Stiri si noutati din Jud. Bacau. Temele care conteaza. Mai mult decat informatie.

După întârzieri de luni întregi, grafice revizuite și termene prelungite, lucrările Hidroconstrucția în infrastructura de apă și canalizare a Moineștiului, din cadrul

investiției Companiei Regionale de Apă Bacău, în valoare de 18,5 milioane euro, au ajuns la 70% grad de realizare, cu patru luni înainte de termenul final. Mai sunt însă probleme: „Din păcate, au fost proiectate străzi cu imobile care nu au fost prinse la branșare din cauza traversărilor unor pâraie, spre exemplu,” a declarat pentru bacauinfo.ro  Valentin Vieru, viceprimarul municipiului Moinești.

Moinești beneficiază investiții de 18,5 milioane euro prin Master Planul derulat de Compania Regională de Apă Bacău, pe fonduri europene nerambursabile. Contractele de lucrări care vizează municipiul Moinești presupun, în categoria ape reziduale, extinderea infrastructurii de canalizare (cu 26,65 km, inclusiv conducte de refulare), construirea a trei stații de pompare apă uzată, construirea unei noi Stații de Epurare Ape Uzate (SEAU) Moinești Sud și reabilitarea, extinderea SEAU Moinești Nord

Extinderea rețelei de canalizare, lucrare câștigată de Hidroconstrucția, se execută pe 20 străzi din municipiu, iar la finalul contractului vor fi realizate 531 cămine și 1.556 racorduri la canalizare. Potrivit Primăriei Moinești, proiectarea unora dintre străzi a omis racordarea tuturor proprietăților. Astfel, după o revizuire efectuată deja, de la 597 racorduri s-a ajuns la numărul actual, 1.556. Reprezentanții Primăriei Moinești vor îndrepta omisiunile împreună cu cei de la CRAB și cu consultantul tehnic, Fichtner Environment SRL.

„Din păcate, au fost proiectate străzi cu imobile care nu au fost prinse la branșare, din cauza traversărilor unor pâraie, spre exemplu. Alte locuințe sunt poziționate sub rețeaua de canalizare. Lucrul acesta se va remedia, iar la final, pentru a atinge indicatorii, vor fi branșate toate imobilele,” explică Valentin Vieru, viceprimarul Municipiului Moinești. Acesta mai arată că„Hidroconstrucția a executat lucrarea în proporție de 70%. Mai au de lucrat pe refulare, unde sunt 5 km,” dar devine sceptic în privința respectării termenului de finalizare: „Termenul este decembrie 2015. Nu cred că vor termina”, deși termenul limită stabilit inițial pentru cheltuirea banilor era 1 iulie 2015, conform declarației primarului Municipiului Moinești din octombrie 2013.

În completarea proiectelor derulate de CRAB, Primăria Moinești a reușit să atragă finanțare pentru introducerea și extinderea infrastructurii de apă și canal pe încă trei străzi. Fondurile alocate de Ministerul Mediului, Apei și Pădurilor sunt în valoare de 145.000 euro și provin din economiile făcute pe alte proiecte la nivel național.

Valentin Vieru, viceprimar Moinești: „Am încercat să acoperim cu fondurile atrase tot pe Master Plan, prima etapă, străzile care nu au canalizare și se află în imediata apropiere a orașului și nu erau prinse. E vorba de strada General Șova, care leagă Parcul cu Pini de oraș. Am scos la licitație execuția și avem și un câștigător, ALCONEP, iar săptămâna trecută am dat ordinul de începere a lucrărilor și de predare a amplasamentului. Vorbim de 900.000 lei, cu tot cu TVA, care nu sunt cheltuiți din bugetul local. Nicu Enea și Osoiu sunt celelalte două străzi, unde introducem infrastructura de apă menajeră, apă pluvială și apă uzată. Și în acest caz urmează să eliberăm autorizația de construcție, dacă vin toate avizele.”

Astfel, reţeaua de alimentare cu apă potabilă se va extinde pe străzile General Nicolae Şova şi Primăverii, precum şi în Parcul Municipal, cu 1,925 km. În plus, va fi achiziţionată o staţie de pompare cu hidrofor.

Extinderea infrastructurii de colectare a apelor uzate menajere se va realiza pe strada General Nicolae Şova, pe o lungime de 485 m. Pe aceeaşi stradă, pe un sector de 310 m, se va construi canalizarea apelor pluviale.

Termenul de finalizare pentru lucrările de la strada General Nicolae Șova este 30 noiembrie, iar pentru celelalte două 31 decembrie.