Stiri si noutati din Jud. Bacau. Temele care conteaza. Mai mult decat informatie.

Nu trei, ci patru fete de zece are Oneştiul, după ce s-a tras linie sub rezultatele Evaluării Naţionale 2014, etapa pe contestaţii. Carlei Vlase (Şcoala Gimnazială „Ghiţă Mocanu”), Teodorei Bulichi şi Dianei Ganea (Şcoala Gimnazială Nr. 1) li s-a alăturat Teodora Şoiman (Şcoala Gimnazială Nr. 1). Cele două Teodore şi Diana au fost chiar colege de clasă, iar alături de Carla vă împărtăşesc ce înseamnă „fată de zece”.

Teodora Bulichi, elevă de 10: „Eu am văzut examenul ăsta ca pe răspunsul meu de final. Pur şi simplu mi s-a părut că a fost un răspuns la tot ce am făcut în cei opt ani. Sunt olimpică la fizică. Lucrând la fizică, am învăţat să pot să mă descurc în orice situaţie. De asta, la examen mi-a venit foarte uşor. Spre exemplu, la română ştiam să interpretez textele. Am avut parte de susţinerea părinţilor, a colegilor, nu mi-a impus nimeni să învăţ. Am învăţat pur şi simplu din plăcere.”

La sfârşitul clasei a VIII-a, fetele-s mândre de tot şi au şi de ce. Nu-i de ici de colo să aduci peste deprimantul Oneşti speranţa. În oraşul care parcă te sufocă, patru fete cu buletine fără vechime dau lecţii de performanţă şi o fac pentru că aşa vor ele, nu datorită vreunei nuieluşe care să le fi vegheat parcursul vreme de opt ani.„Aşa am fost învăţată de mică, din clasa I părinţi m-au învăţat să muncesc. Nu ştiu cum e să nu munceşti. Am muncit pentru că aşa am simţit şi am fost învăţată” – spune Teodora Şoiman. „Simţi o mândrie când simţi că ai rezultate bune, că ai muncit şi sunt ale tale” – completează Carla, iar Teodora Bulichi şi Diana nu fac altceva decât să le întărească afirmaţiile: „am avut parte de susţinerea părinţilor, a colegilor, nu mi-a impus nimeni să învăţ. Am învăţat pur şi simplu din plăcere”. „Eu – împărtăşește Diana – de mică am simţit că trebuie să învăţ. Nu m-au obligat părinţii, au fost însă foarte receptivi la tot ce am avut să le spun, ai mei m-au încurajat orice aş fi făcut şi niciodată nu mi-au dat o recompensă pentru învăţat, nu. Ai mei doar m-au susţinut. Au vorbit mereu şi m-au încurajat. Chiar dacă ei ajung seara târziu acasă, momentele în care vorbesc cu ei fac cât o mie de alte discuţii cu alţi oameni”. Toate patru vorbesc cu admiraţie şi recunoştinţă despre părinţi. Nu le-au impus să înveţe şi nici nu le-au promis recompense.

„Mare lucru să ştiţi că nu au făcut, m-au îndrumat să învăţ şi nu mi-au zis vezi că dacă nu înveţi se întâmplă nu ştiu ce… pur şi simplu m-au educat să învăţ şi nu au stat vreme de opt ani să-mi spună să fac asta. În primul an mi-am dat seama că, dacă învăţ, sunt apreciată, şi de atunci nu au mai avut treabă cu mine” – spune Teodora Şoiman.

Handbal, lectură, fizică şi pasiunea de a scrie

Mediile de zece obţinute la Evaluarea Naţională la probele de matematică şi limba şi literatura română nu spun chiar totul despre ele. Teodora Şoiman face handbal din clasa a III-a. E extremă stânga, iar sportul a modelat-o nu doar fizic: „Dacă m-a învăţat ceva, handbalul m-a învăţat să fiu organizată şi a avut o foarte mare influenţă în rezultatele mele”.

Carla citeşte. Citeşte mult. Nu autori români şi nu ce s-ar aştepta un adult să citească o puştoaică de clasa a VIII-a. Ultima carte – Imaginea din oglindă, de Sandra Brown. Lectura, spune Carla, i-a dezvoltat limbajul şi a ajutat-o să comunice uşor. Teodora Bulichi a luat fizica-n serios în clasa a VII-a, iar în clasa a VIII-a a dat clasă la Olimpiadă: „în momentul în care am aflat că sunt prima pe judeţ, practic am uitat de toate momentele grele, a fost mai frumos decât orice am putut să trăiesc până atunci şi mi-am demostrat şi mie nişte lucruri, asta a contat cel mai mult”.

Diana scrie și vrea să devină chirug pediatru

În următorii patru ani, fetele de zece ale Oneştiului cel mai probabil vor fi colege. Toate vor la Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir”, matematică-informatică intensiv engleză. Din 2018, drumurile lor vor fi diferite. Carla şi Teodora Bulichi nu ştiu încă spre ce se vor îndrepta, timp este suficient. Teodora Şoiman, abia ieşită din adrenalina Cupei Oneşti, vrea ca peste ani să lucreze cu cei mici: „nu m-am gândit foarte serios la asta, dar ştiu că undeva, cumva, o să lucrez şi cu copii, o să fac şi o facultate de sport, pentru că îmi place foarte mult. Am stat cu nişte piticoate născute în 2004-2005 şi sunt aşa de drăguţe, te simţi atât de bine lângă ele. Voi face şi altceva, trebuie să mă hotărăsc ce, dar o să fie bine”. Diana a participat la olimpiade la limba română pe bandă rulantă. Îi place să citească, dar şi să scrie, și vrea să devină „chirurg pediatru. Medic – pentru că eu cred că este cea mai nobilă meserie pe care o poate avea un om, chirurg – pentru că ţine de interior, de ceea ce nu se vede, iar pediatru – pentru că la copii e altfel. Copiii cred în poveşti, cred în magie, cred că prin perfuziile alea curge apă fermecată, ei sunt altfel şi ei supravieţuiesc tot timpul, deci… de asta chirurg pediatru.”

Emil Ganea, profesor de matematică, inspector şcolar pentru implementarea descentralizării instituţionale, „ceea ce înainte se chema inspector teritorial”, tatăl unei fete de 10: „Este foarte frumos şi foarte emoţionant. Tot ce a făcut a făcut pe munca ei şi neconstrânsă de nimeni. Nu i-a plăcut să umble cu jumătăţi de măsură: dacă tot mergem la un concurs, mergem să câştigăm sau măcar să fim printre primii. I-a plăcut să fie educatoare de mică, învăţătoare – eu sunt profesor de matematică, mama – profesoară de fizică. A trăit cu noi toate gradele didactice. În incintă făcea inspecţie cu copiii. Poate s-a autoeducat. A văzut cum noi ne pregăteam pentru examene şi probabil asta a motivat-o şi pe ea să înveţe. Când s-a dus în clasa I ştia să citească foarte coerent şi foarte cursiv, ştia să socotească. De la toate concursurile venea cu rezultate bune şi nu pentru că erau tata profesor şi mama profesoară, ci pentru că era ea bună.”

Teodora Ciuraru