Pietrarii din Tg. Ocna, în afara legii printr-o înţelegere tacită cu un stat impotent
E de poveste să-i vezi pe cioplitorii în piatră care-şi practică meseria la vedere, de o parte şi de alta a drumului de la ieşirea din Tg. Ocna spre Slănic Moldova. E ca la târgurile meşteşugarilor, în care oamenii arată curioşilor „cum se fac” obiecte, îndeletniciri învăţate de la străbuni. Realitatea n-are însă de-a face cu pitorescul locului. Pietrarii îşi desfăşoară activitatea de cele mai multe ori în afara legii, iar
riscurile la care se expun pentru o bucată de pâine sunt enorme într-o zonă a judeţului Bacău în care a avea un loc de muncă e un lux .
Am bufnit aiurea în râs când l-am auzit pe primarul oraşului Tg. Ocna, Ştefan Şilochi, pe vremea când era director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bacău, că are în vedere să autorizeze Centrul de formare al instituţiei pentru meseria de pietrar. Ce pietrari? Ce şlefuitori în piatră ne trebuie nouă în secolul XXI? – m-am întrebat, gândindu-mă că o astfel de meserie e doar de domeniul paleoliticului. Ei bine, cinci ani mai târziu am înţeles că o astfel de autorizare, cu tot ce implică ea şi cu dezvoltarea unei activităţi fiscalizate în domeniul exploatării carierei de piatră din Slănic, ne-ar aduce de fapt din paleolitic în zilele noastre. Amabilitatea oamenilor simpli păleşte în faţa pericolului unui control de la Fisc, în condiţiile în care miza constă în a avea sau nu ce pune pe masă. „Domnişoară, aş putea să vorbesc ore despre ceea ce facem, am învăţat meserie de la părinţi, dar am mai apărut la ziar şi mai rău ne-a fost”- mi-a zis un om de pe marginea drumului, cu dalta şi cu piatra-n mâini.
Mulţi dintre „meşteşugarii” locului exploatează cariera de piatră de la Slănic „la negru”: fără licenţe, fără societăţi, fără contracte de muncă, fără nimic. Părinţii lor, înainte de 1990, au lucrat piatra organizat, mecanizat, douăzeci şi cinci de ani mai târziu ei sunt nevoiţi să menţină-n viaţă tradiţia din lipsă de alte perspective în două oraşe al judeţului Bacău: Tg. Ocna şi Slănic Moldova. O fac asumându-şi o groază de riscuri. „E greu de trăit din asta, dar nu avem altă sursă. Noi lucrăm şi la carieră, noi o extragem, noi o aducem încoace, noi o prelucrăm şi o şi montăm. Piatra asta noi putem să o punem şi pe casă, la colţuri. Ea se poate monta în mai multe feluri: brută, cum o scoatem sau prelucrată. Brută costă 10 lei pe metru pătrat. Dacă e să o prelucrăm, să o montăm, să dăm lucrarea la gata, luăm şi peste 100 lei pe metru pătrat„. Mulţi onorează comenzi în alte judeţe ale ţării – Botoşani, Vaslui – în special la mănăstiri, pentru că „persoanele fizice nu prea mai au bani”.
„În Slănic a murit tot”
Activitatea dincolo de lege a meşterilor pietrari e practicată din lipsa oricărei alte perspective. „În Slănic a murit tot” – cam asta spun toţi pe care buletinele îi recomandă drept oameni ai locului. Cioplesc piatră la limita legii, pentru că altceva nu au ce să muncească, iar mijloacele rudimentare pe care le folosesc în carieră şi nerespectarea normelor de protecţia muncii fac ca silicoza (boală pulmonară profesională cronică; apare la muncitorii din mine, din carierele de piatră, din industria metalurgică, din industria porțelanului și a sticlei etc., în urma inhalării prelungite a pulberilor de dioxid de siliciu- n.red.) să se instaleze în vieţile lor care, de cele mai multe ori, nu sunt asigurate medical.
