Stiri si noutati din Jud. Bacau. Temele care conteaza. Mai mult decat informatie.

Gunoiul la nivel de județ prinde miros de scandal. Primăria Berzunți este la un pas să

iasă din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS), din cauza taxelor ROMPREST, considerate prea mari. „Consiliul Local nu a fost de acord cu tot ce au cerut cei de la ADIS și ROMPREST. Adică să dau de la gură ca să plătesc taxele la ADIS,” se revoltă Ștefan Tifan, primarul comunei Berzunți. În replică, Bogdan Seto, directorul executiv al ADIS, amenință cu excluderea, iar ROMPREST și Consiliul Județean Bacău pot solicita despăgubiri financiare semnificative: „Acesta este scenariul cel mai negativ, dar și realist.” Nici municipiul Moinești nu s-a conformat planului anual de evoluție a taxei. Taxa stabilită de Consiliul Local pentru moineșteni este diferențiată (casă/bloc) și mai mică (6 lei/7,50 lei/persoană/lună) față de taxa solicitată de ADIS și ROMPREST (9,25 lei/persoană/lună). Rămâne problema achitării diferenței, probabil din bugetul local.

Mai multe unități administrativ teritoriale, membre ADIS, se revoltă în fața taxelor percepute de ROMPREST începând cu 11 ianuarie, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate: 9,25 lei/persoană/lună pentru locuitorii din mediul urban și 3,76 lei/persoană/lună în mediul rural.  

În ultima ședință a Adunării Generale a Asociaților ADIS, viceprimarul municipiului Moinești a înaintat un amendament cu privire la păstrarea taxei de salubritate la cuantumul stabilit în decembrie 2015 prin hotărârile consiliilor locale și, implicit, pentru înghețarea taxei pe anul 2016.

Valentin Vieru, viceprimarul municipiului Moinești: „Taxa pentru 2016 pentru fiecare unitate administrativ teritorială trebuie să fie cea aprobată în ședințele de Consiliu Local prin hotărârile din decembrie 2015. Taxa pentru cetățean este la nivelul maxim.”

„Prin acest amendament ne încălcăm toate angajamentele luate în 2010… ca să știm ce votăm și în baza cărora am obținut finanțarea europeană,” invoca Dragoș Benea, încă președintele ADIS la momentul respectiv.

„Taxele din 2009 nu pot susține serviciul din 2016,” completează Bogdan Seto, directorul executiv al ADIS, „în condițiile în care doar depozitarea crește de trei ori raportat la contractul încheiat între Primăria Bacău și ECO SUD de pe Celula 1. Dacă mâine ECO SUD prestează la Celula 1, tariful e de trei ori mai mare.” 

Supus la vot, amendamentul a căzut, iar proiectul de aprobare a noilor taxe pentru 2016, conform planului anual de evoluție a taxei, a trecut, cu două voturi împotrivăMoinești, Plopana, și alte două abțineri. Pentru aplicarea taxei de către unitatea administrativ teritorială și, implicit, efectuarea plății către ROMPREST, noua taxă valabilă pentru 2016 (9,25 lei urban, 3,76 lei rural/persoană/lună) trebuie să fie aprobată și de Consiliul Local. Până în acest moment, CL Moinești, Dărmănești, Sănduleni și Berzunți nu au aprobat noua taxă.

„În cazul UAT Moinești este aprobată o taxă care nu respectă planul anual de evoluție. În relația cetățean unitate administrativ teritorială a fost aprobată o altă taxă. Taxa respectivă nu poate susține serviciul. 7,50 lei/lună/persoană la bloc și 6 lei/lună/persoană la casă. Toți sunt cetățeni ai municipiului, recte ai mediului urban. Din punctul de vedere al ADIS, doar taxa stabilită din 2010 și aferentă sistemului poate susține serviciul în 2016. Sper ca UAT să revină asupra hotărârii și am solicitat lucrul acesta în mod explicit. În mediul rural, la costuri de colectare și transport mai mari pe tonă, dar cu grad de generare mai mic, se plătește o taxă mai mică. În mediul urban, la costuri de colectare și transport mai mici pe tonă, dar cu un grad de generare mai mare, se plătește o taxă mai mare. Asta înseamnă sistemul integrat,” explică Bogdan Seto

În acest moment, taxa pentru salubritate aplicată moineștenilor se află sub nivelul cuantumului aprobat în planul anual de evoluție a taxelor din 2012, respectiv 7,69 lei, în cazul locuitorilor la bloc, și sub nivelul cuantumului taxei din 2011, respectiv 6,62 lei, în cazul locuitorilor de la casă.  

