Biserica de lemn din Şesuri, una dintre cele mai vechi din Moldova centrală

„Nu am văzut cu ochii mei, dar am auzit … .” Aşa începe

orice legendă despre domnitorul Ştefan cel Mare, iar povestea satului Costeşti, ulterior Şesuri (comuna Măgireşti), nu face excepţie. „Nu am văzut cu ochii mei, dar am auzit că există la Iaşi un document în care se preciza că Ştefan cel Mare şi suita sa, în drum spre Borzeşti, pe Valea Tazlăului Sărat, au fost loviţi de un ger năprasnic şi s-au adăpostit în satul Costeşti, pe atunci. Domnitorul a fost omenit de săteni, cum era şi normal, pentru a-şi putea relua drumul spre casă,” ne povestea preotul paroh Florin Stamate. În schimb, cu siguranţa dată de izvoarele scrise, putem vorbi despre una dintre cele mai vechi bisericuţe de lemn din judeţul Bacău, ctitoria boierească a lui Iftimie Cămăraşul, de la 1648.

Aflat între cursul Tazlăului Sărat şi drumul spre vechiul târg evreiesc al Moineştiului, satul Şesuri, cum este el cunoscut astăzi, a păstrat de-a lungul timpului o mărturie de artă populară şi religioasă. Izolat de toate celelalte comunităţi ale Măgireştiului, satul Şesuri, pe vremuri Costeşti (atestat la 31 martie 1481), se întinde pe malurile râului Tazlăul Sărat.

La margine de Şesuri, printre casele micuţe şi îngrijite, pe drumul uliţelor strâmte, ţi se dezvăluie o istorie de peste trei secole şi jumătate, bisericuţa de lemn clădită de Iftimie Cămăraşul la 1648, cu hramul „Sfântul Gheorghe”.  

Istoria acestei construcţii populare este strâns legată de evoluţia cursului de apă. Bisericuţa a fost mutată în două rânduri. Tot satul Şesuri s-a aflat pe coasta dealurilor de peste Tazlăul Sărat şi se numea atunci Costeşti. Schimbarea denumirii de Costeşti în Şesuri este posibil să fie pusă în legătură cu mutarea vetrei satului de pe coasta dealului din apropiere pe şesul străbătut de râul Tazlăul Sărat. În urma alunecărilor de teren, sătenii au mutat vatra satului în locul în care se află acum Şesuri, iar bisericuţa a fost amplasată la vreo două sute de metri distanţă, de unde a fost, ulterior, aşezată până astăzi.

Pentru a evita pagubele produse de apele care loveau bisericuţa, sătenii i-au construit de jur împrejur un brâu de piatră şi au tencuit bârnele de lemn cu lut. Forma actuală a bisericii nu e cea iniţială. Ceva mai târziu a fost adăugată la corpul bisericii şi clopotniţa. Biserica a trecut prin mai multe etape de renovări, prin anii 1887, 1923, 1951. Deşi au avut loc multe modificări şi reparaţii, în catapeteasmă mai există lemn original, din perioada satului Costeşti.

Piatra funerară de pe mormântul ctitorului păstrează de secole un mesaj în limba slavonă. Se desluşesc informaţii despre ctitor, fost căminar, şi soţia lui Teofana, descifrate de episcopul Melchisedec, cu următorul conţinut: „Această piatră o făcu şi înfrumuseţa cneaghina Tofana panului său Euthie fost mare căminariu. A reposat zilele euseviosului domnitoriu Ion Antonie Voevod în anul 7183 (=1675) septembrie 5.”   

Cunoscându-se obiceiul de a se îngropa în ctitoriile lor, se poate conclude că această biserică a fost fă­cută de panul Euthimie, fost căminar, după cum se menţionează şi în alte lucrări de spe­cialitate.

