Stiri si noutati din Jud. Bacau. Temele care conteaza. Mai mult decat informatie.
În 2016 RAFO devine JAFO nu numai prin prisma conotațiilor pe care le dădea
Traian Băsescu atunci când era pe val, ci și din cauza jalei din rândul oamenilor care încă mai sunt angajați. Din ianuarie nu și-au mai văzut salariile. De curând, li s-au virat pe carduri câte 500 lei „să nu le blocheze”, însă o sumă ca asta și „fluturașii” pe care îi primesc nu țin nici de foame, nici de cald. Nu ajung nici pentru chiriile copiilor care au plecat să studieze și să-și facă un viitor departe de orașul în care viețile părinților sunt ținute în șah de interese care nu au nicio legătură cu ei. Față în față cu necazurile lor nu a stat nimeni: nici patronatul, nici senatorii, nici deputații, nici primarul, nici viceprimarul, nici foștii primari, nici nimeni.
Miercuri dimineață oamenii au protestat organizat. A fost însă un protest mai mult mut, cu multe priviri pierdute, deznădăjduite și cu puțină gălăgie, ici-colo câte o contră cu liderul de sindicat, Ion Marian.
Între acesta și oameni e o breșă evidentă: „luați interviu de la liderul de sindicat, ăla care-i îmbrăcat bine”.
Angela, care are 47 ani, nici nu a mai vrut să audă îndrumările lui Ion Marian. Printre rânduri, reiese că cineva a avut grijă ca protestul să nu se desfășoare conform planului: „În fața Pavilionului? Eu nu știam că acolo, eu am înțeles că aici protestăm, că nu-i lăsăm să intre. Intrăm ca proștii în fața Pavilionului, cine să vorbească, ce să ne spună? Ce am vorbit și ieri să vorbim și azi? Vorbim până la Sf. Așteaptă. Aici rămânem, nu lăsăm nicio mașină să intre și la revedere. Ce, ei au dreptul să stea la căldură și noi să stăm în frig tot timpul, să stăm fără bani și fără nimic? Stați aici! Stăm ca proștii în fața Pavilionului și strigăm la sigla RAFO. Nu avem salarii, nu avem bani, avem copii la facultate, facturile vin, nu ne lasă nimeni să trăim. Trăim cu bani puțini, nu am cerut… sunt bani puțini, nici ăștia nu ni se dau. Avem două luni de când nu am luat salariul, niciun ban. Ne-au dat ca la Mucea 500 lei, ca să nu blocheze cardurile, altceva nu au făcut. Am copil la facultate la ASE la București, anul II, i-am zis să-și caute și el un loc de muncă part time, pentru că nu pot să îl ajut: și chirie, și mâncare, și transport, iar noi aici, la fel, murim de foame. Facem economii la apă, la gaz, în fabrică este frig. Noi stăm în frig, ei stau la căldură, cu becurile aprinse… noi cumpărăm și becuri, facem de toate și salariile nu ni le primim. L-am ascultat ieri pe domnul Marian, ne-a spus ce a avut de spus, cred că nu vrea să ne spună aceeași poveste și astăzi, o ține langa. Pentru ce? El zice că este cu oamenii, dar nu. El vorbește și ne spune că mai este o semnătură de primit pe dosar” – ne-a declarat Angela.
Când a luat Marian cuvântul a fost liniște până când a pomenit de Prefectură. „Eu am transmis după discuțiile de ieri – nu sunt eu de vină că nu vine administratorul și patronul în mijlocul dumneavoastră – eu am transmis oficial care sunt în continuare solicitările dumneavoastră (??? – nota red.): să vină patronul și administratorul în mijlocul dumneavoastră, să ne dea drepturile salariale. În condițiile în care acționarul majoritar nu are nicio putere financiară să dezvolte societatea și să ne transmită în mod direct, să accepte programul de disponibilizare și toată lumea să plecăm în baza prevederilor ccontractului colectiv de muncă.(…) Astăzi la ora 10:00 pe masa prefectului sunt toate materialele care țin de RAFO” – cuvânta Marian, când a început să fie întrerupt de doi-trei bărbați mai cu nerv.
„Haide, lasă-ne! Abureală. Lasă-ne cu Prefectura! (…) Domnule Marian, mai bine vă duceți acasă, că ne-am săturat de minciunile dumneavoastră! (…) Ne-am săturat de circ. Tot timpul ne-ați mințit: stați că e o portiță, stați că e altă portiță. (…) Nu ne certăm între noi, dar nu le mai luați apărarea. (…) Ei se plimbă la first class sau ce fac ei acolo și noi facem foamea. Ei au banii și dumneavoastră îi țineți în brațe. (…) El intră și stă toată ziua în birou, eu stau aici și îmi ghiorăie mațele de foame.”
