Stiri si noutati din Jud. Bacau. Temele care conteaza. Mai mult decat informatie.

Votul în judeţul Bacău, compromis de mită electorală şi probleme penale. bacauinfo.ro a urmărit

toată ziua desfăşurarea alegerilor, în care entuziasmul unor tineri observatori a făcut să iasă la suprafaţă neregulile. Vom prezenta imagini video în exclusivitate cu mai mulți băcăuani duși să voteze la prima oră în afara orașului și, după nenumărate încercări de a scăpa de echipa bacauinfo.ro, cu zeci de kilometri făcuți pe străzi, duși într-o curte, în localitatea unde au votat, unde au fost așteptați de doi consilierii județeni ai PSD! Mai jos, cronologia unei zile în care unii români au fost transportaţi la vot, iar cei din străinătate au fost împiedicaâi să voteze.

UPDATE 1: Plângere penală pe numele unui președinte de secție de votare din Dărmănești, care a permis votul unei persoane care nu avea acest drept – avea cu buletinul expirat. Dărmănești este orașul vizitat de Victor Ponta cu puțin timp înaintea campaniei electorale, orașul în care au fost scoși copiii de la ore pentru a fi duși la întâlnirea cu Ponta. 

UPDATE 2: Conform unor informații, la Sănduleni se cară cu microbuzul școlar.

UPDATE 3: Cei transportați din Bacău și duși să voteze la Măgura au fost identificați pe listele suplimentare și vor fi citați. După ce au fost deconspirați, s-au refugiat în casa fratelui candidatului PSD la Primăria Măgura. 

UPDATE 4: Sesizare înregistrată la 112 cu privire la comercializarea de alcool la mai puțin de 500 m de o secție din Racova. Poliția a venit (polițistul din comună, adus de cineva cu o mașină!) și a plecat așa cum a venit, fără să ia nicio măsură. 

UPDATE 5: Un viceprimar de comună a demarat în viteză, prin câmp, când a observat că este filmat. După ce au votat, patru bătrâni așteaptă nerăbdători în fața secției să fie duși acasă…. iar domnul vice nu mai vine! 🙂

UPDATE 6: Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău nu răspunde, pentru a-și exprima un punct de vedere cu privire la faptul că în comune polițiștii permit comercializarea de alcool în apropierea secțiilor de vot.

UPDATE 7: Există mai multe sesizări oficiale la Poliție cu privire la faptul că se face transport masiv la vot în comune cu primari PSD, dar și în orașe (Dărmănești, de exemplu). S-au oferit și numere de mașini. Nici o comunicare oficială din partea IPJ Bacău, până acum. 

UPDATE 8: Într-o comună din județ, distanța de la secție până la locul de comercializare a alcoolului e măsurată cu compasul! 

UPDATE 9: Supărare mare la o crâșmă din comuna Racova, după ce s-ar fi interzis comercializarea de băuturi alcoolice în perimetrul interzis de lege. 

UPDATE 10: Imagini incredibile în străinătate. Dacă în țară turismul electoral merge ca uns, românii cae lucrează în afara țării sunt umiliți: click aici.

UPDATE 11: Klaus Iohannis, 94% la prima secție de vot închisă! Sursa: link.

UPDATE 12: În comuna Tamași primărița împărțea ceasuri chinezești enoriașilor – Sursa: Dorin Chirilescu. 

UPDATE 13: Dragoș Benea și Veronica Donțu, activitate intensă în Gioseni și Tamași. Dacă ați înțeles ideea. 

UPDATE 14: Mașină filmată transportând la vot dimineață, sesizare făcută la Poliția Măgura de reporterii bacauinfo.ro, la amiază cineva oferea din nou cadou drumul la vot, în aceeași mașină. Imagini video, mai târziu. Poate le cere și altcineva explicații celor din Poliție. 

