Cum a ajuns Direcția de Taxe și Impozite Bacău să fie mutată pe o stradă cu sens unic, blocată deja la anumite ore și cu „bătaie” pe locurile de parcare

selecție a spațiului care va găzdui Direcția de Taxe și Impozite Locale (DTIL) au cântărit mai mult existența unui număr cât mai mare de „grupuri sanitare” decât distanța de la cea mai apropiată stație de autobuz, în condițiile în care realizarea de grupuri sanitare presupune mult mai puțină bătaie de cap decât fluidizarea unei străzi cu sens unic, Vasile Alecsandri, deja blocată la anumite ore. „Eu în primul rând m-am gândit la personalul nostru, pentru că el stă acolo cel mai mult timp din an, contribuabilii vin o dată, de două ori în an, în rest…” – a declarat pentru Bacău Info directorul Direcției, Bogdan Neștian, cel care a și întocmit Caietul de sarcini aferent achiziției. Odată cu mutarea sediului, la încercare vor fi puși și contribuabilii-conducători-auto trebuie să se aștepte la perioade lungi de stat în trafic. În privința altor criterii, Neștian a declarat că Elisa, societatea câștigătoare, a fost singura care a putut să pună la dispoziție 35 de locuri de parcare, conform Regulamentului Local de Urbanism.

Mult a fost, puțin pare să mai fie până când DTIL din cadrul Primăriei Bacău va fi mutată pe strada Vasile Alcsandri, nr. 63, adică într-o curte cu două unități de alimentație publică: Manhattan Pub și restaurantul Curtea Veche, dar și curățătoria Ama Ecol, cărora, în teorie, le va lua locurile de parcare.

La sfârșitul anului s-au înscris în cursă societățile Elisa, Conbac, Casa SA, PFA Aurel Chirapleș și Universitatea „George Bacovia”. Elisa SRL a propus spațiul de pe str. Vasile Alecsandri nr. 6; Conbac – un imobil lângă Insula de Agrement; Casa SA – spațiu în clădirea SIF Moldovade pe strada Pictor Aman; PFA Aurel Chirapleș – fostul sediu al Direcției Silvice Bacău de pe strada Nicolae Titulescu, spațiul fiind retrocedat, iar Universitatea „George Bacovia” – spațiu în incinta universității.

A câștigat ELISA, cu o suprafață de 1.147,94 mp și o chirie lunară de 36.000 lei. Conform Caietului de Sarcini, la evaluare au contat prețul – 50 puncte, distanța de mijloacele de transport în comun – 10 puncte (5 puncte dacă spațiul se afla la distanță de peste 500 m de  o stație de autobuz, 10 puncte dacă distanța era mai mică de 500 m) și „condițiile specifice” – 40 puncte (25 de puncte pentru „iluminatul natural asigurat de existența ferestrelor prin posibilitatea de deschidere în fiecare subdiviziune a spațiilor destinate pentru birouri”, 15 puncte pentru „grupuri sanitare pentru femei și bărbați dotate cu lavoare, closete cu apă, oglinzi, suporturi pentru hârtie igienică și prosoapte, pentru fiecare etaj în perfectă stare de funcționare”). Grupurile sanitare, care pot fi realizate oricând, au contat mai mult decât distanța de mijloacele de transport în comun sau faptul că strada are sens unic.

Oferta câștigătoare a avut cred cel mai bun preț având în vedere suprafața, dar și cea care ne-a oferit cele 35 de locuri de parcare gratis pe toată durata de închiriere a imobilului care sunt localizate în jurul clădirii, sunt cele din curtea interioară care momentan nu sunt trasate, dar vor fi imediat ce se termină lucrările, am primit și avizul de la Poliția Rutieră. Parcarea pe care ne-au oferit-o se afla în proprietatea lor, nu are nicio treabă cu restul, ceilalți bănuiesc că au locuri de parcare în limita proprietății deținute de ei. (…)Am solicitat toalete, au avut toalete, a îndeplinit și condiția ferestrelor care să se deschidă în birouri. Condițiile au fost îndeplinite până la momentul semnării contractului, poate cu excepția grupului sanitar pentru persoanele cu dizabilități, care a fost realizat ulterior, pentru că la momentul semnării și-au asumat acest lucru. Niciuna din clădirile pe care le-am vizitat nu avea un astfel de grup sanitar.” Ce se întâmplă cu locurile de parcare utilizate acum de clienții Curtea Veche și Manhattan?

În Caietul de sarcini cel mai puțin a contat însă contribuabilul, fie el pieton sau nu.

