Ianuarie – luna în care, mai mult decât în orice altă perioadă a anului, înainte de 1990, ziarele erau înroșite la propriu. Aniversările

celor mai iubiți conducători, Elena (7 ianuarie) și Nicolae Ceaușescu (26 ianuarie), scoteau din condeie formulări greu de închipuit. Steagul Roșu abunda de ode, articole de înaltă prețuire care creionau activitatea prodigioasă a cuplului de aur, articole de specialitate și articole în care se vorbea de rezultatele extraordinare ale oamenilor muncii în regimul acum de tristă amintire.

Cum sunau titlurile de primă pagină? „Suprem omagiu de gînd și acțiune revoluționară aducem secretarului general al partidului, cu sentimentul datoriei comuniste, muncitorești exemplar împlinite”, „Sărbătorirea tovarășului Nicolae Ceaușescu, vibrantă manifestare a sentimentelor de adîncă prețuire și recunoștință față de marele Erou al neamului nostru”, „Gîndire profund științifică, novatoare, acțiune revoluționară în elaborarea teoriei și edificarea socialistă a patriei / Concepție profund umanistă prind calitatea vieții / Strălucită contribuție la dezvoltarea creatoare a gîndirii filozofice”, „Savantului de reputație mondială, personalitate prestigioasă a vieții politice și științifice românești  / Fierbinte magiu, calde felicitări, sentimente de profund respect

În 1989, actualul președinte al Uniunii Scriitoriulor din România Filiala Bacău, Calistrat Costin, scria în cinstea Elenei Ceaușescu:

Fiică a visului de aur

Fiică a pământului nostru bun,

Fiică a libertății de cuget

         și simțire

înflorind în lada de zestre

          a plaiului strămoșesc.

Fiică a păcii și gândului curat,

Fiică a dragostei sfinte

De tinerețe fără bătrânețe

    și viață fără de sfârșit,

Fiică a visului de aur

Năzuind întru deplină armonie

Fiică a istoriei unui popor

iubitor de lumină

       și plin de poezie,

Fiică a României, țara de dor,

        țară de glorii

        și trainică zidire,

Tovarășă Elena Ceaușescu,

Vă dorim ani mulți

             și multă fericire!

În 1988, tânărul Sebastian Lăzăroiu, consilier prezidențial al lui Traian Băsescu, fusese probabil desemnat reprezentant al clasei pentru versuri pe o pagină închinată Elenei Ceaușescu. 

OMAGIU

Ianuarie vibrează

ca o inimă…

Își scrie istoria pe toate iile sale albe

Pulsează ca un izvor de lumină…

Cîntecul său se revarsă

în albiile sufletelor noastre,

e ochiul pur al iernii,

e podul care ne unește

Fiică a Patriei!

Tot în ianuarie 1988, Petru Scutelnicu, redactorul șef al Revistei Plumb și președinte al Asociației „Octavian Voicu”, publica poezia „NEMĂRGINITA SĂRBĂTOARE” – ziua conducătorului iubit, pe o pagină cu un titlu înălțător – „La aniversarea zilei de naștere și a peste 55 de ani de eroică activitate revoluționară a tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU / EROULUI NAȚIUNII OMAGIUL NOSTRU FIERBINTE ”:

Dinspre patrie flori de lumină

aburul pîinii argintează

liniștea clipei.

Este o sărbătoare de suflet

a poporului meu

în ianuarie când aniversăm

Omul cel drept, cel bun

Cuvintele dinspre inimă

Faptele noastre de muncă și pace

în ceas de sărbătoare

Este țara o nemărginită

sărbotoare

coboară lumina

în bobul de grîu

vor crește stejari

din pașii noștri peste lume.

Celui mai iubit fiu

al acestei Patrii

                de lumină

                și dor

flori dinspre oameni

cîntec dinspre marea sărbătoare.

Și poetul Octavian Voicu i-a dedicat rânduri lui Ceaușescu. Cu o zi înaintea aniversării, în  25 ianuarie 1986, Voicu publica pe prima pagină a „Steagului roșu” poezia „Lumina țării

„De două decenii patria mea cupole de azur

                                                                te cuprind!

Este Nicolae Ceaușescu inspiratul tău conducător”

În 1987, Petru Enășoae, acum consilier județen independent, apropiat al lui Gabriel Berca, atunci – președintele Comitetului Județean de Cultură și Educație Socialistă Bacău, scria că „transformările înnoitoare, mutațiile culturale din „Epoca Nicolae Ceaușescu” au îmbogățit substanțial viața locuitorilor județului Bacău, înscriid-o  pe noi coordonate, în acord deplin cu valorile spirituale ale contemporaneității.”

