PDL Bacău nu vede bârna Iordache din cauza paiului Năstasă
PDL Bacău are dreptate atunci când vrea de la colegii din PNL să nu semnalizeze
dreapta și să facă stânga în Consiliul Județean. Pe mize mai mari sau mai mici, ori e Opoziție, ori e dans în vitrina roșie a PSD, ca la Amsterdam.
Și PNL are dreptul să le solicite celor de la PDL aceeași coerență în Consiliul Local Bacău.
Din păcate pentru ei, preocupările democraților și liberalilor par din alt film: care capete vor cădea după eșec; să nu cheltuie mai mult decât ceilalți sau, variantă mai fericită, să-și facă treaba cu banii / influența / oamenii celorlalți; cum se va stabili raportul de candidaturi la Primarie / Consiliul Județean / Parlament, în condițiile în care pentru mai multe guri de hrănit vor fi mai puține locuri decât acum; cine pe cine trage în jos, în materie de funcții publice, pentru ca să câștige la negocierile ulterioare.
Iar dacă noul PNL nu mai are funcție de vicepreședinte la CJ, câștigați vor fi cei care vin din PDL, pentru că vor solicita ca partenerii lor să aibă pretenții mai mici (proporționale cu pierderea unui post de vice la CJ). Deja fostul PDL pleacă în inferioritate (fără parlamentari, fără primării, fără mai nimic, poate ceva bani și organizare).
De asta, printre ultimele neînțelegeri, pe lângă cele legate despre cine / cât muncește / cheltuie, în condițiile în care la gargară se pricepe toată lumea, este cea legată de prezența lui Claudiu Năstasă ca vicepreședinte al Consiliului Județean.
Nu s-a înțeles foarte bine dacă reproșul vine și din partea lui Adrian Iordache, managerul cu care Dragoș Benea și-a petrecut ultimii 10 ani la o societate a Consiliului Județean. Nu e încă lămurit în „șpaga Microsoft” rolul lui Silviu Hotâran, cel pe care Benea îl amintea în discursurile despre HIT Park, dar e cert că investiția de la Hemeiuș numai „Home of IT & C Business” nu e. Plasticăraie, mânere de uși, planșe de lumini pentru BMW – foarte frumos, dar asta nu e „Information Technology”, nici „alternativă pentru specialiștii IT&C”, nici „locație modernă și sigură, un cămin pentru afacerea dumneavoastră cu specific de IT&C” (am citat din primele prezentări, bune acum pentru bancuri cu manageri). La ora scrierii acestor rânduri, hitpark.ro nu merge nici pe Chrome, nici pe Mozilla. Information Technology.
Toate au ajuns vorbe goale, iar Iordache, care bagă pe contul lui de Facebook bancuri cu absolvenți de Jurnalism care vând la McDonald`s (treaba asta e o subtilitate de grăjdar, dar ăsta e nivelul), ar trebui să știe că la McDonald`s ar fi fost concediat demult dacă în loc de hamburgeri vindea covrigi de post. Până una alta, anchetele unor jurnaliști legate de Hit Park au fost premiate de Comisia Europeană, și nu managementul Hit Park, probabil singura investiție de nivelul ăsta unde e o atât de mare distanță între ceea ce trebuia să se facă în proiectul pentru care europenii au dat milioane și ceea ce s-a făcut, de fapt, de la înființare.
Prin urmare, ar trebui să fie retrași amândoi, Claudiu Năstasă la câțiva ani după Adrian Iordache, ca să echilibreze balanța și, în niciun caz, la solicitarea PDL. Pe Benea și Iordache îi leagă, oricum, mult mai multe decât banala funcție de la Hit Park.
Le convine însă amândurora, PDL și PNL, să aibă câte un mic blat cu PSD. Au ajuns atât de vlăguite, încât accesul la clanța lui Dragoș Benea le vine ca o perfuzie. În plus, ca lucrurile să fie și mai complicate, Benea a avut grijă să ungă clanța.