„Anul trecut eram în acceași situație, oameni buni, când ați luat banii anul trecut după ce am fost eu la București…” – a mai încercat Marian să vorbească.
Conform liderului de sindicat, în momentul de față ar fi nevoie de aproximativ 1,5 milioane euro pentru a se ajunge la zi cu datoriile față de salariați, „pentru a se achita toate drepturile de natură salarială.”
„Situația la RAFO este catastrofal de grea și de urâtă, plecând de la faptul că oamenii nu și-au luat dreptul de natură salarială. Ieri, cu prima zi de protest, toată lumea se aștepta să vină în mijlocul lor și administrația RAFO. Din diferite motive ei nu au venit, iar oamenii s-au înrăit și mai mult. Netransmițând absolut nicio hârie, un comunicat, oamenii normal că se înrăiesc de la o zi la alta. Pe de o parte că nu și-au primit drepturile, pe de altă parte că asupra lor e spectrul șomajului și pierderea locului de muncă. Atât timp cât acționarul nu investește, este clar că locul de muncă mai devreme sau mai târziu va dispărea. (…) În condițiile zilei de astăzi, omul nu are de cine să se ia și cel mai accesibil este liderul de sindicat. Eu nu am făcut decât să transmit mesajele oamenilor, care întreabă de ce nu vin ei în mijlocul nostru. Este clar că omul acum nu știe către cine să se îndrepte… un lucru este clar: omul își vrea drepturile și când le va primi se va liniști. Când se va rezolva acest aspect nu știu, fiindcă rafinăria nu produce, nu are resurse financiare. (…) Dacă nu ar fi acest sechestru, administrația ar putea să vândă niște active, să facă rost de bani, e singura sursă de venit. De cinci – șase ani ni se spun doar promisiuni nerealizabile… De 6 ani, de când e Petrochemical, rafinăria a funcționat doar 6 luni… Promisiunile făcute și netranspuse în practică au dus la această situație. (…) Nu sunt și cu acționariatul. (…)Anul trecut eram exact în aceeeași situație. Am fost la Viena, București și am reușit să conving patronii să trimită bani și anul trecut în aprilie ne-am luat toate drepturile, dar omul vrea să răbufnească, să se descarce într-un fel sau altul, are dreptate. Pot fi și acuzații, unele fondate, dar cele mai multe nefondate” – a declarat Marian pentru bacauinfo.ro.
Roman Vasile are 49 ani, lucrează în Rafinărie 30 ani și leagă începutul dezastrului de la RAFO de numele lui Corneliu Iacobov. „Situația bună în RAFO a fost când RAFO mergea la capacitate și a mers, au fost oameni inteligenți, profesioniști adevărați, dar a venit Mafia și a distrus Rafinăria asta. Dezastrul a început când a venit Iacobov și a cumpărat. De atunci a tot vândut-o de la unul la altul, s-au spălat bani, până azi. Dar ca acum nu a fost niciodată. (…) Cum să nu fiu nemulțumit, dacă nu mi-am luat salariul de trei luni de zile?” – ne-a declarat, după ce și-a proptit mașina în poarta Rafinăriei – „Nu suntem plătiți, la muncă venim în fiecare zi, dacă nu venim ni se desface contractul de muncă și pierdem și bruma aia de bani pe care mai trebuie să ne-o dea. Suntem legați. Noi, ca salariați, am respectat întotdeauna obligațiile. (…)Am copiii mari, trebuie să se ducă la facultate și copiii nu știu acasă. Copilului, acasă, trebuie să-i dai. Cere. Nu se mai poate. Din partea lor chiar bunăvoință nu există. Doar stau ascunși, nu vin, reprezentantul patronatului în teritoriu a plecat, nu știe nimeni nimic.”
[Context: Ion Vrînceanu, fostul asociat al lui Corneliu Iacobov este acum liderul partidului lui Traian Băsescu în Bacău.]
„Cuțitul la os a ajuns de mult. Problema noastră e că se vede pe față că e un management făcut pentru distrugere: asta s-a dorit, asta se vrea și asta se face. Nimeni, din cel mai vechi timp, nu poate manageria cum se manageriază la RAFO. Avem stații oprite și le plătim paza, avem utilaje care stau degeaba și le tot plătim impozite, dar nu se gândește nimeni să le pună la treabă. În prima fază au spus că nu e piață de desfacere, acum când e piață de desfacere nu mai au ei bani și tot așa, nu e nimic nou. E o moarte efectiv voită, fac afaceri, ce fac ei, spală bani, dar nu pentru noi și nu pentru România în primul rând” – și-a spus oful și inginerul petrochimist Vasile Artîc, care lucrează în Rafinărie din 2002.
