Poliţiştii au confiscat legume şi fructe cât un salariu mediu
Polițiștii băcăuani au luat joi precupeții la control. În urma controalelor, au fost
confiscate o tonă jumătate de fructe și legume.
70 controale la 51 societăți comerciale și 46 persoane fizice. Acesta e bilanțul acțiunii desfășurate joi de către polițiști, care au vizat evaziunea fiscală în achiziția și comercializarea legumelor și fructelor.
Poliţiştii au aplicat 23 sancţiuni contravenţionale, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, în valoare totală de 28.250 lei. De asemenea, au confiscat 1560 de kilograme de legume și fructe, în valoare de 1670 lei, adică produse cu preț mediu de aproximativ 1 leu / kg.
Controalele se înscriu în planul de acţiuni la nivel naţional pentru perioada 2 – 9 aprilie, premergător Sărbătorilor de Paşti, vizată fiind evaziunea fiscală.