Stiri si noutati din Jud. Bacau. Temele care conteaza. Mai mult decat informatie.
Casa familiei Vrencean, un
colţ de rai la capătul satului Coşnea din Agăș. Pe malul pârâului Morăreni, cu cinci gospodării înainte de a se termina satul, locuieşte familia Nelu şi Dorina Vrencean. „Am mers până acolo unde face doamna unt!”, aşa este cunoscută doamna Dorina, gospodina care-ţi găteşte orice cu ingredientele din cămară. Am crezut că pensiunea e construită cu fonduri europene, însă surpriza noastră a fost că familia a renunţat la finanţarea europeană şi a ridicat-o prin forţe proprii. ,,Noi nu facem calcule. Dacă făceam, nu ne mai apucam de ea,” glumeşte nea Nelu.
La aproximativ 90 de km de Bacău şi 12 km de Miercurea Ciuc, în linie dreaptă, stă aşezat de vremuri, pierdut între munţi, satul Coşnea. Mai aproape de graniţa cu fostul Imperiu Austro-Ungar şi cu un accent unguresc în vorbire, Nelu şi Dorina Vrencean se lovesc de problemele româneşti în încercarea de a pune pe picioare o afacere de familie în agroturism. Condiţiile impuse pentru a accesa fonduri europene au fost mult prea grele.
„Proiectul a fost bun, eligibil, dar nu am mers mai departe, cu condiţiile pe care ni le-au impus ei. De unde să plătesc eu salariile a 5 angajaţi pe 5 ani de zile? Ne dădeau 650.000 lei (145.000 euro – n.r.), iar cofinanţarea noastră era de 80.000 lei (17.800 euro – n.r.),” ne spune în balconul casei Nelu Vrencean.
Aşa că au decis să-şi construiască singuri, la propriu, pensiunea. Şi-au susţinut investiţia cu veniturile povenite din fermă. 11 vaci cu lapte, 4 juninci, 10 oi, porci.
„Construcţia a durat trei ani şi am terminat-o în primăvară. Noi nu o vedem ca pe o investiţie. Dacă vin turişti, bine, dacă nu, e casa noastră. Nu facem calcule. Dacă făceam, nu ne mai apucam de ea,”glumeşte nea Nelu şi ne invită să vedem camerele de la etaj, 5 la număr: „doar eu cu un meseriaş am construit casa asta, absolut tot, mai puţin instalaţia de încălzire şi boilerul, care au fost făcute la Gheorgheni.”
Drumul în sine, de cum te desparţi de DN 12 A care trece prin Sulţa şi până la Coşnea, prin pădurile încă neciuntite de alte familii Paltin Sturdza – Hrebenciuc, este spectaculos, presărat cu privelişti stâncoase şi brazi căţăraţi până-n vârf. Iarna, în special, în Coşnea linişte profundă, din când în când mai vezi câte un punct negru în marea albă, pe câte un deal, îndemnându-şi animalele spre casă.
Am fost şi noi până acolo unde face doamna unt, aşa cum o descriu trecătorii care au poposit la Dorina Vrencean, gospodina casei. Cu ce are prin curte şi în cămară, îţi găteşte orice. De la sărmăluţe la cuptor, pâine pe vatră, gulaş, ciorbe şi până la torturi şi prăjituri.
,,Cine doreşte poate să comande mâncare făcută de noi cu produse din gospodărie. Cine vine cu mâncare are bucătărie şi îşi poate găti,” deşi, ca orice gospodină care ştie că face mâncare cu un gust irezistibil, doamna Dorina le pune la dispoziţie turiştilor o bucătărie bine echipată.
Din tot satul, la Dorina Vrencean găseşti cel mai bun unt făcut în casă, dar şi brânză opărită din lapte de vacă. Le-am gustat, trebuie să ne credeţi pe cuvânt, până ajungeţi să întindeţi untul pe felia de pâine caldă scoasă de la cuptor. Am aflat şi cum se face untul.
„Se pune laptele în sticlă sau într-un bidon mai mare şi se agită până când îţi cad mâinile. Prin mişcarea asta se separă untul de zer. După aia se spală untul bine cu apă, ca să nu mai aibă miros şi gust de zer,” ne spune doamna Dorina, completată de soţul ei.
De comenzi pentru produsele lor nu duc lipsă. Untul de casă şi brânza opărită din lapte de vacă de la Coşnea ajung peste tot. „Avem comenzi din Bacău, Moineşti, Comăneşti. Nu mergem în piaţă. Nu merită. Dacă îţi faci clienţi fideli, nu merită să mergi la piaţă. Se întâmplă să mai amânăm comenzile, pentru că sunt mai multe decât facem noi” – Dorina Vrencean.
Aflat pe cursul trecătorii spre fostul ţinut al celor Trei Scaune, satul Coşnea oferă privelişti montane cu nimic mai prejos decât alte regiuni mult mai bine promovate. Turiştii de weekend îşi pot umple timpul cu „plimbări cu sănia pe dealurile astea. Avem trei cai. Se poate face şi călărie. Graniţa cu Harghita e la 12 km. Dincolo de deal se pot vedea în zare blocurile din Miercurea Ciuc. Putem trage cu ochiul la vecini.”
Pentru rezervări și pentru a comanda produse: Nelu Vrencean, 0234 890 823