O adolescentă supusă la acte de violență și violată pe un teren viran nu reprezintă „un eveniment deosebit, cu impact asupra siguranței publice”

Pentru Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău, povestea trebuie să fie frumoasă. Chiar dacă

o adolescentă de 15 ani a fost violată în 1 Decembrie în municipiul Bacău, instituția a transmis a doua zi că, în Bacău, știuletele are juma` de metru, că „în primele zile ale minivacanței de 1 Decembrie, polițiștii băcăuani au fost la datorie, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice” și că „prezenţa activă a poliţiştilor și conduita corectă adoptată de cetățeni a făcut ca în această perioadă să nu fie înregistrate evenimente deosebite”. IPJ a atras atenția și cu privire la efortul pe care l-a făcut în plus: „pentru siguranţa cetăţenilor, în minivacanța de 1 decembrie, peste 240 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în locurile unde au avut loc manifestări publice, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi județene, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier”. Potențialii făptuitori ai violului din data de 1 Decembrie au fost prinși o săptămână mai târziu. Abia atunci IPJ a făcut public dramaticul eveniment, cu titlu de reușită – „Polițiștii au depistat și reținut doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunii de viol.”

 

Astfel, IPJ a anunțat că pe 1 Decembrie o adolescentă de 15 ani a fost violată în municipiul Bacău și că pe 7.12.2016 „polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Bacău și din cadrul Secțiilor de Poliție 1 și 2 Bacău au desfășurat o acțiune cu efective mărite pentru depistarea unor tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunii de viol Cei doi, de 18 și 34 de ani, au fost depistați și conduși la sediul Polițieii Municipiului Bacău pentru cercetări. Din investigații a rezultat că la data de 01 decembrie a.c., în jurul orei 06:00, pe raza municipiului Bacău, cei doi ar fi acostat o minoră de 15 ani, pe care prin amenințări și acte de violență ar fi condus-o pe un teren viran, unde împotriva voinței acesteia au întreținut cu ea raporturi sexuale. Față de cei doi bănuiți s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă”.

Niște hoți de porumb, mai periculoși decât violatorii

IPJ Bacău a transmis Bacău Info că  „evenimentul nefericit” a fost împachetat la grămadă în comunicatul care a încununat minivacanța de 1 Decembrie, în condițiile în care, tot pe 2.12.2016, și-au găsit loc în comunicatul Poliției, la „reușite”, diverse „găinării” și evenimente cu impact social mai mic: un furt soluționat, „cabaline sustrase, în valoare de 4.500 lei, recuperate de polițiști”, „articole pirotehnice”, „accident rutier produs pe fondul neacordării priorității de trecere”, „depistați în flagrant în timp ce sustrăgeau porumb de pe terenul unei societăți comerciale”, „conducători auto aflați sub influența alcoolului, depistați în trafic”.

Climat de liniște și siguranță publică”: amenințată, supusă la acte de violență, târâtă pe un teren viran și violată

Am întrebat IP Bacău de ce violul din 1 Decembrie a fost comunicat abia după posibila soluționare a cazului, mai ales că polițiștii au simțit nevoia să sublinieze că „nu s-au înregistrat evenimente deosebite” de Ziua Națională:  „Comunicatul din data de 2 decembrie a.c. „ÎNCEPUT DE DECEMBRIE ÎN SIGURANŢĂ” se referă la climatul de liniște și siguranță publică înregistrat la nivelul județului Bacău în primele zile ale minivacanței de 1 decembrie. Același comunicat face referire și la intervenția polițiștilor la peste 100 de evenimente sesizate, între care și cel vizat de dumneavoastră, precum și la faptul că în urma prezenței active au depistat în flagrant 19 persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni. Referitor la evenimentul nefericit în care a fost implicată o adolescentă de 15 ani, facem precizarea că în urma activităților desfășurate polițiștii au identificat făptuitorii, care au fost recunoscuți de persoana vătămată. Cei doi bănuiți s-au sustras cercetărilor și s-a acționat pentru prinderea lor, fiind depistați în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Bacău și Secțiilor de Poliție 1 și 2 Bacău.

În urma probatoriului administrat, față de cei doi bănuiți s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.”