Stiri si noutati din Jud. Bacau. Temele care conteaza. Mai mult decat informatie.

Laurențiu Neghină, fost primar al Oneștiului, și deputatul Valerian Vreme, cercetat în dosarul Microsoft, dinamitează

scandalul gunoiului din Onești. Neghină și Vreme s-au înțeles să-l sacrifice pe Alexandru Cristea, actualul primar interimar, după ce l-au împins în față. În contextul schimbării operatorului de salubritate din municipiu, perechea de la UNPR tânjește după capital politic și respinge taxa specială de salubritate votată în Consiliul Local Onești, deși Neghină a inițiat, în calitate de primar, proiecte de hotărâre de consiliu local prin care a împuternicit Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS) să organizeze licitația pentru desemnarea noului operator, ROMPREST. „Ne-au vândut pe câțiva galbeni” către ADIS și ROMPREST, acuză Neghină într-o scrisoare deschisă adresată Consiliului Local, căruia îi cere demisia. Fostul primar își joacă ultima carte, îndreptându-se împotriva Consiliului Județean Bacău, finanțatorul principal al proiectelor din Onești.

Dincolo de problemele Moinești, Berzunți și Sănduleni, conducerea ADIS trebuie să gestioneze și situația explozivă de la Onești, după ce fostul edil Neghină a pus gaz pe foc în scandalul gunoiului. 

Mai sunt aproximativ șase luni până la alegerile locale, iar ipocrizia fostului primar frizează ridicolul. În acest moment, candidatura lui Neghină pentru un nou mandat, după ce a fost demis din funcție pentru fapte de corupție și condamnat la opt luni cu suspendare, este incertă. Acesta a apelat relativ timpuriu la lovituri ieftine, îndreptate de data aceasta spre Consiliul Local Onești, cu efecte exclusiv populiste. După ce a „rezolvat” problema termoficării în Onești, oamenii plătind rate până în 2026 fără să aibă parte de apă caldă și căldură, Neghină vrea să lichideze și serviciul public de salubritate, indiferent că este operat de Servsal sau Romprest.

Practic, poziția adoptată de perechea UNPR Neghină – Vreme prin respingerea taxei speciale de salubritate este împotriva proiectului integrat de management al deșeurilor solide în județul Bacău. Neghină s-a îndreptat împotriva Consiliului Județean Bacău, care a implementat proiectul pe gestionarea deșeurilor. Fără banii Consiliului Județean, alocați de-a lungul celor aproape 4 ani, Oneștiul nu beneficia însă acum de o serie de investiții esențiale, finalizate sau în derulare, și nici de alte promisiuni. Spre exemplu: modernizarea Spitalului Municipal Onești, închiderea gropii de gunoi, construirea stației de sortare, compostare și transfer de pe fosta platformă petrochimică, canalizarea în cartierele 6 Martie și Borzești, stația de epurare a apelor uzate. 

Scrisoare deschisă către Consiliul local Onești: Sunt revoltat să constat, că cei în care ne-am pus toate speranțele, acordându-le votul de încredere, „ne-au vândut pe câțiva galbeni”. În anul 2010, aleșii noștri locali, au aprobat pentru colectarea gunoiului menajer în Oneşti, un preț de 2.5 ori mai mare decât în localitățile limitrofe. Şi pentru ca tabloul să fie complet, printr-o nouă hotărâre de consiliu local din data de 22.12.2015 o parte dintre acei consilieri, susținuți şi de către colegii lor mai tineri, reconfirmă, pentru locuitorii Oneștiului, o taxă de salubritate, de 9,25 lei/persoană, în timp ce pentru vecinii noștri, din Buciumi, Căiuţi, Bogdanesti, Barsanesti, Gura Văii, Caşin, Mănăstirea Caşin etc., aceeași consilieri aprobă un preț de 3,76 lei/persoană, motivând că gradul de suportabilitate al prețului, pentru serviciul de salubritate, în Oneşti, este mai mare în oraşul nostru decât în celelalte localități. Este posibil, oare, ca aceste persoane (consilieri locali), să fi uitat, că scaunul cald pe care îl ocupă, l-au primit prin votul nostru al oneştenilor. De ce nu ne reprezintă interesele? Pentru această nedreptate, cer public demisia întregului consiliu local.” – varianta originală, publicată pe contul de Facebook al fostului primar Laurențiu Neghină. Greșelile gramaticale aparțin autorului.

Scrisoarea a fost distribuită / împărtășită inclusiv pe contul de Facebook al deputatului Valerian Vreme. Neghină se dezice de aprobarea și îndeplinirea pașilor ceruți de ADIS, necesari pentru organizarea licitației pentru desemnarea noului operator de salubritate, în condițiile în care primarul interimar Alexandru Cristea, susținut chiar de Neghină, este membru în Consiliul director al ADIS!

Seto: „Neghină e inițiator al unor proiecte de hotărâre de consiliu local privind aprobarea documentației de atribuire”

„Este inexplicabil. Este inițiator al unui proiect de hotărâre de consiliu local referitor la aprobarea documentației de licitație și a împuternicit Asociația să țină în numele și pe seama unității administrativ teritoriale pe care o reprezintă licitația pentru operatorul de salubritate, declară Bogdan Seto, directorul executiv al ADIS, referindu-se la fostul primar Laurențiu Neghină. Poate necunoașterea legislației în materie este una dintre cauze. Este foarte dificil de decriptat un astfel de mesaj. Pentru mine a fost o surpriză extremă să aflu că fostul primar al municipiului Onești, mai mult, inițiator al unor proiecte de hotărâre de consiliu local privind aprobarea documentației de atribuire, face asemenea declarații. Sper să nu fie vorba de domnul Neghină, ci de o greșeală de comunicare a unei echipe. Nu m-am așteptat niciodată din partea niciunuia dintre decidenții politico-administrativi din județul Bacău ca după un parcurs de aproape 6 ani de la hotărârile de Consiliu Local din 2009 de aderare la ADIS și aprobare a statutului până la cele referitoare la taxa de salubritate, tarifele operatorului, să existe și astfel de răsuciri, ca să folosesc un termen popular.”

