Stiri si noutati din Jud. Bacau. Temele care conteaza. Mai mult decat informatie.

Modernizarea reţelei termice secundare de termoficare, în cifre: 39% grad execuţie (o creștere cu 5% între

25 martie – 8 mai), 26,905 milioane lei PLĂŢI EFECTUATE de Primăria Bacău (din valoarea totală a contractului de 85, 80 milioane lei), 1.140 ZILE ÎNTÂRZIERE pe total lucrări din contract (perioada iniţială de execuţie a lucrărilor fiind de 400 zile). Primăria spune că executantul nu are oameni și utilaje să mai lucreze!

Ritm de lucru extrem de lent al asocierii care a câştigat licitaţia de schimbare a reţelelor termice secundare (RTS) de termoficare.

Constructorii Branpis SRL Bacău – Elsaco Electronics SRL Botoşani – Logstor A/S Danemarca – Confort SA Timişoara au reuşit în 44 zile de sezon cald să avanseze doar cu 5% din cuantumul valoric al contractului. La finalul lunii martie se aflau la 34% grad realizare, iar la mijlocul lunii mai la 39%, în cazul celor 8 puncte termice (Lot 2, 4) la care au început lucrările încă din primăvara anului 2014. 

În ritmul actual, cu o evoluţie între 0% şi 8% în ultimele 5 luni, doar pentru finalizarea celor 8 PT constructorii au nevoie de 5 până 220 de luni.

De la ultima raportare prezentată de bacauinfo.ro, din 28 martie şi până la 8 mai 2015 cel mai important progres e la punctul termic nr. 25, respectiv 8%. În aceeaşi perioadă s-a mai lucrat doar la trei PT: PT 28 (5%), PT 97 (1%), PT 15 (2%).

Întârzierile înregistrate la execuţia celor 8 PT din Loturile 2 şi 4 (contractul include şi Loturile 3, 5) depășesc de aproape 3 ori durata lucrărilor stabilită în contract, respectiv 28.04.2014 (data emiterii ordinului de începere) – 01.07.2015 (dată finalizare contract). 

Potrivit Primăriei Municipiului Bacău, întârzierile sunt cauzate de incapacitatea executantului de mobilizare a utilajelor şi a forţei de muncă pentru respectarea graficelor.

PT

SITUAŢIE LUCRĂRI PERIOADA

noiembrie 2014 – mai 2015

EVOLUŢIE ÎN PROCENTE, ultimele 5 luni

TIMP NECESAR, estimare pe baza evoluţiei în ultimele 5 luni

Nov. 2014

Martie 2015

Mai 2015

29

90%

95%

95%

5%

5 luni

18

82%

85%

85%

3%

25 luni

25

33%

42%

50%

17%

15 luni

28

20%

50%

55%

35%

7 luni

97

60%

60%

61%

1%

195 luni

15

10%

10%

12%

2%

220 luni

21

20%

35%

35%

15%

23 luni

Zona Centrală

80%

85%

85%

5%

15 luni

Lucrările la PT din Loturile 3 şi 5 (în total 14 PT) cuprinse în acelaşi contract de execuţie au rămas la acelaşi nivel, excepţie făcând doar PT 17, cu o creştere de 4%.

După o perioadă inexplicabilă de amânare, Primăria Bacău a emis autorizaţiile de construcție la Loturile 3 şi 5. S-au procurat materialele şi au început lucrările de decopertare, terasamente la PT 20, PT 115, PT 11, PT 27, PT 62 şi PT 63.

Denumire PT

Situaţie lucrări 2015

Evoluţie în procente pentru 44 zile

Martie

Mai

4

23%

23%

0%

14

15%

15%

0%

20

29%

29%

0%

43

33%

33%

0%

115

31%

31%

0%

9

20%

20%

0%

11

23%

23%

0%

17

33%

37%

4%

19

21%

21%

0%

22

22%

22%

0%

27

22%

22%

0%

35

32%

32%

0%

62

22%

22%

0%

63

23%

23%

0%

Pe contractul de înlocuire a reţelelor termice secundare de termoficare – loturile 2, 3, 4, 5 – au fost efectuate plăţi cumulate la zi în valoare de 26,905 milioane lei. Valoarea totală a contractului este de 85,80 milioane lei. Constructorul a mai facturat pentru lucrările executate încă 2,504 milioane lei, bani care au fost solicitaţi la rambursare de Primăria Bacău pentru luna mai.

Pentru un grad de execuție a lucrărilor de 39%, constructorul a primit până pe 8 mai 31,35% din valoarea contractului.

Întârzieri au fost înregistrate şi în cazul celor 5 PT finalizate, în total 739 de zile. Acestea au avut loc pentru că au fost necesare lucrări suplimentare, cauzate de modificarea traseului, în urma revendicărilor de proprietăţi private care au apărut după obţinerea autorizaţiei de construire. Alte cauze au fost intersecţiile cu alte reţele, necuprinse în avizele deţinătorilor. Şi la PT 33 au fost probleme, din cauza revendicării unor proprietăţi private pe traseul reţelei termice şi intersecţiilor cu gospodăriile utilitare. Toate modificările de traseu au fost cuprinse în 6 dispoziţii de şantier emise de proiectant.

Alte întârzieri au fost produse de ploi abundente şi din cauza apariţiei unei lucrări neprevăzute de extindere a reţelei pentru alimentarea consumatorilor CFR la PT 69.

Lucrările suplimentare de la PT 7 şi PT 33 au ajuns la 17%, respectiv 14,26%, din valoarea contractului stabilită pe fiecare obiectiv în parte. Modernizarea celor 5 PT a costat 10,707 milioane lei.

Denumire PT

Plăţi efectuate de Primăria Bacău (cumulate la zi)

Întârzieri (zile)

Valoare lucrări suplimentare

2009

2010

2011

Lot 1 – PT 7

1,681 milioane lei

49

226

297.639 lei

Lot 2 – PT 13

2,087 milioane lei

24

36

Lot 3 – PT 31

3,898 milioane lei

22

Lot 4 – PT 33

1,465 milioane lei

50

96

238.612 lei

Lot 5 – PT 69

1,576 milioane lei

110

126