Peste 278.000 de pensionari și persoane fără adăpost beneficiază de tichete sociale pe suport electronic în valoare de peste 300 de milioane de lei în programul european „Mese Calde”, implementat în contextul COVID-19
- Beneficiarii sunt pensionarii cu vârste de peste 75 de ani, cu venituri la nivelul indemnizaţiei sociale, și persoanele fără adăpost sau evacuate
- În 6 județe (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui) din Moldova, 66.000de beneficiari ai programului au primit, până în prezent, lunar, tichete sociale în valoare de câte 180 de lei, ce pot fi utilizate în 1.630 de unități alimentare
Peste 278.000 de pensionari de peste 75 de ani, cu venituri la nivelul indemnizației sociale, și persoane fără adăpost sau evacuate vor putea cumpăra anul acesta mâncare caldă folosind tichete sociale oferite de Guvernul României și distribuite de autoritățile locale în programul „Mese Calde” – una dintre măsurile Uniunii Europene de sprijinire a categoriilor vulnerabile, în contextul pandemiei de COVID-19. Beneficiarii programului primesc lunar tichete sociale pe suport electronic în valoare de 180 de lei, pe care le pot utiliza la comercianții parteneri din program. Tichetele sociale pot fi folosite de beneficiari în limita a 40 de lei pe zi.
Suma totală alocată inițiativei „Mese Calde”, din Fondul de ajutor european, depășește, anul acesta, 302 milioane de lei. În 2020, suma alocată pentru tichetele sociale acordate în program a fost de 187,8 milioane de lei.
Edenred România emite și anul acesta carduri Edenred Social în proiectul „Mese calde”, distribuite beneficiarilor de către autoritățile locale din fiecare localitate, responsabile și de certificarea eligibilității destinatarilor finali. Cardurile Edenred Social pentru mese calde pot fi utilizate în unitățile de alimentație din rețeaua de parteneri comercianți care servesc la locație sau livrează la domiciliu mâncare caldă, precum restaurante, cantine, fast-food-uri, pizzerii, unități de catering, terase etc.
Partenerii comercianți la care pot fi făcute plăți cu tichetele sociale pentru mese calde sunt sprijiniți, la rândul lor, prin direcționarea fondurilor europene puse la dispoziția României în acest proiect.
La finalul anului trecut, rețeaua de comercianți parteneri Edenred care acceptă plăți cu cardurile Edenred Social ajungea la 7.160 de comercianți parteneri în toată țara și se află în continuă creștere. Pentru a accepta plata cu cardurile Edenred Social pentru mese calde, comercianții trebuie să facă parte din rețeaua de parteneri și să dețină POS-uri instalate. Intrarea în program nu necesită nicio investiție suplimentară din partea comercianților.
De la începutul programului, au fost deja instalate 1.354 de POS-uri preponderent în locațiile din mediul rural.
Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde reprezintă o soluție simplă și viabilă pentru ajutoarele acordate grupurilor de persoane vulnerabile, garantând atât utilizarea fondurilor de către beneficiar în scopul propus, cât și simplificarea procedurilor administrative și logistice pentru autoritatea publică ce le acordă.