Benea și Necula au mizat pe viziunea unui ministru tehnocrat care spune că PSD „insultă demnitatea și inteligența poporului român”

Șefii PSD îi „toacă” pe miniștrii lui Dacian Cioloș în preajma alegerilor, dar în Bacău

se folosesc nestingherit de rezultatele muncii acestora, ba chiar fac achiziții directe de la firmele conduse de „tehnocrați”, atunci când pesediștii au nevoie de o viziune de dezvoltare.

Scandalul public a plecat de la demersul parlamentarilor PSD și ALDE de a vota într-o frenezie stranie majorări salariale pentru diferite categorii de bugetari, fără a preciza și sursa fondurilor. Dacă n-am fi deja în febra campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, s-ar putea numi dreptate socială. Numai că se încalcă Legea 69 / 2010, cea privitoare la responsabilitatea fiscal-bugetară. Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, spune că este vorba despre „pomeni electorale și că se insultă demnitatea și decența poporului român”.

Pîslaru a fost unul dintre cei mai vocali demnitari din Guvern cu privire la votul PSD-ALDE din Comisia de Muncă. Ministrul a acuzat public cele două partide de iresponsabilitate. „Ceea ce face în acest moment Parlamentul, două partide de fapt, este iresponsabil. În momentul în care ai creștere economică, dar tu renunți la taxe, atunci degeaba te uiți la creșterea economică. PSD și ALDE sunt dezlănțuite, până la a obține cu orice preț voturi. Insultă demnitatea și decența poporului român”, a declarat ministrul la Antena 3. Nici n-a apucat bine să-și termine aprecierea că a și fost taxat de către cei de la PSD. Rovana Plumb a susținut că Pîslaru este „este un tehnocrat arogant, care nu ține cont deloc de nevoile oamenilor”. Mai mult, pesedista lasă de înțeles că Pîslaru nici nu prea se pricepe la calcule, impact bugetar sau strategii. Numai că impresia proastă pe care o are Plumb, fost ministru al Muncii și al Mediului în perioada guvernării Ponta, este infirmată de cei mai importanți lideri ai PSD Bacău, Dragoș Benea și Cosmin Necula.

Pîslaru are în CV Strategia de Dezvoltare Durabilă a județului Bacău

Consiliul Județean condus de Dragoș Benea a încheiat contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a județului Bacău chiar cu societatea la care Dragoș Pîslaru, actualul ministru, era acționar și manager. Mai mult, Pîslaru a fost cel care a și prezentat-o, într-o dezbatere publică organizată la sala de videoconferințe de la Palatul Administrativ, la care au participat politicieni, societate civilă, ziariști. Actualul ministru a fost lăudat la acea vreme de către președintele PSD Bacău pentru profesionalismul cu care a elaborat „Strategia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Bacău în orizontul de timp 2009-2021 (Lot 1) şi a Profilului Monografic al Judeţului (Lot 2)”. Inclusiv primarul Cosmin Necula apreciază strategiile elaborate de societatea la care ministrul a fost acționar și manager. Primăria Bacău a achiziționat prin cumpărare directă, în 24 octombrie, Servicii de consultanță pentru actualizarea Strategiei de Dezvoltare Locala a Municipiului Bacau 2014 – 2020. Trebuie precizat faptul că, în declarația de avere, Pîslaru menționează că a cesionat în momentul preluării mandatului ministerial acțiunile la GEA Strategy & Consulting în cadrul căreia, foarte probabil, își va relua activitatea după plecarea din Guvern.

Sursa foto: Dragoș Benea