Poarta de lemn dân Caşin – marca identitară a Văii Caşinului, consideră reputatul

etnolog Ion Ghinoiu. Opera „Porţile de lemn ale satului, porţile sufletului” a trecut de etapa în care a smuls admiraţia unora sau altora şi, încet-încet, generează o emulaţie creatoare în rândul cercetătorilor importanţi din România. Expoziţia şi conferinţa de la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, dedicate porţilor descrise de Constantin Tudose, confirmă reuşita unei abordări scriitoriceşti care nu-şi găseşte locul într-un gen literar şi căreia îi lipseşte acribia unei cercetări ştiinţifice, dar exultă prin istoria vie pe care o impregnează în memoria colectivă a comunităţii din Caşin.

Caşin, satul porţilor de lemn. Aşa ar trebui să înceapă orice prezentare a potenţialului turistic din microregiunea etnografică a Văii Caşinului. Ne permitem să-i spunem aşa datorită concluziilor unor cercetători importanţi de talie zonală şi naţională, care disting deosebirile văii Caşinului din punct de vedere etnografic şi etnologic.

Astfel, prof. univ. dr. Ion Ghinoiu, coordonatorul „Atlasului Etnografic Român”, remarcă potenţialul şi valoarea etnografică a artei populare materializate în lemn. Căşunenii şi-au ridicat porţi de lemn de sute de ani, poate chiar din 1410, anul de atestare documentară. Din fericire, în Caşin se poate vorbi, mai degrabă, despre o tradiţie care evoluează în etape noi, decât despre o moştenire identificată prin literatura de specialitate şi la care se apelează din vreme în vreme. 

Uliţele satului şi oamenii locului scriu şi transformă continuu istoria porţii de lemn. Istoria mare, istoria naţională este scrisă sau ar trebui să fie rezultatul cumulat al istoriilor comunităţilor locale, iar contribuţia locuitorilor văii Caşinului adusă istoriilor regiunii Moldovei şi României este chiar istoria parţială trecută pe hârtie de Constantin Tudose.

În strofocarea cotidiană de a descoperi branduri naţionale, regionale sau locale sforăitoare, interesante sau la modă, sunt omise valorile autentice aflate într-o stare latentă, aşteptând doar recunoaşterea contemporanilor. În aceste porţi dân lemn a găsit etnologul Ion Ghinoiu marca identitară a Văii Caşinului, pe care o vrea însemnată şi recunoscută.

„În cea mai gravă criză identitară, trebuie acum, la început de secol, să ne căutăm mărcile identitare. Una din mărcile naţionale, zonale, locale, uitaţi-vă că există. Trebuie să le căutăm. Pe această temă a mărcilor identitare avem, ca exemplu concret, porţile din lemn ale Caşinului. Cimitirul Vesel din Săpânţa şi porţile de lemn din Caşin ar trebui promovate la pachet în ţară şi în afara ei,” apreciază Ion Ghinoiu.   

În cadrul conferinţei de la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, dr. Aurelia Cozma, cercetător ştiinţific, a găsit locul cărţii porţilor din Caşin, deşi cu greu poate fi cuantificată contribuţia unei astfel de lucrări, atâta vreme cât se poate spune că menţine vie o tradiţie şi generează o emancipare culturală a satului.

„Aţi făcut în aşa fel încât o pagină din istoria Moldovei, şi nu numai, să treacă în nemurire prin această lucrare extraordinară.”  

Tot despre un loc a vorbit şi Ion Ghinoiu, dar despre un loc nou, pe care să fie ridicată poarta de lemn dân Caşin, după ce aceasta poate fi contemplată pe uliţele satelor Caşin, Curiţa, dar şi în curtea Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău. „Poate şi-ar găsi locul şi într-un muzeu în aer liber, poate chiar aici în Muzeul Satului la intrarea în zona caselor aduse din Moldova.

Specificul microregiunii Caşinului a fost evidenţiat şi de profesorul dr. Dorinel Ichim în lucrarea sa „Zona etnografică Trotuş”. Într-un interviu acordat pentru Oneşti Expres, acesta sublinia trăsăturile singurei comunităţi de munteni din Moldova. „Unele sate din microzona Caşin sunt locuite de populaţie venită de la Rucăr şi Dragoslavele, în două etape. În perioada când armatele austriece au ocupat Câmpulung, Rucăr şi Dragoslavele, localnicii nu au mai putut să stea şi au plecat. Unde? Tot într-o zonă de munte. La Soveja. Frumoasă zona! Ei erau pastori, mocani. Şi s-au aşezat în doua sate: Rucăreni şi Dragosloveni. Şi aici s-au înmulţit, nu mai aveau vatră de sat, şi au venit la Caşin, care era constituit deja. Aici şi acum se mai vorbeşte graiul muntenesc. Au venit şi cu zestrea lor spirituală, culturală. Ei s-au mai moldovenizat, dar şi-au păstrat elemente specifice din dans, costume, folclor, grai. Şi-au păstrat obiceiul de a organiza parada cailor, să vină la Bobotează cu caii, ca să-i sfinţească cu aghiazmă.” 

În acelaşi context, conf. univ. dr. Paula Popoiu, directoarea generală a Muzeului Satului „Dimitrie Gusti”, remarca faptul că „muntenii se întorc în Muntenia prin cultură. Comunitatea de munteni din Moldova, după un periplu prin Transilvania, dintr-un loc vechi, ne-au adus o carte deosebită. Porţile de lemn ale satului, porţile sufletului te invită să treci dincolo de copertă. Este o carte care abordează o temă mai puţin cercetată, mai puţin cunoscută. Noi, etnologii, trecem de poartă fără să o vedem. Aceasta este însă plină de o simbolistică cu totul specială. Dacă aceste porţi sunt ale sufletului, ne va spune autorul, care dacă nu avea suflet, nu vorbea despre porţi. Prin sufletul dânsului a trecut toată această cercetare”.

Paula Popoiu a mai onorat încă o dată comunitatea căşunenilor, invitându-i să-şi expună machetele gospodăriilor, tot din lemn, în cadrul expoziţiei celor mai frumoase sate din România, la împlinirea a 80 ani de către Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” Bucureşti.

„Suntem mai mult decât încântaţi că noi, cei care venim de unde zgâlţâie cumpăna fântânii şi poarta, să ne simţim în capitala ţării ca nişte ţărani, adică la noi acasă,” mărturiseşte Constantin Tudose, promotorul cultural al Caşinului. Acesta dezvăluie şi ce-i aşteaptă pe călătorii care trec prin Valea Caşinului, chiar în perioada Iarmarocului de Sfânta Maria, şi anume o gâlceavă de secole, Gâlceava Mioriţei.

La 20 km în linie dreaptă de vatra Caşinului se găseşte singurul loc de pe harta geografică a României unde se întâlnesc ţinuturile celor trei personaje umane din balada populară Mioriţa. Aşadar, avem Valea Caşinului, reprezentând baciul moldovean, care se întâlneşte în acel punct de gâlceavă a Mioriţei cu ţinutul baciului vrâncean, reprezentat de Soveja şi Tulnici. Mai apoi avem baciul ungurean reprezentat de comuna Breţcu. Iacătă un motiv în plus pentru a ne întâlni cu ocazia iarmarocului de Stămărie, când încercăm să arătăm celor care vor să ne privească şi să ne viziteze ce avem noi cel mai frumos,”Constantin Tudose, autorul cărţii „Porţile de lemn ale satului, Porţile sufletului”.

Sursa foto: Constantin Tudose    Sursa declarațiilor: link