UPDATE 15: 

Cristian Cojocaru, vicepreședinte ACL Bacău: 

La secția 57, dimineață, un bărbat și-a pozat votul pentru că se bănuiește că ar fi primit mită electorală, nu s-a demonstrat încă, dar cert este că s-a început urmărirea penală.

La Măgura au fost sesizate organele de poliție pentru mită electorală și au fost citați oamenii ca să-i poată scoate din casă.

Acum primarul comunei Tamași, Veronica Donțu, se plimbă prin secțiile de votare din Gioseni cu președintele Consiliului Județean Bacău, Dragoș Benea.

În cartierul Tache sunt cărați oameni la vot. La ora 10:00 s-a deschis la 100 m de o secție de votare o cârciumă. S-a intervenit. S-a dat 1.500 lei amendă și s-a închis localul. În Tache se practică un turism electoral mai ceva ca la țară. În municipiul Bacău e mai rău ca niciodată.

La Sănduleni un autovehicul aparținând școlii căra dimineață votanți. În urma unei plângeri făcută de un observator s-au oprit, iar observatorul a fost amenințat să-și retragă plângerea.”

UPDATE 16: La secția 269 din Berzunți, sesizare cu privire la prezența președintelui de secție în cabina de vot. Reamintim, la aceeași secție în primul tur au fost falsificate procesele verbale. 

UPDATE 17: La Racova se cară în prostie. Mașini mici. BC – 06 – VMD, Audi A4, de exemplu, dar sunt multe.  

UPDATE 18: Mașini care cară în Dărmănești, sesizări făcute oficial la Poliție: BC 70 TAB, SV 09 HCS, BC 69 VLV, BC 94 FDB, BC 84 PET, BC 03 BUS, BC 65 CAR, BC – 08 SIM, BC 12 SER, BC 21 KLM, BC 02 KNV, BC 06 LRF . Organizare excelentă… De ce să ceri urna mobilă, dacă poți face cadou un drum până la secție?

UPDATE 19: Ironic, în municipiul Bacău se aud sirenele mașinilor de Poliție. Ca și cum s-ar opri fraudarea. 

UPDATE 20: Estimare bacauinfo.ro: frauda într-o direcție, evidentă conform mărturiilor, declarațiilor, sesizărilor și imaginilor filmate, e de cel puțin 10% pentru unul dintre candidați. E evident care. Acceptă instituțiile statului asta?

UPDATE 21: Vot penal la Sănduleni. „Sunt observator voluntar in sat Coman, comuna Sanduleni, Bacau. Cam asa se aduc oamenii din Birzulesti la vot la 9:30 dimineata va spun ca in cel mult 15 min de la aparitia mea acolo, in timp ce scriam sesizarea pe care urma sa o depun presedintelui de comisie, am fost vizitat de dnul primar, PSD-ist inrait, care a incercat cu orice pret sa ma conviga sa nu o mai depun cu promisiunea ca nu va mai circula niciun microbuz azi”, povesteste Silviu Carligeanu pe pagina sa de Facebook, alaturi de o poza cu un microbuz.

Ce povesteste acesta:

Update 1: dnul primar ma cauta insistent. Intimidari, intimidari. Nici nu cred ca are voie sa calce asa des intr-o sectie de votare in care nici macar nu figureaza pe liste.Update 2: deranjati de actiunea mea aici, a aparut din senin o plangere cum ca eu as intimida oamenii sau i-as influenta sa voteze cu un candidat anume. Presedintele de comisie mi-a interzis sa mai parasesc sala de vot, fluturandu-mi in fata articolul referitor la observatorii acreditati, interpretand legea dupa cum a vrut el. Bineinteles ca articolul precizeaza ca doar cat timp sunt in sala trebuie sa stau pe scaun si nicidecum faptul ca nu pot parasi sala. Dupa multe telefoane date la BEJ mi s-a spus sa apelez la 112 daca presedintele ma mai preseaza sa stau doar in sala. Despre suplimentarea cu inca 30 de declaratii pt lista suplimentara, in conditiile in care exista deja 54 si doar 7 inscrisi pe lista pana la ora 12:00, nu a vrut nimeni sa discute. Sunt curios care va fi diferenta dintre cele 2 procese verbale (turul 1 vs turul 2).

