Dacă e vorba de un primar, urmele accidentului dispar în 20 minute
De maxim 20 minute e nevoie ca urmele unui accident făcut de
un primar din Bacău să fie șterse. Edilul, la volanul unui Mercedes ML, a „izbit-o” pe partea stângă, adică pe partea cu contrasensul, în cartierul Izvoare din municipiul Bacău. În 20 minute a venit platforma, a luat-o și a fost și măturată strada, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Ulterior, alți martori l-au văzut pe primarul cu pricina dând declarații la Poliție, dar nici comunicatele IPJ nu conțin chiar orice, dacă nu e vorba de niște săraci cu două lemne sau hoți de găini. Rapiditatea cu care a fost adusă zona la starea inițială e impresionantă, noroc că prietenii noștri sunt mai mulți decât ai lor, altfel nu am fi aflat.
P.S.: Textul de mai sus e un pamflet, mai râdem și noi cât mai putem.