Este o stație de autobuz în dreptul Spitalului TBC și de acolo până la noul sediu sunt până în 500 m (linia 17 – nota red.). (…)În primul rând m-am gândit la personalul nostru, pentru că el stă acolo cel mai mult timp din an, persoanele care vin, vin o dată, de două ori în an, în rest… Eu înțeleg că ele plătesc, nu zic că nu plătesc, dar ce facem, sacrificăm personalul? Până la urmă, dacă nu avem oamenii care să fie disponibili să muncească, ce facem? Din punctul meu de vedere oamenii mei sunt foarte importanți, pentru că cu ei desfășurăm activitatea, chiar dacă toată lumea vine și ne scoate ochii, știți, sunteți plătiți din taxele noastre, Să fim sinceri, și noi plătim din taxe, nu numai ei, fiindcă eu nu am scutire la niciun impozit pe care îl plătește orice alt cetățean din acest oraș, deci mă consider la fel de îndreptățit ca și ei să zic că plătesc taxe” – a declarat Neștian pentru Bacău Info.

În alegerea noului spațiu pentru DTIL nu a contat nici că strada Vasile Alecsandri are sens unic și e deja blocată la anumite ore.

Nu aveam de unde să știu că vine ELISA și care sunt străzile, dar strada respectivă pare aglomerată din cauza faptului că se parchează pe două sensuri. Strada Vasile Alecsandri are pe un singur sens locuri de parcare, celelalte benzi ar fi pentru circulație. Doar partea dreaptă cum se merge spre centru e făcută pentru staționare, pe celelalte două ar trebui să se circule” – a mai declarat Neștian.

Ce-i drept, în septembrie 2011, Primăria Bacău anunța că strada Vasile Alecsandri „a devenit circulabilă pe două benzi”, staționarea fiind permisă doar pe partea dreaptă. De la niște acțiuni în forță de la vremea respectivă ale Poliției Locale nu s-a mai întâmplat însă nimic, fiind parcate mașini fără probleme  și pe partea stângă, și pe partea dreaptă.

La începuturi, când a fost inaugurată strada Vasile Alecsandri după reparații, noi am acționat în zonă la niște sesizări ale riveranilor, care aduceau la cunoștința noastră faptul că nu pot ieși din curțile proprietate personală, întrucât accesul este blocat de autovehiculele parcate neregulamentar. La nivelul municipiului Bacău avem o singură patrulă de Siguranță Rutieră, iar această patrulă gestionează zona unde sunt școlile pe care le avem noi repartizate, conform protocolului cu IPJ, de aceea nu am mai acționat și nici nu am mai avut sesizări în acea zonă. (…) Sancționarea conducătorilor auto care parchează în zone nepermise nu intră doar în atribuțiunile Poliției Locale, măsuri de sancționare poate dispune și Poliția Rutieră” – a declarat pentru Bacău Info purtătorul de cuvânt al Poliției Locale, Florin Podoleanu.

Strada de care spuneți dumneavoastră e într-adevăr cu sens unic, dar staționarea este permisă și pe stânga, și pe dreapta” – a declarat însă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău (IPJ) Bacău, Raluca Ciobanu.

Pentru spațiul din strada Vasile Alecsandri, Primăria Bacău va plăti o chirie lunară de 36.000 lei/lună, timp de 10 ani, iar „în costul chiriei intră și mentenanța pentru rețelele de apă, canalizare, electricitate și gaz, curățenia imobilului”. Până una-alta însă, Primăria s-a angajat printr-un contract atribuit prin achiziție directă societății Capital Invest SRL la „amenajări” de 368.835 lei – „lucrări de compartimentare, instalații electrice interioare, instalații sanitare interioare”.

La parter, de exemplu, spune Neștian, s-a impus amenajarea unei căi de acces spre un grup sanitar, accesul făcându-se inițial printr-un birou.

Dacă nu vor apărare neprevăzute, Direcția de Taxe și Impozite ar putea fi mutată la începutul lui noiembrie 2016.

Termenul este de 45 zile de la data Ordinului de începere. Eu știu că s-a început de săptămâna trecută. Noi am rugat constructorul ca, pe măsură ce termină, să-mi predea, ca să pot muta fără să periclitez activitatea, pentru că nu mă pot muta într-o zi cu totul sau să închid, voi fi nevoit să mă mut pe bucățele. (…) Nu vreau să fac estimări, pentru că am tot estimat și m-am făcut de rușine (…), dar dacă totul merge ca la carte, v-am zis, termenul este de 45 de zile de undeva de săptămâna trecută” – a mai declarat directorul.