De ce Oneștiul nu poate avea un preț al apei mai mic decât Bacăul – Stiri si noutati din Jud. Bacau. Temele care conteaza. Mai mult decat informatie.
Declaraţii politicianiste şi fără acoperire la întâlnirea convocată de asociaţiile de proprietari din Oneşti. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Bacău şi cei ai Companiei Regionale de Apă Bacău au venit, şi-au prezentat investiţiile, întârziate şi cu plăţile suspendate în urma anchetelor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar la întrebările preşedinţilor de asociaţii s-au bâlbâit.
Autoritățile nu au fost în stare să explice de ce CRAB a majorat tariful apei cu aproape 300%, de la 0,64 lei / m.c. la 1,86 lei / m.c., respectiv 2,31 lei cu TVA.
În schimb, vicepreşedintele CJ, Ionel Floroiu, a declarat că, în cazul preluării de către CRAB a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, oneştenii vor plăti acelaşi tarif ca în Bacău, tariful unic aprobat de consilierii judeţeni în unanimitate. Doar că tariful unic nu este chiar unic, are câteva excepţii, aşa cum se poate observa pe site-ul CRAB: oraşele Dărmăneşti, Târgu Ocna şi comuna Ştefan cel Mare plătesc un alt tarif, mai mic decât celelalte localităţi deservite de Compania de Apă.
Aflați mai departe de ce Oneştiul nu va plăti acelaşi preţ ca în Bacău, chiar dacă va fi în ADIB şi preluat de CRAB
Întâlnirea convocată de asociaţiile de proprietari din Oneşti, având ca temă analizarea situaţiei create de majorarea tarifului apei potabile şi depistarea unor soluţii, a sfârşit fără a aduce lămuriri cu privire la cauzele care au generat această situație, insuportabilă pentru oneşteni. Discuţiile din cadrul „şedinţei de lucru”, aşa cum şi-ar fi dorit preşedinţii de asociaţii să fie întâlnirea, nu au evidenţiat rădăcina problemei, iar invitaţii nu au spus adevărul până la capăt, ba mai mult, unii i-au indus în eroare pe reprezentanţii oneştenilor.
În contextul comparaţiei privind tarifele aplicate în municipiul Bacău şi Oneşti, a fost pus în discuţie scenariul potrivit căruia Compania Regională de Apă Bacău ar prelua serviciul de furnizare a apei potabile în municipiul Oneşti, având ca rezultat aplicarea tarifului unic şi consumatorilor oneşteni, respectiv 6,63 lei / m.c., apă plus canalizare, în loc de 7,76 lei/m.c.. Petre Hăineală, director general adjunct CRAB, nu şi-a găsit răspunsurile pentru a confirma sau infirma faptul că oneştenii ar plăti acelaşi preţ ca în Bacău: „nu pot să vă spun acum cât va plăti Oneştiul. Depinde de tariful de atunci al CRAB. Preţul se face după nişte calcule. Preţul ar fi…” ,,Dacă mâine vă preluăm, noi am aprobat un tarif unic, veţi plăti 3,81 lei / m.c. de apă. Dacă vă preluăm, cum să vă mărim preţul? O să facem un echilibru de preţ. O să avem un minim de pierdere, dacă vă preluăm pe dumneavoastră. Deci CRAB îşi va asuma pierderile dumneavoastră, cu alte cuvinte, dar preţul va rămâne acelaşi,” a declarat Ionel Floroiu, vicepreşedintele C.J., detensionând atmosfera, dar în total dezacord cu directorul Hăineală şi Corneliu Fântână, administratorul unic al Apă Canal, singurii specialişti în domeniu din sală.
Aşa cum a mai prezentat bacauinfo.ro, mergând pe scenariul conform căruia Apă Canal ar ieşi din ecuaţie, preţul perceput acum de CRAB oneștenilor, respectiv 6,63 lei, apă plus canal, va suporta modificări în sensul creşterii. Tariful Companiei va creşte pentru că trebuie să înglobeze în pierderile de pe sistemul ei şi procentajul din Oneşti, adică 53%, la care se adaugă creşterile cu cheltuielile fixe şi cu cele salariale, nemodificate la ANRSC din 2011. Astfel că, 1,45 lei / m.c., cât îi revine Apă Canal acum pentru a-şi acoperi costurile, nu va satisface nevoile CRAB pe municipiul Oneşti.
