Nu puteam vorbi astăzi despre Rosh Pina, oraş înfrăţit cu Moineşti, dacă

22 de familii de evrei nu plecau de la poalele Dealului Osoiu la Galaţi în port, pentru a lua vaporul spre Ţara lui Israel. Povestea acestora este surprinsă în fotografii vechi, culese în timp şi expuse la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

Expoziţia de fotografie veche vernisată la Muzeul Satului descoperă episodul trăit de evreii din Moineşti spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Atunci când, dorinţa familiilor evreieşti devine realitate, iar acestea pleacă spre Israel, lăsând în urmă o comunitate bine închegată într-o aşezare aflată în dezvoltare.

„Expoziţia redă în instantanee povestea partenerilor noştri din Israel, oraşul Rosh Pina cu care ne-am înfrăţit, şi care a fost construit de evrei moineşteni, precum şi drumul acestora. Sunt şi fotografii foarte vechi descoperite la Rosh Pina sau din colecţia digitală personală. Unele la origine sunt dagherotipuri,” arată Viorel Ilie, primarul municipiului Moineşti.  

Menirea de clăditori ai urbanismului din regiunea istorică a Moldovei i-a purtat pe evreii moineşteni spre Israel, în regiunea care avea să devină, mai târziu, prin osteneala şi priceperea lor, oraşul Rosh Pina. Pe de o parte, aşa cum afirmă economistul Avram Rosen, „de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi până în anii ’50 ai secolului următor, evreii au întemeiat 82 de târguri şi târguşoare, cum ar fi Moineşti, Podu Turcului, Târgu Frumos, Fălticeni, Podu Iloaiei, Paşcani, Iveşti, Negreşti,” şi, pe de altă parte, locuitorii evrei au populat nucleele urbane deja existente, dinamizând capacităţile economice ale acestora în toate sectoarele importante – meşteşuguri, comerţ, industrie[1].  

Moşe David Iancovici – Şuv, născut la Moineşti, a fost împuternicit de 30 de familii de evrei să caute şi să cumpere teren în Palestina. În 1882, după Congresul sionist de la Focșani din 1881, Iancovici s-a ocupat de organizarea emigrării. Împuternicit de aceste familii, Iancovici s-a prezentat la „haham bași” (șef-rabinul Imperiului Otoman) din Constantinopol, rabinul Moșe Halevy, pentru a-i cere sprijinul la obținerea permisului de stabilire în Palestina. Halevy i-a mijlocit o întrevedere cu ministrul Elias, care era totodată medicul sultanului. Ministrul l-a sfătuit pe Iancovici să nu depună cerere oficială, ci să cumpere teren în Palestina cu banii lui, iar el, Elias, s-a oferit să convingă sultanul să scutească emigranții, în primii ani, de plata impozitului, potrivit istoriaevreilormoinesti.blogspot.ro.

Iancovici-Șuv a ajuns la Țefat și a început să caute terenuri. În regiunea numită astăzi Rosh Pina a văzut un sat evreiesc părăsit și terenurile sale scoase la vânzare. După trei ani de secetă, în sat rămăseseră doar trei familii. Din regiunea bogată în izvoare se vede culmea înzăpezită a muntelui Hermon. Moșe David Șuv a descris familiilor moineștene regiunea care seamănă cu unele ținuturi românești și a cerut autorizația de achiziționare a terenurilor. Evreii moineșteni l-au delegat pe David Bucșester să vadă și el locul și să ajute la luarea unei decizii. Iancovici și Bucșester au cumpărat pământul, iar familiile de emigranți au plecat în Palestina.

Celor 22 de familii evreieşti, care până la urmă au plecat din Moineşti, li s-au alăturat 10 familii din Bârlad, 8 familii din Galați și o familie din Focșani, în total 228 de suflete.

O parte din familii, îndeosebi cele din Moinești, conduse de David Șuv și Mordechai Bernstein, au ajuns la pământurile cumpărate și au fondat satul Rosh Pina, prima aşezare agricolă din istoria modernă a Israelului. Alte familii, în speciale cele din Galați, au fondat mai târziu satul Zihron Ia’akov (astăzi oraș).

Ţăranii coloniști români din Moineşti au devenit iobagii lui Rothschild. David Șuv a trăit și a muncit ca țăran evreu, la fel ca toți ceilalți fondatori ai satului. Rosh Pina a avut probleme grele, s-a confruntat cu seceta, malaria și cu atacuri ale beduinilor, care voiau să se folosească de izvoarele locale pentru oile lor.

Astăzi, locuitorii celor două oraşe sunt parte din istoria de 133 de ani, care a început cu o mână de evrei moineşteni agricultori. Aceştia şi-au părăsit în oraşul natal prieteni, case, locuri dragi, dar au păstrat amintiri prin fotografiile vechi.

În fotografii sunt surprinse momente importante precum plecarea spre Galaţi (1882), pentru a se îmbarca pe vaporul Thetis, procesiuni religioase în centrul oraşului, serbări pe Dealul Osoiu sau vizita rabinului Moses Rosen. De asemenea, ocupaţiile moineştenilor sunt redate în instantanee.     

De departe, cea mai sugestivă fotografie este cea intitulată „Drumul spre sinagogă, 1909”, parcurs de un bătrân alături de nepotul său.

[1]Alin Popa, Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova. Bacăul în tranziţia de la târg la oraş (1864 – 1938), Iaşi, Editura PIM, 2010, p. 203.