Cristi Manolache, un posibil copreședinte al PNL Bacău – Stiri si noutati din Jud. Bacau. Temele care conteaza. Mai mult decat informatie.
Echilibru, cumpătare, capacitate de detașare atât cât permite slăbiciunea umană… cam
tot ce ți-ai putea dori de la copreședintele celui mai important partid de opoziție din Bacău, PNL. Le are Cristi Manolache, conform declarației date după sentința în prima instanță în cazul procesului primarului Romeo Stavarache. Manolache e în partidul care trebuie, UNPR, și, cu siguranță, dacă s-ar face rocada, armata sa de kamikaze online și aiurea ar aduce mai multe voturi, dacă-și păstrează calitățile de mai sus, decât Tudorița Lungu.
În secunda doi, dacă ar fi pusă într-o situație ca a primarului, Tudorița Lungu și-ar da demisia. Secunda unu ar fi însă, vorba Vechiului Testament, un secol pentru noi, un pic pentru dumneaei. Începuturile secundei unu nu contează, ar fi prea îndepărtate. Pe la mijlocul secundei unu în schimb, s-ar rade scurt 25% de la bugetari, nu contează criteriile de competență sau muncă, pechinezii trebuie să fie egali cu dulăii. Odraslele lui Banu și Flutur în minister, băiatul lui Vreme la Transelectrica, toate la vremea lor au fost exemple ale pepinierei de cadre ale PDL Bacău. În timpul ăsta, s-ar spune mult de tot la TV că nu sunt bani, i-a curățat Guvernarea Tăriceanu. Apoi s-ar guverna cu PSD-ul, ca să se pregătească documentat critica guvernării cu PSD și critica monstrului USL. Între timp, prin PDL ar ajunge la apogeu un monument al luptei pentru libertatea de expresie, Valerian Vreme, cel care a dat în judecată niște ziariști pentru că, printre altele, i-au spus „Vali” fără permisiune. Tot în PDL ar ajunge la apogeu o altă competență, Gabriel Berca, om a cărui ascensiune a fost susținută, vedem acum, de responsabilul cu denunțurile în Bacău. În aceeași secundă unu, primarii liberali ar primi zero lei la alocările Consiliului Județean, că așa e meciul, caz unic probabil în istoria instituției. Tot în secunda unu, spun procurorii DNA, bugetul PDL din care s-au făcut voturi și pentru teritoriu a fost umflat ba cu retrocedările ANRP, ba cu Microsoft etc.. Ca să fie bine în toată țara, să ajungă pixurile și gălețile din China la toată lumea.
Apoi, în secunda doi, doamna Tudorița Lungu și-ar da demisia.
Au dreptul să-i ceară demisia primarului Stavarache toți, de la prietenul Ionuț Avram până la fiecare locatar mulțumit sau nemulțumit de orice. Tot Facebook-ul poate să-i ceară demisia, pentru că asta înseamnă libertatea de expresie. Chiar dacă sentința nu e definitivă, chiar dacă nu e vreun prejudiciu, dacă oamenii îi vor demisia, sunt liberi să o spună public, convinși de dreptatea lor, și pe un ton cât de vehement. Dar Tudorița Lungu? Uau!!! UAU!!! Sigur, are voie, dar UAU!!!
În condițiile astea, Dragoș Luchian ar trebui să renunțe la intenția de a mai candida, până nu e prea târziu pentru integritatea lui. Avem toți să-i returnăm fonduri serioase unui om de afaceri care a făcut foarte mulți bani în calitate de unic ofertant, inclusiv fără licitație, în Guvernarea PDL. Vorbim de multe milioane de euro. Toți, adică toți contribuabilii, până la urmă noi plătim. Omul a fost mai mult decât prejudiciat în relația cu entitățile cu care a intrat în contact, fie foști colegi de partid ai doamnei Lungu, fie actuali colegi. Fiindcă a fost atât de prejudiciat, corect e să-și recupereze sumele, chiar dacă acestea reprezintă, să zicem, diferența de la 1.100 la 1.300 euro / mp construit. Sau de la 800 la 900. Nu toți sinucigașii își permit să lucreze cu 450 euro / mp. Atunci când își anunță retragerea, domnul Luchian poate veni cu varianta câștigătoare chiar din propriu-i partid, un „tânăr de viitor”. În calitate de avocat al firmelor omului de afaceri amintit mai sus, încearcă să recupereze cât poate din pagubele care au fost produse de politicieni din PDL și PNL. Dar dacă nu reușește, singura soluție ca să umple sacul nu ar mai fi decât fotoliul de primar.
Secunda trei.
P.S.: Nu ne plătește Umbrărescu, dar dacă e mai simplu să credeți asta…