Cât de veridică este declaraţia vicepreşedintelui C.J., în condiţiile în care şi în acest moment sunt localităţi care plătesc un tarif mai mic decât celelalte aflate în aria de acoperire a Companiei de Apă? Conform site-ului CRAB, excepţie fac următoarele localităţi unde preţurile / tarifele în vigoare sunt următoarele:
Localitatea |
Tarif apă potabilă lei/m.c. (fara TVA) |
Tarif canalizare lei/m.c. (fara TVA) |
Oraşul Târgu Ocna |
2,46 |
1,36 |
Comuna Ştefan cel Mare |
2,37 |
– |
Tariful apei potabile în aria de acoperire a CRAB este de 3,81 lei cu TVA.
De ce Oneştiul nu va plăti acelaşi preţ ca Bacăul, chiar dacă va fi în ADIB şi preluat de CRAB?
Mai întâi, pentru că preţul de plecare al apei potabile cumpărate va fi diferit. Bacăul cumpără şi va cumpăra apa direct de la Apele Române cu 0,98 lei/m.c., în timp ce Oneştiului i se va percepe un tarif de 3,81 lei, aplicat de CRAB. Nici astăzi comparaţia cu Bacăul nu este relevantă, pentru că preţul plătit de Apă Canal pentru 1 m.c. de apă la CRAB este de 2,31 lei, iar Bacăul cumpără 1 m.c. cu 0,98 lei, aşa cum am arătat mai sus. În schimb, oneştenii plătesc mai puţin pentru serviciile de canalizare decât băcăuanii, respectiv 1,13 lei/m.c., faţă de 2,81 lei. Totodată, investiţiile realizate în Bacău au permis o gestionare independentă a tarifului pe apă şi canalizare, în timp ce Oneştiul, în lipsa unor astfel de investiţii, stă la mila Companiei de Apă. Extinderile infrastructurii de apă şi canalizare în cartierele Borzeşti şi Satul Catolic nu oferă posibilitatea unei intervenţii asupra preţului, măreşte doar procentajul pierderilor din sistem.
„Municipiul Bacău a făcut pe fonduri ISPA o altă investiţie, prin care nu a mai cumpărat apă de la Cărăboaia, şi-a făcut o staţie proprie la Mărgineni, cumpără apă de la Apele Române, cum cumpărăm şi noi, iar Bacăul mai face economii şi din faptul că îşi potabilizează apa singuri,” aexplicat Petre Hăineală, director general adjunct CRAB, completat de vicepreşedintele Floroiu: „Bacăul mai are o sursă de apă proprie aproape de municipiu, costurile cu transportul nu sunt atât de mari, puţurile sunt lângă Bacău, la Mărgineni, şi plătim numai la Direcţia Apelor Siret. De acolo generăm nişte economii importante.”
Vicele Floroiu şi directoarea Gireadă acuză Apă Canal, dar nu explică majorarea de 300%
Evoluţia tarifului apei potabile perceput de CRAB, din 2010 şi până astăzi, arată o creştere de aproximativ 300%. Dacă în 2010 preţul pe m.c. de apă a fost de 0,64 lei, în 2012 de 0,66 lei, în 2014, tariful unic aplicat de CRAB a ajuns la 1,86 lei fără TVA, respectiv 2,31 lei cu TVA.
Întrebată de ce tariful CRAB a fost majorat cu 300%, directoarea Cornelia Gireadă, Direcţia Tehnică din cadrul Consiliului Judeţean Bacău, a răspuns evitând subiectul, arătând, în schimb, spre operatorul local oneştean: „Există o lege specială care prevede modalitatea de stabilire a tarifului, există o structură de cheltuieli. Vă dau exemplu pentru acest 1,86 lei. Avem cheltuieli cu apa brută în valoare de 0,98 lei, care se plăteşte către Apele Române, avem cheltuieli cu energia electrică tehnologică de 0,041 lei, materiale tehnologice, deci sunt stabilite toate cheltuielile, amortizarea, reparaţii, cheltuieli cu munca vie şi un minim profit de 0,14 lei pe m.c., dar cel mai important, care a intervenit după 2007, este apariţia unui fond în preţul apei – de întreţinere, investiţie şi dezvoltare. Din cei 1,86 lei pe m.c., 0,80 lei sunt cheltuielile de investiţii şi dezvoltare. Aceeaşi structură de preţ e valabilă şi pentru Apă Canal şi trebuia să v-o prezinte. Că dumneavoastră plătiţi mai mult asta este problema operatorului cu care aveţi contract.”
