Hainele preoţeşti, mijloc de a obţine bani ilegal – Stiri si noutati din Jud. Bacau. Temele care conteaza. Mai mult decat informatie.
Un fost student la Teologie din Horgești e anchetat de
polițiști pentru înșelăciune, fiind suspectat că s-ar fi folosit de hainele preoțești pentru a obține ajutor social, dar și pentru a aduna donații.
Tânărul ar fi fost student la Teologie până în decembrie 2014, când a fost exmatriculat. Nu s-a împăcat foarte bine cu decizia universității și a încercat să mai obțină niște beneficii de pe urma fostului său statut. În martie s-a prezentat la Primăria Horgești cu o adeverință de student, solicitând plata și menținerea ajutorului social pentru anul în curs.
Din cercetări a mai reieșit că tânărul s-ar fi deplasat în mai multe județe, folosindu-se de calitatea de student la Facultatea de Teologie, în scopul colectării de foloase băneşti pentru diverse așezăminte monahale, sume pe care și le-a însușit. Acum e cercetat pentru înșelăciune și fals în declarații.