Furau gazolină direct de la conductă – Stiri si noutati din Jud. Bacau. Temele care conteaza. Mai mult decat informatie.

Doi bărbaţi din comuna Glăvăneşti sunt anchetaţi pentru furt calificat, după ce

au montat un bidon la robinetul unei conducte de gazolină. Nu se ştie însă cât au furat, pentru că au fost prinşi de un agent de pază şi, până la sosirea poliţiştilor, au reuşit să ascunda recipientul în care colectau gazolina şi dispozitivul care îl fixa pe sondă.

Sonda la care s-au „înţepat” cei doi bărbaţi de 25 şi 53 ani se află la graniţa unei proprietăţi a celui mai în vârstă, în satul Răzeşu, comuna Glăvăneşti, iar pe terenul respectiv se află o fermă de animale. Pe sondă este instalat un dispozitiv de încălzire a gazului metan, acesta fiind prevăzut cu un ventil tip robinet. Se pare că la acest robinet aveau cei doi bărbaţi instalat un dispozitiv confecţionat artizanal, la care era ataşat un recipient din plastic pentru colectarea gazolinei.

Fapta a fost descoperită de un agent de pază de 23 ani dintr-o comună vecină, care a anunţat Poliţia. Însă, conform unui comunicat al IPJ, până la sosirea poliţiştilor „cei doi suspecți, profitând de faptul că sonda este la limita proprietăţii acestora, au reușit să-şi însuşească recipientul şi dispozitivul montat pe ventilul sondei şi le-au ascuns în incinta fermei zootehnice, astfel că la sosirea organelor de poliţie nu au mai fost identificate dispozitivul şi nici recipientul cu condens, prin urmare nu a putut fi stabilită valoarea prejudiciului cauzat.”

Poliţiştii au întocmit pe numele celor doi dosar penal pentru furt calificat.