Cornel Fântână, administratorul Apă Canal, răpunde: „eu am preluat o activitate pe care vreau să o duc mai departe şi să asigur continuitate acestui serviciu şi să duc apă în fiecare casă. Astea îmi sunt responsabilităţile. În 2011 preţul m.c. de apă era de 0,79 lei cu TVA. Preţul pe care noi îl practicam la vremea respectivă era de 3,47 lei. Apa pierdută prin spărturi, prin avarii, prin întreruperi, prin goliri, prin lucrări, de la contorul principal de pe Cuciur până la bloc, adică 110 km de reţele, era în 2011 de 60%, adică 1,54 m.c., aprobat de ANRSC şi Consiliul Local Oneşti. Practic, pentru a da 1 m.c. de apă în casă pierdeam pe traseu 1,54 m.c.. Ce s-a întâmplat, de fapt, acum? Preţul de la Compania de Apă a crescut cu 300%. Nu Apă Canal a mărit preţul. Apă Canal nu a avut de ales şi a inclus majorarea CRAB în preţul facturat către populaţie. Ca să scurtăm foarte mult discuţia, din 6,63 lei preţul pe 1 m.c. de apă, Apă Canal încasează doar 1,45 lei din 2011 şi până-n 2014. Diferenţa de 5,18 lei se duce către CRAB, costul cu apa brută.”
0,80 lei din tariful pe m.c. al CRAB, componenta cu cheltuielile de investiţii este plătită şi de oneşteni
DNA anchetează investiţiile CRAB
Componenta alocată investiţiilor, de 0,80 lei/m.c. din tariful CRAB de 1,86 lei (2,31 lei cu TVA), a fost contestată de preşedinţii asociaţiilor de proprietari, pe motiv că nu văd aceste investiţii în Oneşti. Vicepreşedintele C.J., Ionel Floroiu, a justificat lipsa investiţiilor prin faptul că Oneştiul nu este membru în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Bacău (ADIB). „La Cărăboaia se face o investiţie de 17 milioane de lei şi se suportă din preţul apei. Investiţiile sunt suportate de către toţi locuitorii judeţului, fie că sunt în ADIB sau nu. Din cauza unui management prost făcut s-a ajuns în situaţia aceasta. Nu s-a cedat în favoarea unui master plan judeţean, cum au acceptat celelalte localităţi. Oneştiul, din cauza proceselor, n-a putut intra în ADIB.”
Acelaşi lucru îl spune şi directoarea Gireadă arătând, din nou, spre Apă Canal: ,,pe lege, reţelele de apă şi canalizare din fiecare unitate administrativ teritorială trebuie să fie în administrarea Consiliilor Locale. Singurul oraş care nu respectă această lege este municipiul Oneşti şi care are un sistem în gestiunea unui operator privat. Municipiul Oneşti nu a avut voie să acceseze fonduri europene, pentru că gestionarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare este făcută de un operator privat. Acesta este primul motiv pentru care nu a accesat fonduri europene pentru reabilitarea şi extinderea sistemului. Consiliul Judeţean şi-a luat răspunderea de a cofinanţa anumite proiecte necesare în municipiul Oneşti, pentru că există nişte termene de conformare. Până-n 2015 este obligatoriu să existe staţie de epurare funcţională la parametri europeni.”
Ceea ce reprezentanţii CRAB şi cei ai Consiliului Judeţean nu spun este faptul că investiţiile des invocate şi oferite ca justificare pentru mărirea tarifului la apă sunt în întârziere, incluse pe lista cu risc de nefinalizare a Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, iar cu privire la lucrările de reabilitare a staţiei de la Cărăboaia Direcţia Generală AM POS Mediu a luat decizia suspendării plăţii cheltuielilor solicitate la rambursare de către CRAB în contextul anchetei derulate de Direcţia Naţională Anticorupţie, conform adresei DG AM POS Mediu nr. 128 596/05.02.2014. În acest caz, sunt cercetate două persoane pentru trafic de influenţă în vederea obţinerii contractului de lucrări „Reabilitarea Staţiei de tratare apă Cărăboaia”, se spune în comunicatul DNA nr. 25/VIII/3 din 17 ianuarie 2014.