Administratorului public al Oneștiului i se permite să fie mai puțin competent decât administratorului unei comune
După ce fostul administrator public al orașului, Ionuț Tenie, fin al fostului primar Laurențiu Neghină, s-a retras în funcția de director al Bibliotecii, Primăria caută
un înlocuitor la fel de „calificat”. Condițiile specifice pentru ocuparea funcției de administrator public, post scos la concurs, sunt mai permisive decât au fost la Helegiu, în august. Fostul primar al comunei Helegiu, Mihaela Bădic, ocupă acum postul de administrator public al comunei, după ce a luat concursul pentru care s-au cerut „minim 10 ani vechime în specialitate studiilor necesare exercitării funcției” și „minim 7 ani experiență în funcții de conducere”. Primarul Ciprian Enea a declarat pentru Bacău Info că el are nevoie de profesioniști și de aceea au fost condițiile care au fost.
Lăsate la îndemâna primarilor, posturile specifice din administrația publică locală creează paradoxuri, cu oameni mai puțin competenți la un oraș de 40.000 locuitori decât la o comună cu 7.000. Pentru aceeași funcție într-o primărie, criteriile de selecție sunt diferite.
În august 2016, la Helegiu, s-a desfășurat concursul pentru ocuparea funcției de administrator public. S-au cerut studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile: juridic, economic, administrative; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei minim 10 ani; experienţă în funcţii de conducere minim 7 ani.
Postul a fost câștigat de fostul primar al comunei, Mihaela Bădic, care în prezent este și consilier local la Onești din partea ALDE.
Gnatiuc, responsabil de concurs
La sfârșitul lui septembrie, Primăria Onești a anunțat concurs la sfârșitul lui octombrie pentru ocuparea funcției administrator public, deținută până de curând de Ionuț Tenie. Spre deosebire însă de criteriile specifice care au fost de îndeplinit pentru concursul organizat la Helegiu, la Onești nu se pune problema de experiență.
Contactat de Bacău Info, primarul Nicolae Gnatiuc a refuzat să ofere un punct de vedere cu privire la subiect, subliniind că nu dă declarații prin telefon. Nici viceprimarul municipiului Onești, Laura Abageru (ALDE), nu a făcut declarații referitoare la subiect, precizând că responsabilitatea îi aparține primarului Nicolae Gnatiuc.
Primarul Enea: „Bănuiesc că la Onești nu au nevoie de un om competent”
De partea cealaltă, la Helegiu, primarul Ciprian Enea spune că primarii sunt în măsură să stabilească criteriile specifice și că el a avut nevoie de oameni profesioniști.
„Eu am nevoie de oameni cu experiență, am o comună grea, o comună cu 7000 de locuitori, trebuie un om care să aibă experiență în a conduce (…) Nu știu ce să spun despre Onești, bănuiesc că nu au nevoie de un om competent acolo, fiecare își face politica la nivel de primărie așa cum gândește. Eu am avut nevoie de un om cu experință lângă mine, nu știu ce vor să facă cei de la Onești. Aceste cerințe sunt la dispoziția primarului” – a declarat Enea pentru Bacău Info.