Ştefan Şilochi: „Suntem mulţumiţi că nu vin să ceară ajutor social”
Pietrarii pe care i-am găsit la marginea drumului sunt fie din Slănic Moldova, fie din Târgu Ocna. Autorităţile le cunosc activitatea şi se mulţumesc că prin munca pe care o depun măcar nu așteaptă bani de la stat. Am stat de vorba despre ei cu primarul oraşului Tg. Ocna, Ştefan Şilochi, care a văzut şi înainte de 1989 cum era exploatată cariera. „Ei scot piatra la negru, pentru că nu este nimic organizat. A fost o exploatare a pietrei în mod organizat înainte de 1989. Era o societate care venea cu explozibil, cu artificier, cu utilaje. Să-i vedeţi acum în ce condiţii lucrează, condiţii care pot genera accidente de muncă. Stau legaţi de stânci cu frânghii, cu tot felul de dispozitive improvizate, nu au nimic mecanizat. Înainte erau un buldozere, excavatoare … Dacă cineva ar organiza această activitate, ar fi foarte bine”, a declarat Şilochi. Dacă s-ar desfăşura în economia „cu acte”, activitatea pietrarilor nu ar aduce numai plusvaloare, ar creşte şi gradul de siguranţă a celor care s-au înhămat să lucreze în domeniu. „Tot timpul a fost o activitate care a adus plusvaloare. Când eram eu copil, in zona Cerdac se lucra granitul – acea piatră mai dură decât gresia, pe care o prelucrează ei acum – din care se făceau acele cubice, acele pavele, cum se spunea atunci. Dacă mergeţi în centrul oraşului, veţi vedea acele pavele puse acum, recuperate din centrul vechi, care au fost aduse din zona Cerdac. Roca există şi acum, masivul există, doar s-a desfiinţat cariera. Acolo se lucra mecanizat. Erau doi vagoneţi care aduceau piatra din dealul Chetriş şi era prelucrată jos, pe malul apei. Majoritatea cetăţenilor lucrau şi atunci la prelucrarea pietrei. Acea piatră, fiind mai dură, era şi pisată, se făcea şi piatră pisată, iar acum o aducem toţi din altă parte. Din gresie se făceau roţi mari, care erau folosite de anumite fabrici pentru ascuţit tocile, de vreo 2 metri diametru”, a continuat Şilochi.
În Tg. Ocna – Gura Slănicului – au fost inventariaţi vreo zece pietrari care „scot piatra fără a avea vreo licenţă de la Agenţia Naţională de Resurse – pentru că până la urmă piatra este o resursă a statului român.” „Având în vedere impozitele care se plătesc acum pentru orice activitate pe care o faci… ei se feresc. Nici noi nu am intervenit să impozităm, să fiscalizăm această activitate, suntem mulţumiţi că nu vin să ceară ajutoare sociale şi că ei şi familiile lor au o sursă de venit. Este greu să lucrezi la piatră, plus că sunt expuşi la silicoză. Cred că într-o bună zi cineva va lua iniţiativa să rezolve această problemă. Asta se va întâmpla şi când problema terenului va fi rezolvată”, spune Şilochi.
În prezent, terenul e al Ocolului Silvic Tg. Ocna şi face parte din domeniul public al statului, dar a fost a revendicat de Asociaţia Obştea Composesorat, care are ca obiect de activitate, din câte ştie primarul, şi prelucrarea pietrei: „Sprijinim Obştea Composesorat să poată să-şi revendice terenurile, să le ia în proprietate, pentru că, în primul rând, ca să obţii licenţă de explorare trebuie să rezolvi problema terenului. Personal m-am interesat la Agenţia Naţională de Resurse Minerale, pentru că această problemă trebuie rezolvată. Toată drama începe cu licenţa. Ea trebuie solicitată de o societate comercială, dar trebuie rezolvată problema proprietăţii terenului, pentru că terenul poate fi în proprietatea oricui, dar resursa e a statului. După ce se obţine licenţa de explorare, peste câţiva ani se poate obţine licenţa de exploatare. Ar fi o activitate care, dezvoltată în zonă, eu zic că ar aduce profit şi societăţii comerciale, dar şi locuri de muncă pentru cei care practică această meserie.”
Teodora Ciuraru