Cetatea cu pitici” a unei clase a IV-a a Școlii Gimnaziale „George Călinescu” Onești răzbate din

tumultul evaluării naționale a elevilor de clasa a VIII-a și examenului de bacalaureat, care parcă acaparează an de an sfârșitul de an școlar, lăsându-i pe cei mici, nedrept, în anonimat.

În penultima zi de școală din 2015, joi, 18 iunie, copiii îndrumați de doamna Nadia Tufă – care vreme de patru ani le-a fost dascăl, prieten, psiholog, de toate  –  cu greu își puteau stăpânii emoțiile date de despărțire.

O despărțire grea de ambele părți, rămasă întipărită în 85 pagini de carte, o carte cum rar s-a mai văzut, în care sunt adunate cele mai frumoase și reprezentative momente din primii ani de elev.

Cetatea cu pitici” cuprinde povestea numelui fiecărui elev, desenele lor din prima zi de școală, caracterizări făcute de colegii de bancă, autoportrete și câte și mai câte.

Nebunia a început când am început eu să profesez și evoluează de la o promiție la alta, iar la această promoție am ajuns la un număr de 85 pagini, am plecat la prima serie cu o dimensiune mică, un număr mic de pagini, și am ajuns la 85. (…) Ideea mi-a apărut pe parcursul fiecărei activități didactice, pentru că aproape la fiecare oră, în fiecare zi, un copil iese cu ceva în evidență. Pentru a marca aceste evenimente le-am păstrat pe cele care mi-au plăcut și îi reprezintă – desene, poezii – iar la sfârșit de clasa a IV–a m-am gândit că cel mai bine marcăm evoluția și progresul copilului, urmărind pe etape fiecare realizare din clasa I până în clasa a IV-a. Sunt convinsă că peste ani vor privi această carte ca pe o valoare inestimabilă” – explică Nadia Tufă aventura „Cetății cu pitici

Pentru Nadia Tufă, cei 18 ani la catedră sunt o sumă de experiențe pe care nu le-ar schimba vreodată. Bucuria și provocările aduse de cei mici sunt de neînlocuit, fiecare zi aducând noi și noi provocări nu numai elevilor care acum descoperă lumea, ci și unei femei care toată viața și-a dorit să fie învățătoare.

E mai plăcută munca cu cei cu o vârstă școlară mică și îmi place să cred că pot să le pun bazele personalității și să formez unitatea de grup, dar și să valorific aptitudinile fiecărui copil. E foarte multă muncă, dar satisfacția este uriașă. Ne jucăm, implicăm și părinții, facem totul împreună și atunci bucuria e molipsitoare” mai spune Nadia Tufă, care nu crede în robotizarea celor mici odată cu trecere timpului.

 „Eu nu văd diferențe foarte mari între generații, copiii sunt tot copii, esența este aceeași, deși acum sunt bombardați de tot felul de informații, din multe surse. Trebuie să-i canalizăm și să le arătăm pasiune” – subliniază optimistă învățătoarea.

Iar când ești în clasa ei, tinzi să-i dai dreptate. Copiii au privirile vesele și optimiste, iar la capitolul spontaneitate pot da lecții oricând oamenilor mari.

Amalia, de exemplu, nu contenea enumerând toate activitățile pe care le-au făcut împreună cu doamna.

Colegii mei sunt extraordinari, mi-au fost mereu alături. Doamna învățătoare a făcut alături de noi foarte multe activități: am făcut carnaval la Centrul Alexandra, am plantat copăcei pe malul Cașinului de Săptămâna altfel, am patrulat prin oraș de Ziua Mediului și am împărțit fluturași, ca să-și aducă mereu aminte de această zi, 5 iunie. (…) Acum, la sfârșit de clasa a IV-a, eu sunt veselă, nu sunt tristă că s-a terminat” – ne-a spus Amalia fără să-și fi învățat dinainte lecția, așa cum a făcut-o și Andrei Ionuț care, deși când era la grădiniță abia aștepta să meargă la școală, își imagina că totul va fi plictisitor și se va rezuma doar la scris și teme: „cu doamna a fost cu totul altfel.”

Cu doamna poți să mai râzi, poți să și plângi, pentru că te alină, este o persoană foarte sociabilă, dacă ai o problemă e psihologul tău, este acea persoană pe care ai vrea s-o întâlnești întotdeauna, deși este tipul de persoană pe care rar o întâlnești, dar dacă o găsești îți va fi foarte bine în viață. (…) Să spunem că ai o problemă… părinții plecați în altă țară, tatăl plecat… sunt momente în care de  exemplu tatăl pleacă și la școală doamna mereu observă o schimbare în atitudine, în teme, în tot ce fac, ea își dă seama și încearcă să te facă să te simți mai bine. Îți spune pentru ce se duce acolo, că se va întoarce, că totul va fi bine… Cam asta ar însemna… asta este singura problemă mai mare pe care am avut-o în toți acești ani și la care mi-a dat cele mai bune soluții și m-a ajutat să trec peste aproape tot” – a explicat Andrei Ionuț fluent, fără poticneli, gesticulând ca un om mare. Se va putea întoarce oricând la expresii ca „lupul dacic fierbe-n mine”, folosite în compunerile primilor ani de școală. Le va găsi pe toate în „Cetatea cu pitici.