Casa de Cultură a Sindicatelor Oneşti, VÂNATĂ aproape lună de lună în Consiliul Local, pentru a fi PRELUATĂ de Primărie
Primăria Oneşti vrea cu orice preţ să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor. Ultima găselniţă:
„Riscul de a nu vota un astfel de proiect ne duce la pierderea fondurilor europene prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, care la obiectivul 3 prevede creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice,” ameninţă Robert Chiriac, directorul Compartimentului Juridic din cadrul Primăriei. Pierderea banilor europeni este dată ca sigură, în condiţiile în care cele 300 de milioane euro, de care vorbeşte Chiriac, sunt doar într-un draft de proiect pe POR 2014 – 2020. Mai mult, de aproape doi ani, de când s-a votat Programul de reabilitare termică, nici un bloc din municipiul Oneşti nu a beneficiat de lucrări de reabilitare.
Administraţia Neghină doreşte să preia Casa de Cultură a Sindicatelor, pentru ca leadership-ul oneştean să nu mai stea în frig la concertele lui Tudor Gheorghe. Mai interesaţi de infrastructura de „distracţii”, obiectivul principal al Primăriei, primarul Neghină, viceprimarul Gnatiuc, consilierii locali PSD, UNPR şi PPDD se dau de ceasul morţii pentru averea comunităţii. Mai mult, prin vocea directorului Robert Chiriac, aceştia ameninţă că Oneştiul va pierde bani, alţi bani decât cele 3 milioane de lei retrase deja de Consiliul Judeţean de la spital.
Robert Chiriac, director Compartiment juridic, Primăria Oneşti: „Vreau să intervin pe acest proiect. Este un proiect de suflet, trebuie să vă spun lucrul ăsta. Cred că suferim de o meteahnă veche, peste care nu mai reuşim să trecem de atâta timp, şi anume: trebuie să punem la fiecare proiect de hotărâre problema apei. Riscul de a nu vota un astfel de proiect ne duce la pierderea fondurilor europene prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, care la obiectivul trei prevede creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice, dacă această clădire nu este în inventarul domeniului public până în luna septembrie, când se va semna acordul final pe POR. În momentul de faţă, pe draftul proiectului sunt 300 de milioane euro. Iar noi riscăm să nu facem proiectarea pe acest obiectiv şi să mai avem vreun spectacol Tudor Gheorghe în Oneşti şi să stăm toţi în frig. Se ştie foarte clar că, din resursele financiare existente, Casa de Cultură nu poate să susţină de una singură reabilitarea întregului imobil.”
Administraţia publică locală reclamă că există pericolul ca Oneştiul să piardă fonduri europene, dacă acest proiect nu este votat până la sfârşitul lunii septembrie, în condiţiile în care nu a reuşit să reabiliteze termic nici un bloc prin Programul aprobat şi votat în Consiliul Local acum aproape doi ani.
Grupul consilierilor locali PNL a atras atenţia asupra problemelor care îi ţin ocupaţi şi îngrijoraţi pe oneşteni, altele decât preluarea prin „silă domnească” a Casei de Cultură a Sindicatelor.
Mihai Şova, consilier local PNL: „Intenţia de preluare a Casei de Cultură vrea să creeze oneştenilor impresia că administraţia locală este preocupată de averea comunităţii. Însă, înainte de înscrierea în inventarul municipiului a Casei de Cultură, administraţia locală ar fi trebuit să se preocupe efectiv şi eficient de multe alte probleme ale comunităţii. Primăria este incapabilă în a rezolva problemele vitale cum ar fi: serviciul de alimentare cu apăşi canalizare, serviciul de furnizare a energiei termice, serviciul de salubritate, servicii de sănătate, dar vrea să preia Casa de Cultură, cu toate costurile aferente. În fapt, Primăria Oneşti nu este în stare să termine nici propriile proiecte în parteneriat cu Consiliul Judeţean.”
În sală se numărau şi se bănuia în ce direcţie vor fi date voturile, astfel că Vasile Buzdugan, mutat recent cu rude şi calabalâcuri în Primărie şi PSD, a adăugat puţin suspans situaţiei, ca şi cum cazul Casei de Cultură nu ar fi fost deja exploatat la maximum din punct de vedere politic: „Pentru ca oneştenii săştie cine este pentru oraşşi cine este împotrivă, eu cer vot nominal.”
Constantin Florian, PDL, preşedintele şedinţei: „Nu-mi place afirmaţia dumneavoastră. Nu ştiu dacă prin acest vot putem să departajăm cine e împotrivăşi cine e pentru,” completat de colegul Gheorghe Ene: „Nu suntem împotriva preluării Casei de Cultură. Problema este că ulterior s-a declanşat acea procedură prealabilă iniţierii unui proces. În mod sigur, va fi un proces pe rolul Tribunalului Bacău în contencios administrativ. Cred că în prezent alte hotărâri ale noastre nu ar face decât să ducă la o complicare a lucrurilor în situaţia în care partea cealaltă va câştiga procesul. Nici un precedent judiciar nu este izvor de drept. De aceea, am hotărât să întrerupem acest demers, fie până când se va soluţiona eventualul litigiu, fie până când vor trece cele 6 luni, în care o hotărâre de Consiliu Local poate fi atacată.”
Pentru ca proiectul de hotărâre privind aprobarea completării inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Oneşti să fie aprobat era nevoie de voturile a două treimi din consilierii în funcţie, respectiv 13 voturi. Pentru proiect au votat doar nouă aleşi: Emil Lemnaru, Corina Alexe, Loredana Antohe, Lucian Stan, Adrian Sergentu, Vasile Buzdugan, Alexandru Cristea, Nicolae Gnatiuc, Aurel Lazăr. Împotriva proiectului au fost Vicențiu Jitcovici şi Dănuţ Oprea, iar Adrian Brânzaniuc, Gheorghe Ene, Mihai Şova, Ciprian Zarzu și Constantin Florian s-au abţinut.