Stiri si noutati din Jud. Bacau. Temele care conteaza. Mai mult decat informatie.
Și Primăria Onești face mișto de contribuabili, de cei care au vrut în ultimele zile să-și
plătească taxele și impozitele. „Trebuie să-mi iau o zi liberă de la serviciu, ca să stau aici două ore,” se plângea un contribuabil din mijlocul cozii. După ce nu i-a anunțat pe oameni decât pe ultima sută de metri că vor avea o taxă nouă de salubritate, acum, după ce nervii s-au tocit, conducerea Primăriei a emis un comunicat prin care face cunoscut că s-a amânat termenul final de plată a taxei pe gunoi, pe primul trimestru. „Este exagerat să stai atât de mult să plătești taxe. Nu sunt deloc organizați!”
Cu o zi înainte de data scadentă pentru achitarea taxei de salubritate, adică pe 14 martie, Primăria Onești a emis un comunicat prin care a anunțat că perioada de încasări pentru primul trimestru se prelungește cu o lună, până pe 15 aprilie. Între timp, oneștenii s-au grăbit să-și achite datoriile în ultimele zile, conform primului termen.
5 ghișee, 5 funcționari, 5 cozi și mii de contribuabili au creat pentru câteva zile o situație infernală la parterul Primăriei Onești, la Direcția de Taxe și Impozite Locale (DITL).
Cei mai mulți au dorit să achite contravaloarea taxei de salubritate pe primul trimestru, conform graficului stabilit de Primărie. Însă nu se cunoștea cu precizie la care ghișeu se putea face această plată, așa că oamenii se desprindeau dintr-o coadă pentru a se integra în alta, pentru a realiza că trebuie să meargă la o a treia, la sfatul unui coleg care a ajuns acolo de ceva vreme și aflase între timp unde se plătește taxa specială.
„Sunt mai multe cozi. Am venit să plătim gunoiul. De asta se stă atâta. Este bătaie de joc. Era greu dacă rămânea la asociații? Să plătesc acolo? Trebuie să-mi iau o zi liberă la serviciu, ca să stau aici două ore,” ne-a declarat un domn aflat undeva la mijlocul unei cozi.
„Este exagerat să stai atât de mult să plătești taxe. Nu sunt deloc organizați. Mai bine rămânea la asociație. Stau de jumătate de oră aici,” se plânge o doamnă pensionară, vizibil iritată de situația în care se află.
Între timp, purtătorul de cuvânt al Primăriei Onești este chemat de agentul de securitate în holul sediului, la locul cozilor. Acesta recunoaște lipsa comunicării dinspre Primărie spre populație.
„Este regretabilă această situație,” admite Cristian Bibire. „Poate că nu s-a transmis foarte clar că oamenii puteau să vină încă de acum o lună să plătească pentru primul trimestru. Oamenii au luat 15 martie data de plată și automat au venit în ultimele două zile. Vorbim totuși de câteva mii de contribuabili. Nu se poate ca în câteva zile să plătească la câteva ghișee 10.000 de oameni. Pentru că au amânat din motive obiective – data salariului, a pensiilor – pentru ultimele zile să plătească această taxă, iată că s-a ajuns în această situație. Vorbim doar de două zile.”
„S-a suplimentat personalul de la ghișee. A fost și o situație aparte, pentru că două fete erau în concediu medical. Acum se lucrează la toate ghișeele. Acum sunt 5 ghișee, cu 5 oameni și se încasează toate tipurile de taxe,” mai arată Bibire.
Pentru evitarea următoarelor cozi pentru plata taxei pe celelalte trei trimestre rămase din an, există posibilitatea achitării taxei aferente unui an întreg, care se poate face doar la sediul DITL.
„Fiind vorba de o taxă locală, nu se poate transfera încasarea acestor bani la asociațiile de proprietari. Există o variantă ca, pe rând, la unele asociații de proprietari, pe zone mai mari, să se detașeze personal din cadrul Primăriei. Nu putem vorbi mai mult de trei, patru astfel de sedii,” explică Cristian Bibire.
Pentru cei care sunt familiarizați cu plățile sau achizițiile online, Primăria Onești oferă varianta achitării datoriilor la bugetul local prin ghiseul.ro. „Utilizatorul trebuie să aibă cont bancar și adresă de e-mail. Avem plăți online în perioada asta mai multe decât anul trecut. Clar că ar trebui să crească procentul încasărilor online” – Bibire.