Stiri si noutati din Jud. Bacau. Temele care conteaza. Mai mult decat informatie.

Cam în termenii în care discuta domnul Govor (Mircea Govor, vicepreședinte CJ Satu Mare) se discută în

mai toate județele conduse de PSD. Ce credeți, că la noi e altfel?” a declarat pentru bacauinfo.ro consilierul județean ACL Petrică Mihăilă, la o săptămână după ședința Consiliului Județean în care majoritatea PSD a votat repartizarea banilor alocați de guvern unităților administrativ teritoriale. Atunci, Mihăilă s-a trezit că face opoziție singur, acuzând forul județean de mită electorală în contextul în care cele mai mari sume le-au primit comunele în care Victor Ponta a primit peste 70% din voturi.

Am criticat vehement repartizarea pe unități administrativ teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale statutului și am venit cu dovezi din care a rezultat clar că repartizarea s-a făcut – să mă exprim eufemistic – pe criterii politice. Eu am acuzat, am spus, am arătat că e vorba de o mită electorală. (…) Eu aveam informații de la Stănișești, de la Răchitoasa, de la Stănișești, de la Huruiești, și așa mai departe, din multe comune, că am mers în mai mult de jumătate din județ și oamenii îmi spuneau că sunt îndrumați să voteze candidatul Victor Ponta, că așa primesc bani. Altfel spus… aici scrie „sume defalcate din unele venituri ale statului” deci oamenii primesc bani de la stat, primăriile, și pe banii ăștia noi îi facem campanie lui Victor Ponta, deci nu sunt banii PSD-ului, sunt banii statului, și chiar dacă ar fi ai PSD-ului, bani contra voturi tot mită se cheamă. Avem și noi oameni care spre cinstea lor au făcut politică pentru candidatul ACL și  s-au bătut și le-au spus oamenilor că ar fi mai bun candidatul ACL, fără să aibă niciun stimulent. Dimpotrivă, au fost amenințați că dacă nu ne lași să câștigăm și noi s-ar putea să te potcovim la repartizaresubliniază consilierul ACL Petrică Mihăilă.

Mihăilă aduce în favoarea acuzațiilor rezultatele primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din județul Bacău.

Eu vă invit la un exercițiu. Fără să știm tabelul Consiliului Județean, ne uităm pe tabelul de la BEJ (Biroul Electoral Județean – n.red.) unde avem cifrele obținute de cei doi candidați și eu vă spun exact: la o comună cu peste 70% câștigate sigur sunt peste 2 miliarde, ne uităm și la Stănișești unde sunt 74% voturi, eu vreau să cred că și aici regula PSD este aplicată și peste tot este aplicată. Să ne uităm și la Huruiești, are 72%, sigur are și domnul Zăbrăuțanu (Ioan Zăbrăuțanu, primarul comunei Huruiești – n.red.) peste 2 miliarde” mai spune Mihăilă.

Nicio comună care în care candidatul PSD Victor Ponta a ieșit câștigător cu peste 70% din voturi nu a primit mai puțin de 200.000 lei, conform analizei bacauinfo.ro.

Din 85 de unităţi administrativ teritoriale (UAT), 38 au primit între 200.000 şi 240.000 lei: Asău – PSD (58,33%), Balcani – PSD (64,04%), Bereşti Tazlău – PSD(76.68%), Berzunţi – PC, Bîrsăneşti – PSD (57,46), Blăgeşti PSD (66,90%), Bogdăneşti – PSD (59,98%), Brusturoasa – UNPR (62,83), Buciumi – PSD (72,01%), Coloneşti – PSD (77,84%), Coţofăneşti – PSD (73,35%), Dealu Morii – PSD (70,8%), Dofteana – apropiere PSD (60,96%), Filipeşti – PC (56,56%), Găiceana – PSD (65,49%), Glăvăneşti – PLR (40,78%), Huruieşti – PSD (72,32%), Lipova – PSD (75,09%), Livezi – PSD (64,46%), Motoşeni – PSD (71,66%), Negri – PSD (67,28), Oituz – PSD (57,52%), Palanca – PSD(66,52%), Pîrjol – PSD (59,17%), Plopana – PSD (75,72%), Podu Turcului – PSD (64,57%), Răcăciuni – PNL (39,12%),  Răchitoasa – PSD (74,58%), Racova – PSD (62,68%), Roşiori – PSD (66,59%), Sănduleni – PSD (75,13%), Solonţ – PSD(70%), Stănişeşti – PSD (74%), Ştefan cel Mare – PSD (66,65%), Strugari – PSD (69,71), Tamaşi – PSD (73,23%), Ungureni – PSD (71,48%) şi Valea Seacă – PSD (77,97%).

