Apă nepotabilă în sistemul public al comunei Nicolae Bălcescu
Direcția de Sănătate Publică Bacău spune că apa din rețeaua publică e
conformă în mai bine de 95% dintre probele analizate, recoltate atât din stațiile de tratare, cât și de la robinete. În restul cazurilor, problemele au fost înregistrate în urma unor avarii sau a unor lucrări de înlocuire a conductelor de distribuție. În județ încă mai există probleme în multe comune și, contrar opiniei generale, cele mai grave situații s-au înregistrat la apa recoltată din fântâni.
Prin monitorizarea de audit și de control efectuată în 2014 și 2015 de Direcția de Sănătate Publică, prin prelevarea de probe de apă la ieșirea din stațiile de tratare, la ieșirea din rezervoare și la consumator, s-a constatat că procentul analizelor conforme a fost de peste 95% din total. Probleme înregistrate la probele neconforme au foste legate de turbiditate, culoare, clor rezidual și germeni. Conform DSP, indicatorii neconformi au fost înregistrați în caz de avarii și în perioadele în care s-au realizat lucrări de înlocuire a rețelei de distribuție. După remedierea avariilor, spălarea și dezinfectarea porțiunii de rețea și repetarea analizelor, aceștia s-au normalizat.
„În cursul anului 2014 au fost prelevate și analizate de către reprezentanții DSPJ Bacău din rețeaua orașelor și la plecare din stațiile de tratare și din bazinele de înmagazinare 1596 de probe fizico-chimice, pe care s-au făcut 2400 de analize, și 1942 de probe bacteriologice, pe care s-au realizat 8020 de analize. Probele necorespunzătoare bacteriologic și chimic se încadrează în limita de 5% din totalul probelor efectuate, acceptate prin normele în vigoare, cu atât mai mult cu cât, după repetarea locr, acestea au ieșit corespunzătoare. Probele au fost necorespunzătoare prin indicatorii culoare, turbiditate, clor rezidual, germeni totali”, a declarat Anda Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Bacău.
Ideea des întâlnită că apa din fântâni ar fi mai curată decât cea de la robinet a fost demontată, în multe cazuri, de analizele DSP. În perioada 2014-2015 au fost verificate surse publice de alimentare cu apă din 32 de localități din întreg județul. Valori mari la parametrul nitrat au fost înregistrate în Racova, Găvănești, Huruiești, Gura Văii, Parincea și Răchitoasa. În mai multe situații, însă, apa nu este corespunzătoare la parametrii bacteriologici. În cazurile acestea, împreună cu primăriile și medicii de familie, cei de la DSP au luat o serie de măsuri pentru a informa consumatorii, cum ar fi inscripționarea cu specificația „apă nepotabilă”, curățarea și dezinfectarea apei și îndepărtarea surselor de impurificare a apei, cum ar fi latrine, adăposturi de animale, depozite pentru gunoiul de grajd.
Însă nu au putut fi analizate decât fântânile publice, deoarece doar la acestea face referire legislația sanitară. Pentru cele din gospodăriile individuale, care deservesc familiile, proprietarii sunt cei care trebuie să solicite realizarea analizelor, ceea ce se întâmplă arareori.
În comunitățile unde pânza de apă freatică prezenta valori foarte mari la parametrul nitrat s-a asigurat alimentarea populației cu apă distribuită în sistemul centralizat din foraje la mare profunzime.
Asta nu reprezintă, însă, o garanție pentru calitatea apei care ajunge la consumatori. În Nicolae Bălcescu, de exemplu, sistemul de alimentare cu apă este compus din trei surse: Nicolae Bălcescu, Valea Seacă și Galbeni. Apa este de profunzime, provenind din foraje la 100 m. „Probleme au fost întâmpinate la nivelul sistemului Valea Seacă, care prezenta depășiri la parametrul amoniu și la sistemul Galbeni, care prezenta depășiri la parametrii culoare și turbiditate. Până la remedierea deficiențelor apa poate fi utilizată în scop menajer și nu în scop potabil”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Bacău, Anda Dumitrescu.
Primarul din Nicolae Bălcescu susține că problema din Valea Seacă s-a rezolvat, dar pentru Galbeni nu are încă o soluție. „Au fost probleme, dar s-au rezolvat din filtrare. La ultimele analize știu că s-au rezolvat problemele. La Galbeni este vorba despre culoarea apei, la care am solicitat niște experți. Acolo este o problemă care de ani de zile persistă și am încercat prin filtrări, dar este posibil să fie o pansare a situației, din câte ne-au spus specialiștii și poate se rezolvă, că avem un puț cu o culoare mai gălbuie. La Valea Seacă era vorba de niște reglaje la stația de clorinare, din câte știu. Este serviciu propriu de exploatare a apei și canalizării. Asta pentru că, în momentul în care au fost discuții cu CRAB-ul, când s-a făcut această investiție, erau câteva conducte pe domeniul privat și dânșii nu acceptă colaborare în sensul acesta, acolo e o problemă. Dar asta nu înseamnă că nu poate funcționa sistemul. Noi avem un serviciu de apă canal înființat în urmă cu un an de zile și apa este potabilă.”