerea PDL, să mă lămurească cu privire la intențiile pe care le au. Din punctul meu de vedere pot da o declarație oficială abia după ce voi discuta luni cu domnul Blaga, să fiu informat cu ceea ce se dorește pe linia fostului PDL, pentru că – eu cel puțin – nu mă pot opune, dacă ei doresc să promoveze anumiți oameni pe anumite lunii. Nu știu în ce măsură se va limita la regiunea Moldovei sau are un obiectiv precis în organizația locală. Abia după aceea voi avea o declarație oficială de poziționare” – a declarat Luchian.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Mircea Fechet a declarat că nu are nimic de zis, „pentru că e posibil să nu fie adevărat, după aceea voi avea o poziție.”
Tudorița Lungu: „Nimeni nu-l vrea în Bacău, nici fostul PNL, nici fostul PDL”.
Copreședintele PNL de pe „linia PDL”, Tudorița Lungu, spune însă că Gabriel Berca n-are ce căuta în PNL Bacău, o opinie împărtășită în partid și de reprezentanții vechiului PNL. .
„Aceste informații nu le avem decât din declarațiile pe surse date de Gabriel Berca. Eu am o întâlnire luni la București cu domnul Vasile Blaga și probabil atunci o să fac declarațiile complete. Noi am avut astăzi un CJex tocmai pentru că am citit știrile, am discutat în Comitetul Județean și absolut toată lumea a fost de acord că Gabriel Berca este persona non grata în Bacău, nu se pune problema ca el să fie acceptat de organizație. Sincer, eu am crezut că e o glumă proastă. O să vedem cum vor sta lucrurile pentru că e de neînțeles. Gabriel Berca nu a făcut performanță politică și atunci… e de neînțeles, mai ales că am spus că suntem împotriva traseismului… N-am vreo clipă senzația că el poate fi membru la Bacău, sper că nu se gândește nimeni că noi vom accepta ca el să fie membru în Organizația Bacău. Și colegii din fostul PNL, și colegii din fostul PDL au avut aceeași părere că nu are ce căuta în organizație” – a declarat Lungu.
Nu s-a pus însă problema ca Berca să fie membru în organizația Bacău, pentru că o va superviza.