Stiri si noutati din Jud. Bacau. Temele care conteaza. Mai mult decat informatie.

Spitalul Județean Bacău își face „planul de încasări” de la bugetul de stat și cu

zilele în care pacienții stau internați degeaba. Deși, teoretic, procedurile în cazul internărilor sunt bine puse la punct, se întâmplă ca pacienții să umble în căutarea medicilor, să insiste pentru răspunsuri și să aștepte pentru a fi băgați în seamă de personalul medical.

I.P. are 66 ani, e pensionar și, în urmă cu ceva timp, a fost diagnosticat cu hernie inghinală. În urmă cu trei săptămâni a fost la un control în Ambulatoriul de Specialitate al SJU Bacău, unde i s-a spus că nu mai scapă fără operație, așa că i s-a dat bilet de internare. Era joi, așa că omul s-a gândit că nu are rost să se interneze vineri, pentru că sâmbăta nu se prea fac operații decât în regim de urgență. A așteptat până luni. A mai fost internat o singură dată în viața de adult, așa că nu e un cunoscător al cutumelor spitalicești. Știa însă că nu are voie să bea cafea și să mănânce. Luni dimineața s-a prezentat la spital cu biletul de internare în mână, pijamalele în geantă și bani în bancnote mici în buzunar, cunoașteți sistemul.

A fost internat, i s-au recoltat probe de sânge și s-a apucat de completat integrame, în așteptarea unor răspunsuri. Luni a primit doar întrebări de la asistentele din schimbul de după-amiază. „Cine și când vă operează?” Omul credea că ele sunt cele care trebuie să-i spună lui lucrurile astea, așa că nu a știut ce să le răspundă. A așteptat vizita de seară a medicului care l-a internat, pentru că i se spusese că doar el îl va opera. A așteptat degeaba, pentru că medicul a intrat în sala de operații pentru o intervenție în regim de urgență și nu a mai făcut vizita.

„Nu-i nimic!”, și-a zis, „mâine”. Marți dimineața, aceeași întrebare de la o asistentă venită să-i facă igiena locală, pentru a-l pregăti de operație: „Cine și când vă operează?”. Din nou o ridicare din umeri. Medicul care îl internase, și care ar fi trebuit să-l opereze, a trecut în viteză prin salon la vizita matinală, și nu l-a băgat în seamă, i-a consultat doar pe cei pe care îi operase deja. Se face marți după-amiază, omul are deja aproape 48 de ore de când nu a mâncat, dar asistentele nu știu nimic. Într-un final, e vizitat de rude și cineva pune mâna pe telefon, pentru a suna pe cineva care îl cunoaște pe medic și care l-ar putea suna pentru a interveni. O asistentă aude discuția și i-o ia înainte, ia legătura cu medicul și află că sigur nu îl va opera în ziua respectivă, trasmițându-i bărbatului că poate mânca ceva. După plecarea rudelor are loc și mult așteptata vizită a medicului, care-i spune pacientului că, pur și simplu, a uitat de el, și îl informează că va fi operat miercuri.

Povestea lui I.P. e reală și e doar una dintre anomaliile care au loc în sistemul sanitar din Bacău, gândit în jurul medicilor, al decontărilor la CJAS și nu al pacienților care practic plătesc, prin contribuțiile la asigurările de sănătate, pentru serviciile medicale. În acest caz, pacientul a fost internat două zile fără rost. Zile care vor fi decontate de Spitalul Județean de Urgență de la Casa de Județeană de Asigurări de Sănătate.

Reprezentanții Spitalului susțin că există o serie de reglementări și protocoale bine puse la punct, în ceea ce privește internarea. „După aplicarea măsurilor referitoare la prevenirea şi combaterea infecţiilor intraspitaliceşti, bolnavul, însoţit de personalul auxiliar va merge în secţie cu foaia de observaţie. Aici, el va fi primit de asistenta-şefă sau, în lipsa acesteia, de asistenta de gardă care il va conduce în salonul unde a fost repartizat. După ce medicul specialist îl consultă și indică în FO investigațiile paraclinice ce urmează a fi efectuate, AS va informa pacientul asupra regulamentului spitalului şi îi va da primele elemente de educaţie sanitară,” se arată într-un răspuns remis de purtătorul de cuvânt al SJU, Mirela Romaneț, către bacauinfo.ro.

De aici, pacientului i se completează o foaie zilnică de mișcare a bolnavilor internați, care ar trebui completată de medic și asistenta-șefă, după cum chiar numele documentului spune, zilnic. Teoretic, asta ar implica un contact zilnic al pacientului atât cu asistentele, cât și cu medicul specialist. Greu de înțeles cum ar putea personalul medical să uite de un pacient, în cazul în care procedura se respectă.

Însă medicii sunt acoperiți, având autonomie în ceea ce privește programarea intervențiilor. „Precizăm că nu exista un criteriu în raport cu medicul sau timpul în care trebuie să se realizeze o intervenție chirugicală. Un pacient care ajunge pe o secție are încă de la internare un medic curant, cel care a decis internarea. Acesta decide când și în ce condiții se efectuează intervenția în funcție de urgență, gravitate, implicații și analizele și investigațiile efectuate preoperator”, se arată în răspunsul spitalului.

Interesantă e și reacția purtătorului de cuvânt al spitalului atunci când i s-au solicitat informații privind procedurile respectate pe perioada internării. Mirela Romaneț a fost mai interesată să afle datele pacientului, punând la îndoială veridicitatea poveștii lui. Vă invităm, pe această cale, să ne relatați experiența pe care ați avut-o în Spitalul Județean de Urgență, pentru a realiza împreună un ghid de supraviețuire în caz de internare. (puteți trimite mesaje și la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. )