În același număr din ianuarie 1987 „eroul Muncii Socialiste, directorul Întreprinderii Avicole de Stat Bacău”, Petru Plăcintă, astăzi „un intelectual rasat”, cetățean de onoare al municipiului Bacău îi aducea, alături de alți cunoscuți ai vremii – ing. Eugen Rotaru, directorul Întreprinderii Agricole de Stat Sascut, ing. Rodica Berea, directorul Întreprinderii de Postav Buhuși, și nu numai – „vibrant omagiu” lui Nicoale Ceaușescu.

Sentimentele noastre de înaltă stimă și deosebită prețuire pe care le nutrim față de secretarul general al partidului își au izvorul (…) Toate acestea reprezintă acumulări în primul rând de ordin calitativ și suntem bucuroși că am reușit să ne onorăm în condiții dintre cele mai bune răspunderile pe care ni le-am asumat în fața conducătorului nostru iubit. Aniversându-i ziua de naștere, avicultorii băcăuani își exprimă cele mai alese și sincere sentimente de dragoste și prețuire, adresându-i din inimă ani mulți de viață, multă putere de muncă spre a ne putea conduce cu aceeași fermitate destinele spre noi împliniri.”

În 1985 inginerii Gheorghe Antochi și Laurențiu Baciu, azi oameni de afaceri în domeniul agricol, scriau despre „Recensământul animalelor domestice” și „Zonarea raselor de animale, factor de bază în ameliorarea șeptelului”. Antochi și Baciu sunt printre puținii care rămân în zona limbajului tehnic, fără nicio aluzie la ilustrul conducător și consoarta sa.

Despre oamenii muncii scria și actualul corespondent al Agerpres, Cornel Cepariu, în 1984, tot într-un număr omagial. Cepariu reușește însă să ducă la un nivel greu de bănuit limbajul propagandistic.

Puternic stimulați de mobilizatoarea chemare „Patriei, mai mult cărbune!”, minerii din bazinul carbonifer al Văii Trotușului desfășoară o susținută și rodnică activitate de producție reușind să-și depășească sistematic, sarcinile de plan. Miercuri – 25 ianuarie, marchează un nou moment de referință în entuziasta întrecere socialistă în care se află antrenate toate colectivele de muncă; ziua record de producţie dedicată aniversării zilei de naşterea conducătorului partidului şi statului nostru – tovarășul Nicoale Ceaușescu, a consemnat sporuri apreciabile la  extracție (…)”

Aproape de neegalat sunt rândurile semnate în 1984, la aniversarea lui Ceaușeascu, de Vasile Sporici (Vlad Sorianu), fost director al Teatrului dramatic Bacovia, critic literar și reprezentant al grupării din jurul revistei Ateneu. Sporici a semnat pe prima pagină a Steagului Roșu textul „Comunistul”, pe care îl redăm mai jos:

Dintre toți eroii exemplari, pe care i-a nemurit literatura noastră, comunistul a prilejuit scriitorilor chipurile umane cele mai adevărate. Ele au dobîndit în ultimele aproape două decenii, de cînd comuniștii români sunt conduși de tovarășul Nicolae Ceaușescu, noi dimensiuni probematice, de o elevată tensiune a ideilor, de o patetică devoțiune revoluționară, de o puritate morală a idealurilor, pe care doar eroii legendelor populare le-au întrupat. Un asemenea personaj-forță nu ar fi prins atîta fremătătoare viață, dacă însuși primul comunist al partidului , primul cetățean al României moderne n-ar fi, el însuși – prin emoționanta-i biografie revoluționară, prin nestrămutatea sa hotărîre de a voi întru binele patriei, de a visa și făptui întru viitorul ei de aur – un erou de epopee națională, poate cea mai tulburătoare și mai grandioasă, pe care ne rămîne s-o dăltuim.

El, comunistul și cetățeanul emblematic al țării și una din personalitățile de prim plan ale vieții politice contemporane, el, cel mai bun dintre cei mai buni în strădania demnă a unui popor care și-a reîntinerit vocația zidirii pașnice, el, a cărui voce îndeamnă neobosit la bună înțelegere și strîngerea rîndurilor pentru a păzi și înmulți ceea ce am dobîndit cu atîta trudă. El, comunistul exemplar binemerită de la poporul și partidul său acum, cînd pășește într-un nou an al unei vieți dăruite cauzei comuniste, un sincer, cald și strămoșesc „LA MULȚI ANI!”” Casa de Cultură Bacău și-a denumit Biblioteca „Vasile Sporici”.