Comparația rural / urban privind taxa de salubritate făcută de Neghină reflectă lipsa de logică în abordarea unei situații complexe la nivel județean. Fostul edil coboară municipiul Onești la nivelul unei comune precum Buciumi sau Gura Văii. Taxe ca la țară, servicii publice pe măsură.

„Nu mi-aș permite niciodată să fac o comparație între un municipiu, al doilea ca mărime și importanță din județul Bacău, și o comună. Taxa de salubritate este diferită în mediul rural față de cea din mediul urban raportat la frecvența serviciilor și cantitatea de deșeuri generată. Un cetățean din mediul urban generează în medie, din punct de vedere statistic, dublul cantității generate de locuitorul din mediul rural. Mai mult, deșeurile generate în mediul rural sunt deșeuri biodegradabile, care sunt supuse procesului de compostare la sursă. Iar municipiile au ținte de atins în ceea ce privește deșeurile biodegradabile. Toate aceste lucruri își găsesc soluție și rezolvare doar prin sistemul integrat de management al deșeurilor solide. Gradul de suportabilitate este unul diferit. Dacă vorbim de o frecvență de colectare de trei ori pe zi la blocuri și de o frecvență de o dată pe săptămână în mediul rural, este extrem de logic să existe o diferență de taxă,” explică directorul executiv al ADIS.

Alexandru Cristea, primarul interimar al Oneștiului și membru UNPR, este sacrificat, în înțelegere sau nu cu fostul primar, pentru reinventarea lui Neghină. Cristea, anunțat drept viitorul UNPR în administrația oneșteană chiar de către Vali Vreme, la recepția de încetare a mandatului lui Neghină, va fi ținta tuturor nemulțumirilor exprimate de oneșteni, pentru a-l feri pe Neghină de responsabilități în scandalul gunoiului.

Mesaj către Neghină: „v-ați dedat ușor sistemului corupt anterior și ați continuat în aceeași manieră

Impactul scrisorii, promovată de echipa Vreme – Neghină, poate fi evaluat prin comentariile postate pe pagina de Facebook a fostului edil. Unul dintre cele mai relevante aparține semnatarei Ștefania Pușcalău, care subliniază evidentul: Ar fi fost corect ca și atunci când ați fost la conducere să ne fi arătat toate aceste nereguli și să ne fi informat despre toate câte făceau consilierii la acea vreme. (…) dvs. v-ați dedat ușor sistemului corupt anterior și ați continuat în aceeași manieră. Postarea aceasta pe facebook făcută în calitate de cetățean își are un scop precis, acela de a arăta cetățenilor (viitorilor votanți) ce nenorociți sunt ăștia care ne conduc acum și ce șansă nemaipomenită vom avea când dvs. veți candida din nou. Bun. Dar nici dvs. nu ne-ați convins, atunci când ați avut ocazia, că le puteți face pe toate bune.

O opinie în ton cu mesajul promovat de Neghină a postat utilizatorul Mitică Mantu: Asta-i treabă românească, adică hoțească, așa ne trebuie, noi i-am trimis la primărie să ne ia în batjocură pe voturile și buzunarele noastre. Rușine să ne fie nouă și lor un mare Bravo că nu au reușit sa iasă din tiparul clasei politice românești! huuuuuuuuuuuoa DEMISIA!”

„Nu calculez un astfel de impact. Îl consider ca inexistent,” apreciază Bogdan Seto, directorul executiv ADIS. „Nu fac comparații între o postare pe Facebook și o activitate administrativă. Altfel, domnul Alexandru Cristea este primul care a înțeles din start ceea ce presupune serviciul public de salubritate, sistemul integrat de management al deșeurilor solide, situația Oneștiului, soluțiile existente. Nu fac speculații de natură politică.”

Laurențiu Neghină nu a putut fi contactat pentru a obține un punct de vedere.

Lazăr: „au angajat Oneștiul în diverse contracte, fără a-i întreba pe oneșteni dacă sunt sau nu de acord

Omul de afaceri Constantin Lazăr, copreședinte al PNL Onești, spune că „riscăm să cădem într-o capcană. Discuția nu e despre Servsal, Romprest sau ADIS, ci despre oneșteni. Pe oameni îi interesează să funcționeze serviciul de salubritate, să fie ridicate deșeurile și la un tarif corect. Știți foarte bine care au fost ultimii primari, domnii Lemnaru și Neghină. Aceștia, prin semnăturile lor, au angajat Oneștiul în diverse contracte, fără a-i întreba pe oneșteni dacă sunt sau nu de acord. Acum culegem ce am semănat. Mă întreb câte astfel de documente au semnat fără să-i informeze pe oameni. Au ocupat orașul cu promovarea spectacolelor, festivalurilor și raliurilor, iar adevăratele probleme – gunoiul, apa, termoficarea, le-au trecut sub tăcere. Acum încep să iasă la iveală și, probabil, cei responsabili vor să-și păstreze funcțiile sau să revină pe ele, pentru că cine știe ce se mai descoperă.”