„La angajare a fost bine cam până în 2007, când se făcea treabă. În 2007 au venit rușii sau ce dracu sunt și de atunci a venit distrugerea. Și e o distrugere selectivă și cred că ne duceau în aceeași situație ca la Dărmănești, de rămânea teren arabil, dacă nu intervenea sechestru și puteau ei să taie în continuare. Ei tăiau liniștiți și noi ziceam că ne face bine. (…) Eu am doi copii, deocamdată mă descurc. Pentru mine nu e o problemă deocamdată, dar nu-mi place stilul și presiunea de pe oameni, că eu până la urmă sunt tânăr, am o școală, pot să plec. Bine, nimeni nu vrea să plece de acasă, departe de copii. Oneștiul nu oferă alternativă, în țară sunt șanse, dar e vorba tot de relocare” – ne-a declarat Artîc.
Și ultima expunere a lui Marian în mijlocul oamenilor a fost întreruptă, înainte de a pleca spre Bacău, la Comisia de dialog social. „Acolo sus, începând de la Primărie, cum a fost Neghină, toți hoții au ajuns acolo. Trebuie să se termine în țara asta cu hoții. Eu sunt dispus să fac orice. (…)Câți știu că au murit oameni aici, că sunt paralizați, că au murit din cauza stresului la nici 50 ani. (…)Domnule…. dar când vin alegerile parlamentare… senatorul Vreme, senatorul Bujor… de ce nu vin aici în mijlocul nostru… Atitudinea primarului că-i nou… atitudinea fostului primar… știu situația, de ce nu iau atitudine?”
În urma lui Marian, plecat la Prefectură, oamenii au mai rămas la poartă. Singuri.
„Autoritățile nu au venit pentru că nu le interesează situația noastră. Avem un primar interimar care e un băiat tânăr și probabil nu s-a familiarizat și cred că nici nu a fost anunțat. Nici nu trebuia anunțat că se știe în oraș. Situația noastră nu e de acum, e de ani de zile. Avem opt ani jumate de când nu funcționăm. Până la 1 ianuarie am mai primit câte un bănuț acolo, ne-am mai descurcat cât de cât. Acum am ajuns la mâna părinților, să ne mai dea câte un bănuț din pensia lor, ceea ce e urât, e trist, dar adevărat. Asta se întâmplă acum în zona noastră. E trist, dar în general în Moldova se întâmplă treaba asta. Nu știu ce au de gând guvernanții cu zona noastră, pentru că investițiile în Moldova sunt egale cu zero. Asta e cel mai dureros” – ne-a spus Sorin Sandu.
Despre implicarea autorităților în problema oamenilor de la RAFO părerile sunt împărțite. În timp ce unii cred că în campanie oamenii politici își vor face prezența în zonă, alții, cum e Angela nu mai cred asta.
„Nu i-o sesizat nimeni, vin când au nevoie de voturi: primarii, prefecții, toți. Vor veni, că trebuie să înceapă alegerile… dar dacă vin ei, ne dau ei banii? Nu. Tot patronul trebuie să vină, dar nu avem cu cine vorbi. Vorbim singuri. Ăsta e primul drept pe care l-am câștigat după Revoluție, dreptul de a vorbi singuri. Ne-au dat niște fluturași, dar noi nu mâncăm fluturași. Nu pot să mă duc la magazinul din sat și să spun că am de primit” – ne-a declarat Pavel Tănase, manevrant de vagoane la RAFO.
„Aici nu mai vine nimeni, că suntem cantitate neglijabilă, mai suntem foarte puțini, nu-i mai interesează voturile noastre” – e de părere Angela, care a mai adus în discuție și vârsta și specializările celor care mai lucrează în Rafinărie și pe care nu i-ar mai angaja nimeni în altă parte.
„Suntem toți într-o groapă și nu mai putem ieși. Suntem toți bolnavi de stres, asta e cea mai mare durere, că ne-am îmbolnăvit” – a conchis și Monica.
Ion Marian, liderul sindicatului angajaților RAFO, a cerut la Prefectură ajutorul reprezentanților guvernului, dar a expus mai degrabă punctul de vedere al patronatului: „Începând cu anul 2008, s-a propus un program deosebit de important pentru oameni și pentru acționariatul societății, prin care s-a reușit contractarea unui credit în valoare de 330 de milioane de euro, cu garanție de stat, dar nu a fost pus în aplicare sub motivația că nu se puteau pune la dispoziție cei 20% care trebuia acoperiți de RAFO. Între timp au mai fost și alte variante propuse.”
