Cât câștigă angajatele care produc haine de mii de euro bucata pentru Moncler, în Bacău
Băcăuancele produc veste, geci și chiar echipamente de schi ale căror prețuri pleacă de la 500-600 euro și ajung să coste mii de euro bucata. Societatea Industries Yield,
înființată în august 2015, a dezvoltat în România, în Bacău, primul proiect de producție de la a la z a produselor Moncler.
Ajutor de stat pentru producția Moncler la o lună de la înființarea societății
Dacă antreprenorii români se plâng de lipsa de susținere a statului, italienii de la Industries Yield au obținut în timp record, la o lună de la înființare, în septembrie 2015, un ajutor de stat din partea Ministerului de Finanțe de 17.279.880 lei, adică aproximativ 4 milioane de euro. Compania a preluat astfel unitățile de producție Dialma din comuna Sărata și Sonoma, de pe strada Tazlăului din municipiul Bacău.
După venirea Moncler a dispărut sârma ghimpată din jurul fabricii
Salariile, spun oamenii care lucrează în fosta fabrică Sonoma, au crescut de când Industries Yield a ancorat acolo, iar investițiile în spațiul care arăta „ca o pușcărie” se văd atât la interior, cât și la exterior.
„Totul e nou, au dat jos barele de la geamuri, să nu mai fie ca la pușcărie, au vopsit fabrica în alb, au dat sârma ghimpată de pe garduri, au venit cu o altă viziune, total diferită. Au făcut fabrica noastră ca la Milano, au izolat toți pereții, toate vestiarele, au investit și în prevenirea incendiilor și par foarte preocupați să respecte legea” – spune cineva din interior.
„Chiflă gratis” în pauza de masă
Acum, în fosta fabrică Sonoma lucrează în jur de 800 persoane, iar la Dialma alte în jur de 300 persoane. La Sonoma programul începe la 7:00 și se termină la 15:20. Femeile cu care am vorbit spun că cine lucrează peste program este plătit dublu, ca de sărbătorile legale, așa cum spune legea, sau este recompensat cu zile libere.
„S-au mărit salariile, s-a băgat vechimea, fidelitatea, în salariu, acum se dau premii la sărbători, la Paști, ca niciodată, asigură transportul salariaților, la pauza de masă se dă câte o chiflă gratis la sala de mese de la etajul 1, sunt chestii noi, iar angajatorul a suportat o parte din cheltuiala cu controalele la ochi, adică 60 lei la ramă și jumătate din lentilă” – mai spune cineva.
De la minimul pe economie la 1700 lei brut
Salariile pornesc de la minimul pe economie și ajung la 1700 lei brut, la care se adaugă câte un bon de masă pe zi, coeficient de producție dacă se lucrează în plus, plus prime de aproximativ 200 lei la diverse ocazii: sărbători, 8 Martie sau vacanțe.
„Până acum nu s-a mai vazut patronul la 7 fără zece dimineața să fie în mijlocul oamenilor.(…) Fabrica asta a renăscut din cenușă… salariile la timp, altădată mai devreme cu două-trei zile”, mai spun voci entuziaste, fără să arate interes față de discrepanța dintre salarii și produsele de lux fabricate.
„Ei nu vin aici să piardă, vin să câștige. Niciodată nu o să meargă pe minus. Poa` să vândă și cu 5000 euro atâta timp cât îmi dă salariu, atâta timp cât respectă contractul, îmi dă bonurile.”
Prezența Industries Yield în Bacău nu miră oamenii care lucrează în domeniu, cu atât mai mult cu cât geci Moncler au tot ieșit din micile fabrici din Bacău care au produs în sistem lohn.
„Bacăul este fruntaș în Moldova cu fabricile de confecții și lucrează și bine. Cel puțin Sonoma a fost etalon. Au fost patroni care au avut fabrici și în Armenia, dar Sonoma făcea modelele noi, modele numai prin lipire, foarte grele, oamenii sunt foarte buni. De la Sonoma s-au alimentat toate făbricuțele mici cu personal foarte bun”.
Oamenii care lucrează acum în producția directă a Moncler nu își explică ușurința cu care s-a umplut zona Bacăului cu purtători de geci Moncler și nici nu pot afirma dacă sunt falsuri sau nu. Cert este că la fosta Dialma și fosta Sonoma măsurile de siguranță sunt foarte mari și nu riscă nimeni să le fenteze.
În magazinul online Moncler, cea mai scumpă haină de damă costă 4.525 euro, iar cel mai ieftin produs oferit spre vânzare este o vestă de 460 euro. Pentru a sesiza diferența între original și fals, puteți vedea filmulețul de aici.
Nu am reușit să contactăm pentru un punct de vedere un reprezentant al societății.