Intenţia autorităţilor locale este de a restaura biserica, pentru a o înscrie într-un eventual circuit turistic. „Am putea realiza un circuit cultural închis, cu servicii oferite de pensiuni agroturistice,” explică Ionică Câdă, primarul comunei Măgireşti. „Avem Muzeul Răzeşilor Găzari, Biserica din Şesuri şi ar mai rămâne să amenajăm câteva gospodării, pe care să le renovăm în stil rustic tradiţional, pentru a crea câteva locuri de cazare. În plan avem şi reconstrucţia casei memoriale Nicu Enea. Acum nu mai este nimic, dar avem fotografii. Important este să dobândim terenul pe care a fost casa din vechea gospodărie a pictorului.”

Biserica este inclusă în lista monumentelor de patrimoniu din judeţul Bacău, însă fiind clasată în categoria B (de interes local), foarte greu pot fi accesate fonduri pentru renovarea ei.

Construcţia lăcaşului de cult a urmat planul unei cruci treflate, având absidele poligonale. Mai târziu, la corpul iniţial al bisericuţei clădit din bârne, a fost adăugat turnul clopotniţei, ridicat din cărămidă.

Sub acoperişul acestei bisericuţe se mai adăposteau câteva cărţi de cult. Dintre acestea, cele în limba slavonă au fost donate muzeului Mănăstirii Bogdana. Cele în grai nou sunt păstrate în biserica nouă, zidită peste drum. În interiorul bisericii se mai aflau icoane de pe la 1800, pictate în tempera şi suflate cu pulbere de aur.

O serie de elemente de arhitectură păstrate în exteriorul bisericii mai pot fi observate de către cei ce apreciază istoria locurilor. Perechile de console în formă de „cap de cal” şi de arichi, împreună cu acoperişul. Acesta din urmă este executat în patru ape, cu streaşină evazată, din şindrilă bătută „în solzi de peşte”. Deasupra ferestrei  de la altar o frescă reprezintă icoana hramului „Sfântul Gheorghe omorând balaurul”, iar deasupra uşii de la intrare în pridvor o altă frescă îl reprezintă pe Sfântul Nicolae. 

Structura de rezistenţă a clădirii este afectată, la fel şi temelia. Pereţii sunt scorojiţi până la structura din bârne, iar pe acoperişul dinspre turnul clopotniţei cresc arbuşti. 

Ultima liturghie săvârşită în această bisericuţă a fost în 2003, atunci când în prima duminică după 10 mai, de ziua hramului, „ne-am mutat în biserica nouă”. Gârbovită de ani şi de vreme, bisericuţa nu mai putea susţine greutatea clopotelor, care au fost mutate în lăcaşul cel nou. De atunci, se fac demersuri pe toată căile pentru a renova una dintre cele mai vechi biserici de lemn din Moldova centrală, potrivit Protoieriei Moineşti.

Parohia nu mai are act de proprietate pe această biserică, s-a pierdut în timp. De altfel, satul Şesuri a fost filie până în 1994. Jumătate (împreună cu biserica) a aparţinut de Parohia Leontineşti, iar cealaltă jumătate de sat ţinea de Parohia Măgireşti. După ce a devenit, din nou, parohie de sine stătătoare, preoţii au încercat să obţină titlul de proprietate pe acest lăcaş de cult şi de istorie.

De la Bucureşti au venit mai multe echipe de restauratori, au luat probe din temelia bisericuţei şi au constatat că acest brâu de piatră a avut un rol major în protejarea imobilului, dar, totodată, a asfixiat temelia din lemn, pe care a carbonizat-o. Prin urmare, lucrările de restaurare presupun un set complex de măsuri, care duc la identificarea şi înlocuirea elementelor putrede din structura bisericii.  

Ionică Câdă: „Suntem în etapa de realizare a actelor de proprietate pentru parohie, pentru a depune, mai departe, un proiect pentru reabilitare monumente. Ar fi foarte important pentru comuna noastră. Apreciez că valoarea fondurilor necesare ar fi de maxim 200.000 euro. Am purtat discuţii şi cu reprezentanţi ai Ministerului Culturii.”