Au urmat, apoi, discuții, pentru contractarea unui alt credit, mai mic, pentru care cofinanțarea ar fi fost de doar 10 milioane de euro. Însă liderul sindical spune că și acest proiect a fost abandonat, de această dată fără nicio explicație. „Au continuat aceste disponibilizări, în prezent la RAFO mai sunt aproximativ 395 salariați, din rândul celor mai buni specialiști. Începând cu anul 2012, 2013, 2014, 2015 am primit tot felul de garanții că vor începe să finanțeze proiecte mai mici, astfel încât să reluăm producția. Așa cum nu ați văzut dumneavoastră nicio investiție, la fel nu am văzut nici noi. Finanțarea pentru 2015 a fost acoperită de acționariatul majoritar. La începutul lui octombrie s-a stabilit clar, fără echivoc, că acționaritul nu-și permite să dezvolte rafinăria, pentru că în prezent este excedent de petrol pe piață. Dar, cu specialiștii noștri, am ajuns la ideea că putem produce alte materii prime, astfel încât produsele noastre să aibă loc pe piață. Totul a decurs foarte bine, toată lumea a căzut de acord, iar la începutul lui decembrie partenerii au stabilit ca până în data de 15 ianuarie să fie gata toate documentele,” a povestit Ion Marian.
Condamnarea definitivă a lui Ovidiu Tender, acționar minoritar al RAFO, ar fi adus și condamnarea acestui nou proiect de reluare a producției. „Pe data de 27 decembrie 2015, ANAF Timișoara trimite o adresă la ANAF Bacău, prin care se cere să se pună sechestru asigurator pe toate bunurile mobile și imobile ale RAFO, ca urmare a unei decizii judecătorești împotriva acționarului minoritar Ovidiu Tender. Acesta are 2,7 % din acțiunile RAFO. Investitorii au aflat pe data de 28 decembrie și au contestat în instanță, unde s-a stabilit un termen pentru 6 aprilie. Astfel că acționariatul a întrerupt orice sursă de finanțare a activității RAFO, necesarul lunar fiind de 600.000 de euro pe lună. În continuare se gândesc dacă să ducă rafinăria în faliment. Salariații nu și-au primit drepturile salariale, din ianuarie, decât parțial.”
Acționariatul a solicitat instanței ridicarea sechestrului asigurator de pe întreaga rafinărie și încercarea fie de a impune sechestrul doar pe o parte dintre bunuri, echivalent ca valoare cu procentajul de 2,7 din acțiuni, deținute de Tender, fie demararea procesului de vânzare a acțiunilor deținute de omul de afaceri timișorean. Între timp, însă, între acționariat și angajați relația a devenit una tensionată, fiind alimentată atât de întârzierile la plata salariilor, cât și de comunicarea deficitară. „Începând cu februarie e, dacă vreți o hărțuială, administrată prin patron. S-au făcut toate demersurile, urmând ca 200 oameni să plece în șomaj. Pe 16 martie trebuia date niște avize. Acționariatul ne-a comunicat că nu se mai pune în aplicare disponibilizarea, pentru că s-au găsit variante. Toată lumea s-a bucurat,” povestește Ion Marian. Însă bucuria angajaților este umbrită de zvonurile conform cărora ideea falimentului e tot mai agreată de acționariatul RAFO.
Doru Cosma, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Bacău, a explicat că, deși instituția din Bacău nu a fost implicată direct în sechestrul pe bunurile RAFO, a avut mai multe discuții cu reprezentanți ai AJFP Timișoara, cei care au impus sechestrul. Se pare că decizia acestora a venit după ce au apărut mai multe informații privind intenția lui Ovidiu Tender de a vinde acțiunile pe care le deține la RAFO. Cosma a mai precizat că sechestrul asigurator nu ar trebui să fie un motiv pentru ca acționariatul rafinăriei să suspende planurile de dezvoltare, nefiind vorba despre o executare silită.
Se pare însă că valorificarea acțiunilor deținute de Ovidiu Tender la RAFO va fi o provocare. Conform lui Ion Marian, omul de afaceri timișorean susține că cele 2,7% din acțiunile RAFO ar valora aproximativ 15 milioane de euro, calcul făcut prin raportarea la valoarea pe care rafinăria ar fi avut-o avea în momentul în care Tender a achiziționat acțiunile.
