Șofer oprit în șanț la Secuieni, după ce băuse bine – Stiri si noutati din Jud. Bacau. Temele care conteaza. Mai mult decat informatie.
Din ce în ce mai periculoase sunt drumurile publice din judeţ în weekenduri, din cauza
şoferilor care beau. Şi la sfârşitul săptămânii trecute poliţiştii au depistat doi băcăuani care au urcat la volan, deşi au consumat băuturi alcoolice, iar pe un al treilea l-au scos dintr-un şanţ.
Fără permis şi băut bine, un tânăr de 25 ani şi-a condus sâmbătă maşina direct într-un şanţ din comuna Secuieni. Un alt şofer, care trecea prin zonă, a anunţat incidentul la 112. La intersecţia dintre DN2 F şi DJ 241 A, polițiștii au găsit într-un şanţ, în afara părţii carosabile, un autoturism în interiorul căruia se afla un tânăr de 25 ani, din Bacău, care părea să fie în regulă, doar puţin euforic. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar acum are dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Alţi doi băcăuani au fost depistaţi de poliţişti la volan cu alcoolemii serioase. Unul dintre ei a fost oprit în Dărmăneşti, cu 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul celuilalt, oprit în Dofteana, etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,82 mg/l.