În imobiliare, contează doar zona municipiului Bacău. Comune ca Poduri sau Răcăciuni au mai multe locuințe noi decât Oneștiul

Bacău, Hemeiuș, Mărgineni, Măgura, Poduri – aceasta e ordinea descrescătoare a

zonelor în care au apărut locuințe în județ, în 2015. Anul trecut au fost finalizate în municipiul Bacău de trei ori mai multe locuințe față de 2014, conform Institutului Național de Statistică. Dacă în 2014 recordul la nivel de județ era deținut de comuna Hemeiuș, cu 97 locuințe finalizate, în 2015 pe primul loc în top se situează municipiul reședință de județ, cu 215. Printre zonele cu dezvoltare imobiliară se numără Bulevardul Unirii, Martir Horia și Calea Romanului. Conform INS, „locuința terminată în cursul unui an este construcția cu această destinație, terminată complet în anul de referință, care nu a existat anterior (ale cărei elemente, inclusiv fundația, s-au construit pentru prima dată) și la care s-au realizat toate categoriile de lucrări prevăzute în documentația de execuție, fiind recepționată de beneficiari”.

În anul 2015 s-au terminat 65 de locuințe din fondurile populației, acestea fiind case, iar diferența de 150 sunt locuințe terminate din surse proprii ale persoanelor juridice care au construit blocuri. În 2015, în municipiul Bacău, s-au terminat trei blocuri mari cu 60 de locuințe, 84 de locuințe și patru locuințe,” a declarat pentru bacauinfo.ro Daniela Măgirescu, de la Direcția Județeană de Statistică Bacău.

În mediul urban, municipiul Bacău este urmat de Dărmănești (18), Comănești și Moinești (17), Buhuși (13), Onești (12), Slănic Moldova (5).

La fel ca în 2014, în 2015 pe primul loc în mediul rural se situează comuna Hemeiuș, cu 103 locuințe finalizate, urmată de Mărgineni – 41, Măgura – 28, Poduri – 27, Răcăciuni – 22, Letea Veche – 21, în restul comunelor din județul Bacău raportându-se sub 20 de locuințe finalizate în 2015 sau nici una. Figurează în statistici cu „lipsă date” Berești Bistrița, Colonești, Coțofănești, Dealu Morii, Filipeni, Ghimeș-Făget, Gârleni, Glăvănești, Huruiești, Motoșeni, Odobești, Parava, Plopana, Răchitoasa, Roșiori, Sărata, Strugari, Tătărăști, Valea Seacă.

În acest moment, într-adevăr, nu se mai construiește, pentru că satele sunt îmbătrânite, tinerii care au rămas reconstruiesc casele părinților și, dacă mai fac, fac reparații capitale la acelea, nu fac investiții noi. Mi-aș dori să nu se mențină acest trend, dar mi-e foarte greu să fac acum un pronostic. Nu cred că în următorii ani se va schimba ceva, pentru că zona noastra nu e foarte atractivă. Oamenii trăiesc din agricultură, o agricultură care …dacă Dumnezeu ne dă producție, nu avem preț. Anul acesta am avut ploi mai-iunie, au venit iulie-august care ne-au făcut praf culturile de toamnă. În aceste condiții, oamenii nu pot dezvolta investiții.(…) Locuințele vechi le mai modernizează. (…) Ne străduim să modernizăm infrastructura, îi încurajăm pe tineri să accese fonduri ca să se poată dezvolta…” – a declarat primarul comunei Motoșeni, Constantin Ghelase, pentru bacauinfo.ro.

La Parava, explică primarul Costel Dediu, se construiește, dar mai greu. „Vin băieții din Italia, toarnă fundația, anul viitor o ridică, următorul o acoperă, și probabil anul trecut nu s-a finalizat niciuna. În Parava se construiește, dar la cele mai multe le dăm prelungire de autorizații… La noi se construiește cel mai mult la Rădoaia, dar acolo foarte mult fără autorizații de construcție, pentru că nu a încă acte de proprietate pe terenuri, acum își fac actele, o parte din ei, ca înțeleg că trebuie să aibă autorizații de construcție ca să poată avea și curent electric, și canalizare, și apă, și toate utilitățile” – a declarat primarul Costel Dediu.