„Pile” inventate şi traficate în parc

Jandarmii au reținut un băcăuan care a pretins ca e angajat al ITM și

i-a cerut unei femei 350 lei ca să o ajute cu dosarul de pensie. Păgubita și-a dat seama că a fost păcălită după ce bărbatul a luată-o la sănătoasa imediat ce a primit banii.

Incidentul a ajuns în atenția jandarmilor care patrulau în zona Parcului Trandafirilor în momentul în care femeia s-a apucat să strige că a fost prădată. Aceștia au reușit să îl prindă pe bărbatul de 51 ani, acuzat de înșelăciune. L-au dus la Secția 2 de Poliție, unde femeia a povestit că, în timp ce se afla în zona Parcului Trandafilor, a fost abordată de către doi bărbaţi. Unul dintre ei s-a recomandat ca fiind inspector la Inspectoratul Teritorial de Muncă și s-a oferit să-i faciliteze soluţionarea unor probleme la Casa de Pensii, în schimbul sumei de 350 lei. Nu a stat pe gânduri și le-a dat banii ceruți, moment în care amândoi au luat-o la fugă.

În continuare este căutat și complicele bărbatului reținut.