Cât de gravă e decizia primarului Necula de a evacua școlile și ce-ar putea urma

După patru ani de Parlament, unde a reprezentat centrul Bacăului (Colegiul 2) și după vreo doi ani de campanie, în care s-a prezentat drept ultracunoscător al administrației, primarul Cosmin Necula pare

șocat de primul lui serviciu real. Până acum, boierie. La Prefectură pe vremea PSD, ANL că e tânăr și de viitor, consilier parlamentar, deputat, toată evoluția legată de sistem. La intrarea adevărată în piața muncii, acolo unde e concurență și se dă examen, a picat și d-aia nu e avocat. Acum, la primărie, l-a izbit viața reală și nu-și revine din șoc. E surprins zilnic de câte ceva… el, care preda săptâmânal administrație în conferințele de presă. Și nu oricum, ci cu cifre, cu date, din care n-a mai rămas decât gargara.

În pofida glumițelor și înțepăturilor de pe Facebook, unde pare un bondar birocrat, bâzâind cu competență, primarul Necula e în aer. Decizia de a evacua 10.000 de copii, sau câți preșcolari și elevi are Bacăul, e a unui băiat care are valiza nucleară și, preventiv, apasă butonul roșu.

Problema nu e că primarul face politică, toți fac. Problema e de iresponsabilitate și de nesocotire, ca să nu fie sfidare, a instituțiilor statului, într-un caz care ar fi putut însemna vieți de copii. Atunci când Institutul Național de Meteorologie spune că precipitații ca astea din ultimele zile au fost cu zecile în ultimii ani, atunci când Apele Române transmit că nu e nimic deosebit, atunci când Inspectoratul pentru Situații de Urgență face îndemnuri la calm, vine Nero junior și dă foc orașului: „am decis evacuarea școlilor, mergeți și luați-vă copiii!” Nu e grav ce a făcut, e foarte grav, iar asta reiese din modul în care toți încearcă să șteargă acum urmele. Dacă cei care trebuie să-l ia la întrebări, și care sunt reprezentați foarte bine la cabinetul primarului, aleg să bage gunoiul sub preș, foarte bine. Dacă IPJ, prins între ciocanul politic și nicovala interesului public, alege să se exprime ca și cum nu ar înțelege subiectul (la modul cum ați formulat dumneavoastră, nu există răspundere pentru primar), e la fel de înțeles, domnul chestor duce bătălia lui cu niște golani și nu mai are nevoie de alta. Dar urmele nu pot fi șterse, iar ele sunt de mai multe feluri.  

Sigur, faptul că dispar articolele care arată isteria creată nu e o întâmplare. Problema lui Necula e că pe oameni nu-i poți păcăli cu băgări în seamă pe Facebook, ajutat și de comentatorii de campanie*. Prima reacție a băcăuanilor, cea mai sinceră, la cald, a fost asta: „situație de criză inventată”, „dezinformarea a alimentat-o primarul, prin decizia luată”, „ați trimis copii în stradă în ploaie, nu toți aveau unde să se ducă”, „isterie generalizată fără sens”, „mi-am găsit copilul în ploaie, pentru că s-a evacuat școala”, sute și mii de replici care descriu realitatea, nu aia cu „primarul a vrut să facă un bine”. În situații de criză, primarul e obligat să respecte procedurile, altfel ne ia dracu`. Să asigure calm, nu debandadă, ca să poată interveni cei care sunt abilitați. La 11.00 comunică decizia de a evacua școlile și la 12.00 îl convoacă pe șeful Poliției municipale. Ca să ce? Să nu fie ambuscade. Ambuscade cu copii, că a avut unul chef să strige „evacuarea!”!!! Sunteți normali??? Am fost în pericolul unor ambuscade cu copii, pentru că un iresponsabil s-a pișat pe toate instituțiile care gestionau situația și care spuneau că nu e nicio problemă??? Băi, băieți, voi vă dați seama că dacă unui singur copil, din inconștiența voastră, i se întâmpla ceva, erați la pușcărie acum? Că tot am auzit replica asta, „nu vorbi, dacă nu ai copii.” După care norme și proceduri, dacă plouă mai mult, trebuie evacuate școlile din Bacău înainte cu o oră de terminarea programului pentru preșcolari, în condițiile în care cei abilitați transmit că nu e cazul??? Poate, dimpotrivă, unele școli oferă capacități suplimentare de adăpost și mai multă siguranță decât niște locuințe! Ce să-i ceri inconștientului care, atunci când e întrebat de ce vrea evacuarea, răspunde turnând gaz pe isterie: „există riscul de inundație a școlilor!”? Mergeți acasă copii, dacă stați la demisol sunteți mai protejați decât la școală, la etajul 2!

ISU, care a fost o instituție rațională, are datoria de a nu lăsa lucrurile așa, în pofida presiunilor. Cine s-ar fi făcut răspunzător în cazul unor accidente cu victime copii, lăsați prin ploaie că așa a decis primarul? Dacă apărea în oraș o situație reală de criză, nu basme, cât de rapid puteau interveni instituțiile statului, scoase acum din dispozitiv ca să stingă nebunia cu copiii? Pentru că unii erau ocupați să calmeze ambuscadele celor mici! Dimensiunea grozăviei e asta:

Galați: cod roșu, apă de 1,5 metri, poduri și drumuri rupte, 700 de case inundate și 1300 oameni evacuați din 22 comune și orașe, a intervenit și armata 

Bacău: 10.000 de copii evacuați, „panică”, „isterie”, „ambuscadă”, la o ploaie banală așa cum au fost cu zecile în ultimii ani

De-a primarul arogant te poți juca, dar nu cu siguranța și viețile copiilor, iar aici trebuie să comunice ISU și alții dacă lucrurile rămân așa, dacă orice politruc fără discernământ poate să genereze un cutremur de insecuritate în spațiul public, iar asta să rămână fără consecințe. Ca să știm data viitoare, când se mai dau comunicate cu „sentimentul de insecuritate în rândul societății.

Comentator de campanie: individ care își dă cu părerea în afara subiectului; face chiar eforturi să schimbe subiectul; înjură vechea moștenire, deși nu despre asta e vorba; scrie mai degrabă agramat; îi jignește pe cei care au o altă opinie, chiar dacă au un nivel superior de studii; are idei puține și fixe; face eforturi să nu pară retardat, dar nu-i iese; trăsătura de bază e că are replici standard („ăilalți cum erau?”, „cine vă plătește”, „bine că alții au furat” și așa mai departe), fără legătură cu subiectul