Update 3: Sper sa rezist pana diseara. Sunt incoltit de primar, presedinte si membrii comisiei. Toate tunurile pe mine. S-a lasat cu declaratii completate pe loc si alte scheme. Sper sa rezist pana diseara. Ceea ce s-a vrut a fi o experienta s-a dovedit a fi un razboi. Am sa va povestesc intreaga si groaznica experienta maine, pana atunci conserv energia.”  Sursa: Hotnews. În curând, pe bacauinfo.ro, imagini și mărturii în exclusivitate. Am stat de vorbă în Coman cu Silviu Cârligeanu, care este speriat din cauza amenințărilor primite, dar a declarat că va rămâne în secție. 

UPDATE 22: Mai târziu, pe bacauinfo.ro, imagini filmate cu microbuzul care a transportat până nu a mai putut în Sănduleni. Conform unor surse, microbuzul ar transporta elevii, în timpul săptămânii. Îi face o vizită Poliția primarului Petrea Clopotaru sau fac alte instituții abilitate o vizită la Poliție? 

UPDATE 23: bacauinfo.ro a avertizat din 8 noiembrie asupra suspiciunilor cu privire la Sănduleni: link.

UPDATE 24: Șeful de post din Sănduleni a vorbit cu reporterii bacauinfo.ro, dar a recunoscut că i-a transmis observatorului din secția de vot să nu mai sune la 112 pentru „reclamații false”. Asta în condițiile în care există imagini video și fotografii cu transport electoral cu microbuzul!!! 

UPDATE 25: Primarul Petrea Clopotaru, neoficial (nu a vrut să vorbească): „Băiatul nu e normal la cap. S-a certat cu toată secția de votare. E un sat de unde oamenii nu pot ajunge la secția de votare (Bîrzulești, la drumul european – nota red. !!!) și am angajat un șofer privat care i-a ajutat pe oameni să vină la secție cu microbuzul, care este al Primăriei. Microbuzul e în proprietatea Primăriei, dar e dat la casat.”  Mai are nevoie IPJ Bacău de o invitație sau e limpede?

UPDATE 26: Sesizare cu privire la mită electorală în Sărata. Ar exista imagini filmate. 

UPDATE 27: ACL, plângere penală pe numele consilierului județean Eugen Ochenatu, PSD, în cazul mitei electorale de la Măgura. 

UPDATE 28: Poliția Palanca nu a văzut toată ziua distribuirea de băuturi alcoolice la o crâșmă din Ciugheș, aproape de secția de vot. În curând, imagini filmate pe bacauinfo.ro 

UPDATE 29:  În Berzunți, la secția de vot 269, unde în turul 1 au fost falsificate procesele verbale cu rezultatele votului, lui Klaus Iohannis fiindu-i șterse din pix toate voturile, există o sesizare cu privire la minim 5 cazuri în care au intrat mai multe persoane în cabine. Primarul Tifan, acuzat de amenințări asupra celui care a făcut sesizarea, nu a dorit să-și exprime un punct de vedere. 

UPDATE 30: Din județ „stilul azi e să stea primarul în fața secției” și să se care foarte mult la vot. Ultimele informații – din Tamași. 

UPDATE 31: În Gâșteni s-a tăiat un porc pentru cei care merg la vot. Porcul, o nouă găselniță, după crâșme și transport. 

UPDATE 32: Sute de oameni căraţi la vot în comuna Racova, sesizare scrisă depusă la Poliţie, inclusiv cu numere de maşini. Nimeni nu poate explica de ce, dacă erau în imposibilitatea de a se deplasa, nu au cerut urna mobilă.

trimiteți în continuare sesizările voastre din tot județul pe Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.