Vochița Iordache, secretar al Comitetului Județean Bacău al PCR, a fost printre semnatarele unor apăsate urări la ultima aniversare a Elenei Ceaușescu, 7 ianuarie 1989: „LA ANIVERSAREA TOVARĂȘEI ELENA CEAUȘESCU, strălucit om politic revoluționar, savant de largă recunoaștere internațională / Fierbinte omagiu, aleasă prețuire, din inimă urarea „LA MULȚI ANI””. Iordache, mama actualului lider PDL / PNL Bacău Adrian Iordache: „în galeria celor mai de seamă personalități ale națiunii noastre, numele tovarășei academician doctor inginer ELENA CEAUȘESCU, membru al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, prim viceprim-ministru al guvernului, președintele Consiliului Național al Științei și Învățământului, s-a înscris statornic, prin înaltul exemplu de militant comunist, devotat trup și suflet cauzei partidului și poporului, care și-a consacrat și își consacră întreaga viață înfloririi multilaterale a patriei, ridicării României pe cele mai înalte culmi ale progresului și civilizației.

Iată de ce, pentru toți fiii și fiicele patriei, pentru întregul nostru popor, aniversarea zilei de naștere a tovarășei Elena Ceaușescu reprezintă un moment de sărbătoare de inimă și cuget, cînd cu toții ne îndreptăm gândurile, cu aleasă stimă și recunoștință, cu bucurie și respect, către eminentul om politic savant de recunoscută reputație mondială care, alături de tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU, Conducătorul înțelept, cel mai iubit fiu al poporului nostru, a adus și aduce o contribuție de covîrșitoare însemnătate la înflorirea fără precedent a României socialiste, la creșterea prestigiului său în întreaga lume.

Pentru poetul Nicolae Mihail aniversările familiei Ceaușescu au fost nu o dată prilej de expunere a talentului. De pildă, în, 16 ianuarie 1988:

Ca o pasăre a visului nostru…

[…]

De rostesc Partid

măsor înălțimea zborului

cu gândul omului simplu

trecut prin furtună

încărunțit de timp

Cînd spun Ceaușescu

Zăresc prin țara lui Ianuarie

Ziua de 26 plutind în văzduh

ca o pasăre a visului nostru

de bucurie, libertate și pace.

Înainte cu un an, în 24 ianuarie, Nicolae Mihail publica „De ziua președintelui

Ctitor și zbor a tot ce se înalță

A fost și este și va fi speranță

                 A gândului de pace dus în lume

                 Pe drum de dor și înțelepciune

Credință, trăinicie pentru țară,

La țărm de an și porți de primăvară

               Când floarea de zăpadă stă să cadă

               Pe tâmpla Președintelui baladă

Copil și floare, codri și țărani

Din inimă îi spunem: „La mulți ani!”

În anul căderii lui Ceaușescu, Mihai Pauliuc scria în „Steagul roșu” „Primului bărbat al țării”, în 21 ianuarie:

De-o viață ești al nostru-al inimii aproape,

Ființa, neamul, imnul, de-atunci

                                         Le preamărești,

Respiri adînc, puternic în lucrurile toate

Ca rodul din livezi tot mai bogați ne crești.

În mîini înaripate preaînțelept ne-ai pus

Simbolurile țării să le purtăm departe,

Precum visa Poetul, clăditu-ne-am în sus

Prezenți ca și întregul ce tot

                                     Mereu se-mparte.

Ne-ai învățat cuvîntul – tăria în amiezi –

Cetăți cu grai fierbinte ai botezat

                                             sub soare.

Cu gestul fără seamăn a ceea ce cutezi

Și rosturi noi alegi, plecărilor pe mare.

Ești cel de pretutindeni – voință și lumină

Primul oștean al gliei și-acestei omenii

Cu vremea deopotrivă, eroică, senină

Ca stânca și ca iarba, alături să ne știi

Ca o coincidență, tot în 26 ianuarie, dar 1990, Doru Kalmuski nota în „Deșteptarea” sfârșitul iluziei născute de „Revoluție”, după decizia FSN de a se prezenta la alegeri, o confiscare a sensului evenimentelor din decembrie 1989. Un text premonitoriu, pentru o boală a cărei vindecare a fost dorită și la ultimele alegeri prezidențiale: „Faptul că acest Front a rechiziționat cu drept de proprietate autoritatea absolută, acordând partidelor nou apărute statutul de tolerați politici, ni se pare nu doar o încălcare a declarațiilor formale inițiale și nici o ezitare justificabilă, ci un act de discernământ politic efectuat cu rea credință. Administrând (și acum e clar că nu provizoriu) puterea pe care o deține, Frontul se transformă în deținătorul ei de drept, exercitând un rol de control executiv, protectorat sau directivitate, după caz, asupra tuturor articulațiilor sistemului social și politic. Iluzia […] a durat doar o lună.”

Notă: Despre cum au fost elogiați conducătorii iubiți în presa băcăuană am mai scris, anii trecuți, pentru 1 TV.