Berzunți, între certitudinea taxelor ROMPREST și amenințarea CJ – ADIS

Ștefan Tifan, primarul comunei Berzunți, ignoră amenințările cu excluderea din ADIS și refuză, deocamdată, să ceară locuitorilor comunei taxa pe salubritate stabilită prin câștigarea licitației de către ROMPREST, respectiv 3,76 lei/persoană/lună. „Consiliul Local nu a fost de acord cu tot ce au cerut cei de la ADIS și ROMPREST. Ulterior, am primit o adresă de la ADIS că mă exclud. Ei pun niște condiții în favoarea lor, iar eu apăr interesul cetățeanului. În Berzunți nu este industrie, oamenii își câștigă existența vânzându-și produsele agricole. Adică să dau de la gură ca să plătesc taxele la ADIS.”

Bogdan Seto, directorul executiv ADIS, a descris pentru bacauinfo.ro situația în care se află comuna:„UAT Berzunți a aprobat în 2010 planul de taxă, documentul de poziție. În 2013 a aprobat actul adițional la documentul de poziție, documentele de atribuire prin licitație. În 2015, din cele cinci elemente esențiale, Consiliul Local Berzunți a aprobat un număr de trei din cinci. CL Berzunți a aprobat taxa – cuantumul de 3,76 aferent proiectului, a aprobat contractul între ADIS și Primăria Municipiului Bacău în calitate de operator al Celulei 1, a aprobat tarifele la depozitare de la Celula 1. În schimb, Consiliul Local Berzunți, în mod inexplicabil pentru mine, a respins tarifele ROMPREST rezultate din licitație și consfințite prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și a mai respins modelul de contract dintre ROMPREST și agenții economici. Conform statutului ADIS, orice unitate administrativ teritorială care procedează în acest fel este exclusă din Asociație. Hotărârea urmând a fi luată de către Adunarea Generală a Asociaților la propunerea președintelui.”

În cazul neconformării, Primăria Berzunți riscă plata unor despăgubiri financiare semnificative către ROMPREST și Consiliul Județean.

„Mă surprinde faptul, în condițiile în care în Berzunți au fost distribuite pubele individuale, toate acestea au fost achiziționate prin proiect de către Consiliul Județean. Pe toate echipamentele, ROMPREST plătește redevență Consiliului Județean, iar după ce au luat pubelele s-au răzgândit. Există și consecințe financiare în relația ROMPREST – ADIS – Berzunți, în sensul că operatorul a câștigat o licitație din care făcea parte și Berzunți, iar ROMPREST va solicita despăgubiri financiare în instanță. Pot anticipa un astfel de demers al ROMPREST. O a doua consecință financiară este legată de proiectul sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Bacău, în care județul este proprietarul bunurilor. S-a obținut finanțare pentru absolut toate unitățile administrative din județ, s-au făcut investiții pentru fiecare în parte. Vorbim nu doar de pubele, vorbim de o parte din celula de depozitare, o parte din stația de transfer, de sortare etc. Astfel, și Consiliul Județean va solicita despăgubiri financiare. Cea mai importantă consecință este faptul că UAT Berzunți nu va mai putea depozita deșeurile în celula doi și nici în trei sau patru, până la momentul la care va redeveni membru al ADIS,” a declarat pentru bacauinfo.ro Bogdan Seto, directul executiv ADIS.

„Ei au făcut proiectul cu bani de la Uniunea Europeană pe județul Bacău din care face parte și comuna Berzunți cu cei 5.000 de locuitori. Dacă ei mă exclud, o să-i dau și eu în judecată ca să recupereze Uniunea Europeană banii de la ei,” amenință, la rândul său Ștefan Tifan, primarul comunei Berzunți. „Mi se pare corect să apărăm interesele oamenilor, ținând cont de situația financiară în care se află. Berzunțiul se află într-o depresiune muntoasă de unde greu se poate colecta, iar mie mi se impune să taxez.”