29 de UAT au primit între 100.000 lei şi 200.000 lei: Agăş – PSD (56,10%), Ardeoani – UNPR (65,08%), Bereşti Bistriţa – PSD (68,55%), Căiuţi – PSD (57,14%), Caşin – PC (47,63), Cleja – PSD (38,26%), Corbasca – PNL (64,86%), Dămieneşti – PC (68,61%), Faraoani – UNPR (45,54%), Ghimeş Făget – PDL (27,04%), Horgeşti – PSD (69,33%), Letea Veche – PSD (52,2%), Luizi Călugăra – PSD (40,11%), Mănăstirea Caşin – PSD (54,47%), Mărgineni – PSD (51,11%), Nicolae Bălcescu – PSD (41,23%), Odobeşti – PLR (64,27%), Orbeni – PSD (60,55%), Parava – PSD (62,39%), Pînceşti – PSD (59,85%), Pîrgăreşti – PC (54,95%), Sărata – PSD (55,23%), Sascut – PSD (42,03%), Săuceşti – PSD (53,45%), Scorţeni – UNPR (49,11%), Tătărăşti – PSD (69,35%), Târgu Trotuş – PSD (57,87%), Traian – PNL (38,37%), Zemeş – PSD (56,30%).

Sume sub 100.000 lei au fost alocate comunelor cu primari ai Opoziției, cu două excepții: Buhoci PNL (35,22%), Filipeni – PLR (63,58%), Gioseni PNL (46,51%), Gîrleni PNL (38,37%), Gura Văii PNL (59,14%), Helegiu PNL (57,73%), Hemeiuş PNL (31,49%), Iteşti PNL (40,33%), Izvoru Berheciului PNL (55,43%), Măgireşti PNL (33,87), Măgura PNL (34,42%), Onceşti PNL (47,91%), Parincea PNL (56,77%), Poduri PNL 58,77%,  Prăjeşti PLR (45,90%), Secuieni PNL (60,15%), Urecheşti PDL (49,67%), Vultureni – PDL (53,05).

Notă: Între paranteze e trecut procentul obținut de candidatul PSD la alegerile 2 noiembrie 2014.

Cu caractere italice, comunele în care primarii și-ar fi schimbat apartenența politică în baza Ordonanței privind migrația politică

În ședința în care Mihăilă a făcut publice acuzațiile de mită electoral, președintele CJ Dragoș Benea nu a răspuns în niciun fel. „Și pe mine m-a surprins. Probabil domnul Benea a înțeles că nici nu avea cum să mă contrazică. Știți că el, cum găsește o mică fisură, mai ales în intervențiile Opoziției, te face…” – a comentat momentul consilierul.

Vicepreședintele Ionel Floroiu a precizat însă, fără nicio referire la acuzații, că banii au fost împărțiți în funcție de proiectele comunelor, că este „un buget echilibrat și bine întocmit”.

Vocea consilierului ACL care a cerut ca 70.000 lei să plece de la Huruieşti spre Onceşti, 50.000 lei – de la Stănişești spre Buhoci şi 40.000 lei – de la Răchitoasa spre Gioseni nu a fost auzită nici de colegii din ACL, cu atât mai puțin de cei de la putere. Reprezentații ACL Bacău Tudorița Lungu și Constantin Drăgănuță au declarat la momentul respectiv că nu aveau cunoștință de amendamentului lui Mihăilă și că „a avut propriul amendament nediscutat în ACL.”

De partea cealaltă, Mihăilă spune că a participat joi, 6 noiembrie, la ședința ACL Bacău. În fața declarațiilor colegilor de partid, lui Mihăilă îi vine să să zâmbească „mi se pare că suntem la o emisiune Distractis, Divertis, ceva în genul ăsta.”

E adevărat că a fost o discuție cu o zi înainte, la care am încercat și eu să-mi impun punctul de vedere. În primă fază am participat la discuție, după care am plecat supărat. Nu mi se pare corect ca, după atâtea abuzuri pe care le face PSD, și le face de 25 de ani, chiar în poate cea mai importantă campanie electorală pe care o facem noi, chiar și acum să acceptăm un compromis, că de fapt era un compromis. A spune că „zi, Petrică, mersi, că nu le-a dat 0” în condițiile în care eu văd clar că este o mită electorală, mi se pare o chestie de neînțeles. Poate acum extrag așa, din context, și poate exagerez, dar eu am altă viziune de a face politică. Repet, nu sunt banii PSD-ului, nu sunt banii domnului Dragoș Benea, puțini, insuficienți, e adevărat, dar haide să-i împărțim pe criterii oneste. (…) Mi s-a părut un lucru incorect și mi se pare incorect din partea PSD și, din păcate, și din partea colegilor de la ACL. Eu de atunci vă spun sigur că nu prea am mai…. este regretabil că un coleg de al tău, chiar de lângă tine, să spună că nu este de acord cu tine, măcar vota… fără să mai declare… sunt consternat… să spună că abia dacă s-ar face amendamentul meu ar fi mită electorală…” – mai atrage atenția Mihăilă.

Acuzațiile nu vor fi însă duse de Mihăilă la instituțiile abilitate:

Eu am încredere că, așa cum s-a întâmplat și în alte situații, instituțiile statului se vor autosesiza. Eu am făcut-o public, nu am spus pe la colțuri… dacă voi fi citat eu voi aduce și argumente unde am auzit, cine a zis, când s-a discutat… în CJ nu am intrat în amănunte, dar dacă voi fi citat și pot să ajut, dar nu mă duc eu să fac… am așa un principiu… nu am nici timp, dar unui om politic nu-i stă bine – poate-i prea mult spus pentru mine un om politic.”