PSD și aliatul său cel mai important, PNL, par să-și fi propus

asfixierea în masă a contribuabililor. Pensii speciale pentru parlamentari, funcționari parlamentari, magistrați, militari, personal diplomatic și consular, controlori ai Curții de Conturi, grefieri, salarii mărite pentru demnitari, medici, profesori, polițiști, funcționari, cu un cuantum de până la 350%, 25% în cel mai rău caz… e imposibil să ținem ritmul, ca oameni care ne-am creat locurile de muncă.

Am discutat între noi, colegii care lucrăm pentru bacauinfo.ro, și am ajuns la concluzia că nu mai trebuie să muncim pentru o viață decentă, ci pentru supraviețuire, în acest regim PSD – PNL. Ne-ar fi ajutat scăderea cuantumului contribuțiilor sociale, alea pe care trebuie să le plătim până pe 25. Alina Gorghiu a spus însă aseară că nu-s resurse pentru relaxare fiscală. Ciudat, au fost / sunt resurse pentru toate salariile și pensiile de mai sus.

E imposibil să ne dăm seama de unde-s resurse pentru toate cele de mai sus, dar pentru susținerea creării locurilor de muncă în mediul privat nu-s. În economia reală, facturile cu plata la 60 zile sunt o banalitate. Azi am amânat cu 15 zile un cec pentru o achiziție pe care am făcut-o în tehnologie, sperând să încasăm între timp ceva din facturile emise. Un om de afaceri cu care am vorbit zilele trecute, din Bacău, i-a solicitat unui partener al său să-i dea un cec pentru septembrie pentru prestații efectuate până la 1 august. A primit un cec pentru noiembrie, cu explicația „mai bine așa, în caz de…”. E vorba de câteva sute de mii de euro, iar autoritatea contractantă e statul, contractul fiind în urma unei licitații cu vreo 7-8 ofertanți.

O primărie din județ a făcut o cerere de plată în martie, pentru lucrări pe fonduri europene. I-a fost vizată la finalul lui mai și a primit banii în iunie (o să citiți la noi). E imposibil pentru o societate care a licitat corect să nu aibă probleme cu termenele astea de plată, la 120 zile. Statul plătește la 120 zile (!), dar are resurse fără număr pentru bugetari.

Pentru centura Bacăului și pentru multe altele n-au fost resurse… inclusiv pentru minciuna numită PNDL. Veți citi multe dezvăluiri în perioada următoare, nu le deconspirăm aici, îi lăsăm, ca și până acum, să reacționeze.

Un alt om de afaceri ne-a declarat că ceea ce am scris noi că ar fi încasat anul ăsta era pentru lucrări efectuate înainte cu peste șase luni. Pentru că statul român are două certitudini: să se îngrașe pe sine și să îngrașe băncile.

Nu avem contracte cu statul, dar, cu toată sinceritatea, ne dorim. Pare că statul are foarte mulți bani de împărțit și vrem să fim și noi la masa asta, dacă nu e cu supărare. Marius a fost toată ziua de sâmbătă pe teren, a lucrat la un material video excepțional, a trebuit să stea în montaj până duminică la 05.30 dimineața, pentru că la 10.00 era programată vizionarea. Munca oricui lucrează pentru bacauinfo.ro e mult mai prost plătită decât face, pentru că efortul depășește cu mult banalul 08.00 – 17.00, în condițiile în care și consumul psihic e uriaș. Dar ne e imposibil să plătim taxe, contribuții sociale la nivelul la care să suportăm toate pensiile speciale și toate salariile majorate ale bugetarilor.

Acum două luni am primit din partea ANAF, în același plic, somație și titlu executoriu pentru vreo 400 lei, întârziasem cu o săptămână niște taxe. E imposibil să înțelegem cum ajung unii, din Bacău, la datorii către stat de sute de mii sau milioane de euro, dacă ANAF a avut atâta vigilență pentru mai puțin de 100 euro.

PSD și PNL au un plan ucigaș, nu sinucigaș, pentru 2016. Desprinse total de lumea reală, sacrifică orice pentru alegerile de la anul.

Nu mai merge.

Știi că nu mai merge în momentul în care mai mulți oameni de afaceri vin și ne spun: „sunteți convingători și ne ajută ceea ce faceți, ăștia-s banii. Continuați așa!” (apropo, dacă sunteți de aceeași opinie, dați-ne un mail la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.  sau sunați la numărul de pe site 🙂 )

Și am înțeles mesajul, e nevoie de mai mult bacauinfo.ro. De astăzi, ni se alătură un om care împărtășește valorile noastre, cu care am fost colegi mulți ani și a cărui semnătură o veți vedea începând cu zilele următoare. Să fie într-un ceas bun!

Sursă foto: jilltrains.com